Elevii arădeni care au câștigat Campionatul Mondial de Robotică din Houston nu primesc burse din partea statului român / Mentorul echipei: „Fiecare a primit câte o scrisoare de la președintele Iohannis și atât” / Căpitanul echipei: „Am adus un titlu important pentru România. Am sperat că vom fi recunoscuți”

1.980 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Campionii mondiali la robotică din echipa arădeană Delta Force nu primesc niciun fel de bursă din partea statului român, chiar dacă titlul le-ar fi asigurat accesul nu la una, ci chiar la două burse de merit. Membrii echipei de robotică Delta Force a Liceului Național de Informatică din Arad au câștigat în aprilie 2022 Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, Statele Unite ale Americii. Împreună cu două formații din Statele Unite, au format alianța câștigătoare, astfel că s-au întors acasă cu trofeul și cu medaliile de câștigători, transmite Rador, potrivit G4Media.ro.

Mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșan, spune că birocrația românească i-a privat pe elevi de bursele pe care le meritau.

„Echipa Delta Force a obținut la Campionatul național locul 2, premiul Inspire și astfel ne-am calificat la Campionatul Mondial. Acest loc 2 național ne-ar fi asigurat și o bursă de performanță, dar, din păcate, tot Ministerul Educației a trecut competiția la categoria celor pentru care nu se alocă buget pentru burse. Nu știm de ce, probabil nu sunt suficiente fonduri.

Există însă o altă lege, legea nr. 235/ 2010 prin care se acordă burse de merit olimpic internațional elevilor care au obținut distincții, respectiv locurile 1, 2, 3 și mențiune la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ la care acestea au fost organizate, cu condiția ca aceste competiții să fie pe lista publicată de Ministerul Educației. Iar în ordinul numărul 3.066, pe liste, se află și concursul de robotică școlară First Tech Challenge România”, spune Corina Botoșan, concurs despre care Edupedu.ro a scris aici.

“Bursa, așa cum spune legea, ar fi trebuit acordată începând cu luna imediat următoare câștigării titlului. Nici despre această bursă nu știm nimic, deși Liceul Național de Informatică a depus la Inspectoratul Școlar Arad o solicitare în acest sens în luna august. Nimeni nu zice nimic, iar copiii sunt dezamăgiți. Eu le-am explicat că munca lor nu se reduce doar la bursă. Ei trebuie să fie buni, în primul rând pentru ei”, adaugă Botoșan.

Fiecare elev a primit câte o scrisoare de felicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, dar atât. Până la urmă, concluzia este că în România fiecare este pe cont propriu, iar titlul le-a adus campionilor o experiență, o creștere a vizibilității și un CV care îi va ajuta cu siguranță în viitor, mai spune mentorul principal al echipei de robotică Delta Force, Corina Botoșan.

„Beneficiile acestui titlu le-au adus copiilor o creștere considerabilă a vizibilității. Performanța lor a fost maxim apreciată de comunitate, de mass-media, de școală, de profesori. În definitiv, pentru ei, ca elevi, acest lucru este extrem de important și se traduce în creșterea încrederii în forțele proprii, cu adăugare de plus valoare muncii lor”, spune mentorul principal al echipei.

Elevii arădeni spun că, deși și-ar fi dorit să primească burse, lipsa acestora nu îi descurajează.

Articolul complet, pe G4Media.ro.
Citește și:
Lista cu elevii care au obținut în 2022 medalii și mențiuni la concursurile internaționale, publicată de Ministerul Educației. Aceștia vor primi burse de merit de olimpic de până la 2.500 de lei – documente

2 comments
  1. Am spus-o și o repet:Ministerul Educației trebuie desființat și înlocuit cu un Consiliu Național al Educației, alcătuit din oameni cu o solidă competență didactică. Această instituție poate elabora în mod democratic și aplica o ADEVĂRATĂ REFORMĂ A SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR.

  2. Sa le fie rusine ca isi bat joc de niste copii! Din pacate din cauza acestui gen de comportament, acesti copii care ar trebui sa fie viitorul acestei tari, o sa fie viitorul altei tari care o sa le aprecieze si rasplateasca valoarea 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Exmatricularea elevilor, introdusă prin amendamente de PNL, PSD și Ministerul Educației în proiectul legii învățământului. Apar și sancțiuni noi, ca suspendarea temporară / Telefoanele să fie interzise în perioada cursurilor, cu excepția folosirii lor în scop didactic

Un capitol întreg de sancțiuni la adresa elevilor apare în documentul cu cele peste 1.000 de amendamente depuse la proiectele de legi ale Educației, aflat în dezbatere la Camera Deputaților,…
Vezi articolul