Ministrul Cîmpeanu anunță că a primit analiza specialiștilor în Științele Educației și nu mai e așa convins de trecerea la trimestre: „Este discutabil pentru că sunt argumente pro și contra” / Spune că un lucru e cert, anul viitor elevii vor avea 5 vacanțe

11.376 de vizualizări
Foto: gov.ro
Ministrul Educației anunță o dezbatere pe subiectul semestre versus trimestre, în luna martie, și anunță că a primit de la specialiști în Științele Educației din subordine analiza pe care a cerut-o pentru a fundamenta o eventuală trecere la trimestre a organizării structurii anului școlar 2022-2023. Într-un interviu la gandul.ro, Sorin Cîmpeanu are de data aceasta o abordare prudentă și susține, fără să insiste pe una dintre variante, că „este discutabil pentru că sunt argumente pro și contra”.

Reamintim că încă din aprilie 2021 ministrul Cîmpeanu spunea că eu personal nu am înțeles niciodată trecerea la semestre și anunța că revenirea la anul școlar cu trei trimestre va fi lansată în dezbatere publică cel târziu „la toamnă”. Discuția a fost, însă, reluată în luna februarie 2022, când oficialul a spus că așteaptă ca experții în științele educației din subordine să fundamenteze trecerea la trimestre: „Am început cu semestre în 1998. Nu știu dacă e coincidență sau nu, dar din ’98 calitatea sistemului de învățământ a scăzut continuu”, a explicat Cîmpeanu. Acesta și-a exprimat deja opțiunea pentru trimestre în mai multe declarații publice, „este nenatural să ai o împărțire pe semestre atâta vreme cât ai două vacanțe clar poziționate, dincolo de voința oricui, aceea a sărbătorilor de iarnă și aceea a sărbătorilor pascale”, spunea pe 10 februarie ministrul Educației.

Revenind la declarația recentă, Cîmpeanu susține că a primit analiza solicitată de la Unitatea pentru Cercetare în Educație (n. red. o secție din Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, făcută prin desființarea Institutului pentru Științele Educației de fostul ministru PNL, Monica Anisie) și își nuanțează astfel opinia spunând că va lansa o dezbatere în luna martie 2022.

Oficialul spune însă că ceea ce nu crede că se va modifica vor fi cele 5 vacanțe, despre care dă de înțeles că ar fi bătute în cuie, fixate: „cele cinci vacanțe pe care le-am propus cred că vor rămâne așa”.

Redăm declarația ministrului:

Sorin Cîmpeanu: “De asemenea trebuie găsit, pe subiectul trimestre versus semestre, am primit și o analiză de la specialiștii în educație de la Institutul de Științele Educației, este discutabil pentru că sunt argumente pro și contra, pentru trimestre sau pentru semestre. Acest lucru va face oricum obiectul unei dezbateri. Ce trebuie să fie însă clar?

Reporter: Când va fi dezbaterea?

Sorin Cîmpeanu: În luna martie va trebui să avem structura anului școlar cunoscută pentru 2022 – 2023. În luna martie. Și vom avea și un ordin de ministru prin care se va aproba structura anului școlar. Sigur, principalul subiect va rămâne acesta trimestre versus semestre. Ce nu cred că poate fi pus în discuție este următorul lucru: trebuie să avem module de învățare care se alternează cu perioade de repaus. Modul de învățare, conform pedagogie moderne, trebuie să fie 6-7-8 săptămâni, deci cele cinci vacanțe pe care le-am propus cred că vor rămâne așa.

Anul școlar să înceapă pe data de 5 septembrie, prima zi de luni a lunii septembrie, și să se încheie pe 16 iunie. Să avem un număr de cinci vacanțe. În primul rând o vacanță la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învățare, pentru toți elevii. În octombrie pentru toți elevii, subliniez, pentru că cei din învățământ primar și grădinița aveau, cei din gimnaziu și liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toți elevii și preșcolarii să aibă această vacanță la final de luna octombrie. A doua vacanță să fie de sărbătorile de iarnă și să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie și să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanță de iarnă. A treia vacanță să fie în luna februarie, o săptămână. A patra vacanță să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanță de aproape două săptămâni, care să includă și sărbătorile pascale ortodoxe și pe cele catolice. Și de asemenea să avem și o vacanță de vară care ar putea să înceapă pe dada de 17 iunie și să se termine pe data de 4 septembrie.

Acestea sunt cele cinci vacanțe, deci asta ar trebui să rămână un lucru clar, vedem dacă vor fi trimestre sau semestre”, a spus ministrul.

