Elevii de peste 16 ani ar putea avea prioritate la vaccinare în etapa a III-a, spune Valeriu Gheorghiță

4.088 de vizualizări
Valeriu Gheorghiță / Foto: gov.ro
Elevii de peste 16 ani ar putea fi vaccinaţi cu prioritate în etapa a treia, având în vedere că cei din clasele terminale vin la şcoală chiar şi în şcenariul roşu, a declarat la Antena 3 Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naționale pentru Vaccinare.

Acesta a declarat că se analizează o astfel de variantă. Propunerea a venit iniţial din partea mai multor medici. O altă problemă este însă şi legată de testarea elevilor în şcoli. Din cele peste un milion de teste s-au folosit doar câteva mii.

“În condițiile în care vom avea, sigur, suficiente doze, evident că sunt o categorie importantă, având în vedere că sunt activi din punct de vedere social, ajung în clase, stau împreună, au examene. Da, este o situație pe care o luăm în calcul.” a declarat Valeriu Gheorghiță.

Foto: gov.ro


1 comment
  1. Trebuia sa ii fi pus pe elevi în etapa a doua.
    Sunt mulți tineri care lucrează, care au copii și care așteaptă răbdători sa le vina în sfârșit rândul în a treia etapa.
    Iar acum afla ca iar apar priorități.
    Nu este corect.
    Nu sunt mai vulnerabili elevii peste 16 ani, decât părinții unor copii, care au dubla răspundere :au serviciu și au copii de crescut.
    Nu va luați după ideile fixe ale ministrului Câmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Cîmpeanu și Florin Cîțu, la Guvern / Foto: gov.ro

BREAKING Cum începe școala pe 13 septembrie 2021: Școlile și grădinițele rămân deschise cu prezența fizică a elevilor până la pragul de 6 la mie. Elevii vaccinați de la clasa a VII-a în sus ar putea veni la școală și peste prag. Masca e obligatorie pentru copiii peste 6 ani, dar NU în spații deschise – anunță miniștrii Educației și Sănătății

Școlile și grădinițele vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie de infectare cu noul Coronavirus, în anul școlar care începe în 13 septembrie 2021, a anunțat ministrul…
Vezi articolul

Peste 42% dintre profesori au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, în anul școlar trecut, potrivit datelor unui raport al Ministerului Educației

Peste 42% din cadre didactice au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, potrivit datelor Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022. Concret, la aceste programe au participat…
Vezi articolul