Elev din București – ținta unui mandat de arestare emis în SUA, după amenințări false cu bombă împotriva unor școli și sinagogi americane / Se cere extrădarea lui

1.013 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Un judecător federal american a emis un mandat de arestare pe numele unui elev de clasa a XI-a din București, acuzat că ar fi semănat panică în mai multe școli și sinagogi din SUA prin mesaje de amenințare cu bombă, relatează Știrile ProTV. Departamentul american de Justiție cere extrădarea lui.

Potrivit sursei citate, adolescentul este urmărit internațional din decembrie, iar agenții FBI îl acuză că, în toamna anului 2023, a transmis prin telefon sute de amenințări false cu bombă la adresa unor școli și sinagogi din SUA și Marea Britanie. El mai este acuzat că ar fi determinat adolescente americane să producă materiale pornografice și să se mutileze. 

În urma amenințărilor false, instituțiile vizate au fost frecvent evacuate sau închise temporar, potrivit actului acuzării, citat de Știrile ProTV. Sursa precizează că în aceeași perioadă el a trimis mesaje de amenințare și în România, la mai multe spitale și chiar pe adresa DIICOT. SRI l-a identificat și cercetat pentru acuzații de amenințare în scop terorist, dar pentru că amenințările erau false ancheta a fost clasată, iar elevul a fost amendat.

În acest moment, el a fost trimis în arest la domiciliu, până la o decizie în privința extrădării solicitate de judecătorul federal din New York.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Continuarea, extinderea și finanțarea proiectului Centura Verde la nivel național, cere alpinistul Alex Găvan / Ministra Diana Buzoianu: Urmează să începem redactarea normelor care se referă și la Centura Verde. Îmi doresc să fi adoptate mult mai rapid decât termenul limită de 2 ani

Alpinistul Alex Găvan i-a cerut ministrei mediului Diana Buzoianu sprijin pentru continuarea proiectului Centura Verde pentru a reduce poluarea în jurul Bucureștiului și a județului Ilfov, crearea unui mecanism de…
Vezi articolul