Pe 14 februarie 2022, Sorin Cîmpeanu declara: „am nevoie de argumentele profesioniștilor în științele educației, care vor veni în cel mai scurt timp. Eu sunt convins că și cei care au semne de îndoială în fața argumentelor vor înțelege că este momentul să schimbăm ceva pentru a opri declinul educației. Am ajuns la un punct de minimum, dinspre care nu mai putem coborî. (…)

Sunt absolut convins că e benefic [trecerea la trimestre – N. Red.], pentru că asta ne permite să avem mai multe evaluări”, a susținut Cîmpeanu, care a declarat că în statele la ale căror rezultate ne uităm “sunt evaluări săptămânale, nu trimestriale”.


10 comments
  1. Cursurile să înceapă la 1 septembrie până la 31 ianuarie, sem.I si de la 1 februarie la 30 iunie, semestrul 2.
    O vacanță de o săptămână de Crăciun pt.ciclul gimnazial și liceal și de 2 săptămâni pt.ciclul primar.
    O altă vacanță de o săptămână între Paștele catolic și cel ortodox pt.ciclurile gimnazial si liceal si de 2 săptămâni la ciclul primar.
    Fără vacanță de la sfârșitul lui octombrie la ciclul primar.
    Fără vacanță intetsenestriala.
    Pe perioada weekendului se organizează Scos la de weekend (voluntariat, extracurriculare, remediale).
    Pe perioada vacanței mari se organizează Scoala de vară (de luni până sâmbătă, excepție 2 săptămâni, când parintii isi pot lua copiii să meargă în concediu).Voluntariat-60%, Extracurriculare-20%, Remediale-20%.Program zilnic 7-21, sâmbătă 8-20.
    Elevii vor fi obligati sa efectueze câte o ora de voluntariat pt.fiecare absenta nemotivată și câte 10 ore pt.fiecare punct scazut la Purtare.
    Pe perioada Scolii de vara, activitatea cadrelor didactice să nu fie plătită, efectuandu-se pe baza de voluntariat.Aceasta fiind o condiție pt.reinnoirea contactului de munca pt.anul școlar următor.

  2. PRO: Trei trimestre inseamna trei recapitulari pentru teze la materiile importante pentru EN si BAC ceea ce ii ajuta pe elevi sa isi fixeze mult mai bine cunostintele! Nu stiu insa daca predarea materiei se va face mai temeinic si daca implicit creste frecventa verificarii cunostintelor si evaluarii elevilor. Poate ar trebui facute schimbari la evaluarea elevilor in timpul anului astfel incat sa fie mult mai motivati sa studieze, sa invete. Poate si curricula ar trebui revizuita. E cam intesata la toate nivelurile.

    CONTRA:
    In cazul extinderii peste vara a anului scolar, e de luat in calcul faptul ca verile au devenit foarte fierbinti. Scolile nu sunt dotate cu sisteme performante si adecvate de AC . Cursurile nu se pot tine in sali aglomerate cu 30 de elevi si inclinse ca-n cuptor!
    Ori STATUL ne-a dovedit cat de mult ii dispretuieste pe elevi si, cu certitudine, n-ar scoate nici 5 bani din visterie pentru a rezolva aceasta problema. Pentru ca banii se duc pe plata salariilor indecente si a pensiilor speciale pentru cei mai “alesi analfabeti functional” ai neamului!

  3. Nu ne trebuie vacanta din februarie si scoli altfel, verzi, albastre. Vrem scoala de la 15 sept, nu ore la 30 grade de pe5 ca vreti sa ne bagati alea pe gat.

  4. Ar fi două variante:
    1). An şcolar cu 3 sau 4 vacanţe stabile după următorul tipar:
    7 săptămâni cursuri (+eventual vacanţă de toamnă) + 7 săptămâni cursuri
    Vacanţa de Iarnă
    10 săptămâni cursuri
    Vacanţa de Primăvară (stabilă, urmând ca de Paşte să se dea zile libere)
    10 săptămâni cursuri
    Vacanţa de Vară

    2) An şcolar cu 3 sau 4 vacanţe stabile şi una variabilă
    7 săptămâni cursuri + eventual Vacanţa De Toamnă + 7 săptămâni cursuri
    Vacanţa De Iarnă 1
    3 sau 4 săptămâni de cursuri
    Vacanţa De Iarnă 2
    Număr variabil de săptămâni de cursuri până la Vacanţa De Paşte
    Vacanţa De Paşte
    Număr variabil de săptămâni de cursuri până la Vacanţa De Vară
    Vacanţa De Vară

    Dacă se păstrează sincronizarea Vacanţei De Primăvară cu Paştele Ortodox, putem avea şi 17 săptămâni fără nicio vacanţă. Anul ăsta avem 15 şi, deja, la unii le e greu.

