Elevii olimpici care au luat mențiune la fazele naționale ale olimpiadelor nu mai sunt admiși fără concurs la Universitatea de Medicină și Farmacie din București – regulament admitere 2026

1.525 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București nu mai admite fără concurs olimpici naționali cu mențiune în anul universitar 2026-2027, potrivit regulamentului de admitere consultat de Edupedu.ro. În noua formă a documentului, universitatea nu mai include „mențiunea” printre distincțiile care permit înscrierea directă la studii universitare de licență, pe locuri finanțate de la buget, pentru elevii premiați la olimpiadele școlare naționale.

Regulamentul UMFCD aprobat pe 13 ianuarie 2026 în Senatul Universitar prevede, la capitolul „Înscrierea și înmatricularea olimpicilor”, că înscrierea candidaților care au obținut distincții la olimpiade în perioada liceului se face „pe baza unui act doveditor, respectiv diploma de olimpic obținută la olimpiadele școlare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației”. Documentul stabilește apoi explicit cine poate beneficia de înscriere fără concurs pentru anul universitar 2026-2027.

Pentru olimpiadele internaționale, UMFCD menționează că pot fi admiși fără concurs candidații care au obținut „premiile I, II, III, la olimpiade școlare internaționale recunoscute și finanțate de către Ministerul Educației”, la una dintre disciplinele aferente concursului de admitere la UMFCD: Biologie, Chimie și Fizică. În același articol, universitatea precizează că aceștia „beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, în UMFCD, pentru anul universitar 2026-2027”.

Foto: captură regulament admitere 2026 UMFCD

Schimbarea apare însă la olimpiadele naționale. Pentru anul universitar 2026-2027, UMFCD scrie că sunt eligibili candidații care au obținut ca distincții doar „premiile I, II, III” la olimpiadele școlare naționale recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, la Biologie, Chimie sau Fizică, aceștia urmând să se poată înscrie fără concurs, pe locuri de la buget, la universitate. În textul consultat de Edupedu.ro, „mențiunea” nu mai apare deloc în lista distincțiilor acceptate pentru olimpiadele naționale.

  • În documentul pentru sesiunea de admitere în anul universitar 2025-2026 era menționat că pot beneficia de înscriere fără concurs candidații care au obținut distincții „premiile I, II, III, mențiune” la olimpiadele naționale recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, la disciplinele Biologie, Chimie și Fizică:
Foto: captură regulament admitere 2025 UMFCD

Astfel, pentru elevii olimpici naționali, modificarea înseamnă că o „mențiune” obținută la etapa națională, în liceu, nu mai este suficientă pentru admiterea fără concurs la UMFCD în 2026-2027, în timp ce în anul universitar precedent aceasta era acceptată explicit de universitate. Cu alte cuvinte, UMFCD restrânge categoria olimpicilor naționali eligibili, limitând-o la premiile I, II și III. Regula este anunțată cu 6 luni înainte de concursul de admitere.

În alte universități, abordările diferă: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București (UNSTPB) păstrează în 2026 regulile din 2025, care includ și „mențiunea”, în timp ce la Universitatea din București (UB) și Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca regulamentele prevăd, atât în 2025, cât și în 2026, admiterea fără concurs la olimpiade naționale doar pentru premiul I.

Contextul acestei diferențieri între universități este ordinul de ministru din septembrie 2024 care a schimbat regulile generale de admitere: olimpicii de nivel național cu locurile II, III și mențiune nu se mai pot înscrie la facultate din 2025 fără admitere, a decis Ministerul Educației fără să anunțe public măsura.

Ordinul de ministru 3.693/2024, aplicat pentru admiterea în anul universitar 2025-2026, prevede că instituțiile de învățământ superior își pot stabili prin regulamente proprii facilități pentru olimpici, însă dreptul de înscriere fără concurs este formulat explicit pentru „premiile I, II, III, la olimpiade școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și/sau premiul I la olimpiade naționale, finanțate de Ministerul Educației”.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Listele și calendarele olimpiadelor naționale și ale concursurilor școlare 2026 au fost publicate de Ministerul Educației
Olimpicii de nivel național cu locurile II, III și mențiune nu se mai pot înscrie la facultate în 2025 fără admitere, a decis Ministerul Educației fără să anunțe public măsura


1 comment
  1. Extrem de trist ce se întâmplă, în special dupa ce fostul ministru a promis facilități pentru elevii cu rezultate la olimpiade ! Fiul meu este în această situație și a luat deja hotărârea de a pleca din țară pentru studii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O comisie de anchetă pentru abuzurile asupra minorilor ar putea fi înființată la Senat, spune vicepreședintele forului, Alina Gorghiu: Știți că în momentul acesta, dacă un profesor săvârșește acte sexuale sau hărțuiește un elev este în continuare la catedră? Proiectul zace undeva în sertarele Camerei Deputaților

O comisie de anchetă pentru abuzurile comise asupra minorilor din centrele rezidenţiale va fi înfiinţată la Senat, fiind deja strânse semnăturile necesare în acest sens, a declarat marţi vicepreşedintele Senatului,…
Vezi articolul

Joi, 8 ianuarie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul 3 de cursuri. Secretarul de stat Sorin Ion a avertizat ca scutirile medicale să nu fie un pretext pentru a prelungi vacanța de iarnă / Următoarea vacanță este în februarie, diferită în fiecare județ

Prima zi de cursuri din anul 2026 este joi, 8 ianuarie, și aceasta deschide modulul 3 de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Reluarea cursurilor joi vine după o vacanță de…
Vezi articolul

Ministrul Cîmpeanu anunță că a primit analiza specialiștilor în Științele Educației și nu mai e așa convins de trecerea la trimestre: „Este discutabil pentru că sunt argumente pro și contra” / Spune că un lucru e cert, anul viitor elevii vor avea 5 vacanțe

Ministrul Educației anunță o dezbatere pe subiectul semestre versus trimestre, în luna martie, și anunță că a primit de la specialiști în Științele Educației din subordine analiza pe care a…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut, bursele sociale și tehnologice rămân cum erau / Exemple de calcul

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul…
Vezi articolul

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul