UPDATE Elevii de clasa a XII-a sunt obligați de lunea viitoare, prin cererea de înscriere la Bacalaureat 2025, să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu și că au promovat clasa, deși ei nu au încă acest statut / Cererea de înscriere a fost modificată de Ministerul Educației

41.023 de vizualizări
Foto: captură – cerere-tip înscriere BAC 2025
UPDATE: Cererea de înscriere la BAC 2025 a fost modificată, printr-o erată, de Ministerul Educației și a fost introdusă sintagma „elev”. Inițial, elevii de clasa a XII-a erau obligați să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu, deși nu au acest statut
Elevii de clasa a XII-a vor declara, în cererea de înscriere pentru susținerea probelor orale de la examenului național de Bacalaureat 2025, că sunt absolvenți, deși ei încă nu au acest statut, pentru că situația lor școlară nu este încheiată. Edupedu.ro a scris că Ministerul Educației a trimis, către inspectoratele școlare, cererea-tip de înscriere și cererile pentru echivalarea probelor digitale și lingvistice.
  • Elevii care sunt acum clasa a XII-a sunt „generația de sacrificiu”. Primii care au făcut clasa pregătitoare și care au început cursurile pe noul curriculum. Din cauza inconsecvenței administrative a Ministerului Educației, aceștia nu au avut la timp manuale în niciun an de școală, iar la liceu au învățat după manualele din 2004, dinainte să se fi născut, cu ghiduri metodologice pentru profesori.

În perioada 16-20 decembrie, elevii de clasa a XII-a se pot înscrie pentru susținerea probelor orale ale examenului național de Bacalaureat 2025, potrivit calendarului oficial.

Printre altele, cerere-tip cuprinde următoarele câmpuri pe care elevii de au de completat:

  • Subsemnatul(a);
  • absolvent(ă);
  • promoția;
  • forma de învățământ;
  • filiera;
  • profilul;
  • specializarea/calificarea;

Până acum, înscrierea pentru susținerea examenului de BAC se făcea după ce mediile liceenilor erau încheiate. De exemplu, elevii care au dat examenul de BAC 2024 s-au înscris în perioada 3-7 iunie 2024, iar ultima zi de cursuri a fost 7 iunie. Conform surselor Edupedu.ro, până pe 3 iunie 2024, mediile elevilor de clasa a XII-a au fost încheiate.

Cererea-tip de înscriere pentru susținerea probelor A, B, C, D – BAC 2025

De asemenea, liceenii vor declara în fals că sunt absolvenți și în cererile de echivalare pentru competențele la limba străină și competențele digitale.

Cerere pentru recunoașterea și echivalarea competențelor lingvistice:

Cerere pentru echivalarea competențelor digitale:

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
  • 16 – 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaților pentru susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului național de bacalaureat – 2025
  • 27-29 ianuarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025: ⁠Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 30 mai – 4 iunie 2025: Susținerea probelor A, B, C, D pentru elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate
  • 2-6 iunie 2025: Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea august 2025:
  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: ⁠Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 19-20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale
Citește și:
Pe 16 decembrie începe înscrierea pentru probele orale de la BAC 2025. Cererea-tip, trimisă de Ministerul Educației. Descarcă documentele pentru echivalarea probelor digitale și lingvistice
OFICIAL Bacalaureat 2025 începe pe 27 ianuarie cu proba de Limba română oral. Probele scrise au loc între 10 și 16 iunie, cu o zi liberă între Matematică/Istorie și proba la alegere – calendarul examenului


1 comment
  1. Buna dimineata ” Soare” ……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, a prezentat-o pe Ligia Deca, propunerea PNL pentru Educație, după ce președintele Iohannis a declarat „toleranță zero pentru plagiat”: Domnia sa este în măsură să poată să continue și să respecte calendarul de dezbatere și aprobare a pachetului de legi ale Educației în Guvern – VIDEO

De la sediul PNL, premierul Nicolae Ciucă a prezentat-o pe Ligia Deca drept candidatul din partea PNL pentru funcția de ministru al Educației, la 4 zile de când Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul
Înscrierea la grădiniță 2025

S-au modificat denumirile grupelor de meserii în învățământ: grupa „educatori în învățământul preșcolar” devine „profesori și educatori pentru educație timpurie”, „paznicii” devin „lucrători în servicii private de securitate”

Denumirile mai multor grupe profesionale din sistemul educațional au fost actualizate printr-o Hotărâre de Guvern, publicată deja în Monitorul Oficial. Actul normativ este emis de Ministerul Muncii, care argumentează modificarea…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu: L-am atenționat pe premier că, dacă se aplică interdicția de cumul pensie-salariu și în Educație, vor rămâne aproximativ 6.000 de posturi neocupate, pentru că atâția profesori titulari pensionari sunt acum în sistem

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru HotNews.ro că „vor rămâne aproximativ 6.000 de posturi neocupate”, dacă se aplică și în Educație interdicția de cumul pensie-salariu.…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași acuză Facultățile de Drept de ipocrizie: „își construiesc o imagine falsă de apărătoare ale eticii academice” prin solidarizarea cu decizia Universității din București de a exmatricula 45 de studenți

Facultățile de Drept din mai multe universități din țară sunt acuzate de Liga Studenților din Iași, printr-un comunicat emis luni, că încearcă să își construiască o „imagine falsă de apărătoare…
Vezi articolul