  5. Ce minte bolnava are tov. “Putin-Campeanu” al nostu de la minister… s-a plans toata lumea ca vacanta din octombrie a fost o IMBECILITATE ? Acum ne este bagata pe gat !
    Cei mai multi s-au bucurat cand a disparat saptamana din februarie si acum revine ? Fara rost si fara logica (stim, vectorii nu-s importanti, se pare ca nici logica) .
    Sunt 2 saptamani , 2 motive pentru care ritmul scolar o sa fie franat inutil. Inca 4 saptamani pierdute aiurea – langa cele 2 vacante -ultima si prima de scoala nu poti lucra nimic, elevii sunt in vacanta cu creierul..
    Vrem vacanta de 4 saptamani iarna, si e mai normal. S-ar face economie la incalzire, vacanta suficienta sa ne bucuram de sarbatori dar si de sporturi de iarna.
    Ne scoate Putin al nostru ochii cu 18 zile de vacanta – de ce sa nu fie 23 (ca atatea s-ar aduna daca vacanta contine 3 saptamani INTREGI si 4 week-end-uri_)- nu ferfenite de 3 zile de scoala, asa doar ca asa VREA PUTIN-. Sau de ce nu 4 saptamani cu 5 week-enduri ?- adica 30 de zile !?!
    E prea normal ?
    Oare ce intelege tov. Campeanu cu exprimarea citez “după primul modul de învățare” ? E vreo traducere nefericita ? Habarnaismul la putere, asta inteleg eu.
    Asteptam cu interes aparatele de aer conditionat pentru scolile tehnice (si restul scolilor poate ar dori) obligate sa stea in scoli in sali de clasa transformate in saune sau sere oferite gratis in cele 3 saptamani de vara adaugate dupa ce restul elevilor intra in vacanta ! Am luat intr-o zi termometrul cu mine – afara erau 32 de grade iar in clasa erau 36 ! (cu toate geamurile si usile deschise)
    Multumim din inima partidului pentru conditiile excelente oferite de minister, tov. Putin-Campeanu uurraa uurraa uurraa!
    Vai de noi !
    Trimestre-semestre, praf in ochi nene !

  6. Deci e convins dar mai ocupă încă o lună (martie) cu dezbateri sterile.

    Ne amintește de tristul experiment Szekely ,, Educatia ne unește sau mai corect ne învrăjbește când s-au pierdut 2 luni prin comisii, consilii profesorale si cercuri pedagogice ca in final sa nu se decidă nimic concret sau util!

    Câmpeanu, ai două variante
    1. Demisia
    2. Menținerea stabilității sistemului educațional ( orice imixtiune cu teme de tip balast educativ distruge și ultimii piloni care protejează sistemul de prăbușire)

    P.S.
    Sunt atâtea lucruri de făcut:
    1. Biblioteca digitală
    2. Resurse educaționale deschise de calitate
    3. Proiecte pt PNRR
    4. Pregătirea pt absorția fondurilor UE pt educație exercițiul bugetar 2021-2027
    5. Independența energetică a școlilor
    6. Aplicarea legii privind salarizarea profesorilor ( ministerul public prin Guvern nu aplica legea dar are pretenția ca subordonații să respecte toate regulamentele și legile in vigoare!

    Concluzii:

    Cârpeanu: Demisia sau muncă adevărată de ministru.
    De învrăjbire și teme false sistemul educațional este sătul.

  7. >> sunt argumente pro și contra
    Normal ca sunt. La mintea lui probabil avea impresia ca nu sunt.

    Acest ignorant considera in continuare ca trecerea la semestre este cauza degradarii invatamantului romanesc?

    >>am primit și o analiză de la specialiștii în educație de la Institutul de Științele Educației
    Care ISE bre?
    Individul asta nici nu stie cum se cheama unitatile din subordine. Ce sa inteleaga asta din educatie, online, trimestre, semestre cand nu stie nici organigrama?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care merg marți la școală nu trebuie să depună nicio solicitare de ieșire din grevă, ci doar să se prezinte ca de obicei și să semneze condica – indicațiile sindicatelor pentru procedura de grevă generală suspendată

Cele două mari sindicate din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” transmit într-un comunicat de presă comun, că profesorii care au fost în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisiile ilegale de la concursul de directori semnalate de minister într-o adresă către toate inspectoratele din țară, deși secretarul de stat Sorin Ion susținea că doar în București era „o problemă de ordin general” / Inspectoratele ar fi ignorat metodologia, iar ministerul avertizează că asta poate duce la „anularea probei de interviu” în cazul contestării

Ilegalitatea constituirii comisiilor de concurs pentru directorii de școli a fost semnalată de Ministerul Educației într-un al doilea document trimis de data aceasta tuturor inspectoratelor școlare, potrivit unei adrese obținute…
Vezi articolul