Cătălin Cristea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Ștefan Velovan” din Craiova, a vorbit despre subiectele de la Evaluarea Națională 2026 și a spus că au fost „foarte bine concepute de către minister”. Cadrul didactic a menționat că subiectul al III-lea a fost „puțin mai dificil”. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Craiova. Miercuri, 24 iunie, absolvenții de gimnaziu au susținut proba scrisă la Matematică.
- Subiectele la Matematică de la Evaluarea Națională 2026. Cercul, paralelogramul și prisma dreaptă – figurile la geometrie
- Rezolvarea subiectelor la Evaluarea Națională 2026 – Matematică. Profesorul Mădălin Ghiuler: Subiectele au fost ofertante pentru nota 9, însă vor fi puține note peste 9,50
„Subiectul a fost foarte bine conceput de către minister, în sensul că a evaluat o bună parte din programa școlară, prin întrebările care au fost puse. Subiectul al III-lea, care presupune o rezolvare completă din partea copiilor la toate cele șase întrebări, a fost puțin mai dificil, în sensul că copiii au făcut anumite raționamente, în special la partea de geometrie. Subiectele 4, 5 și 6, care sunt, după cum se știe, de geometrie, au avut un subpunct b) puțin mai dificil”, a precizat profesorul.
Profesorul Mădălin Ghiuler, de la Liceul cu Program Sportiv Focșani, a spus pentru Edupedu.ro că „vor fi puține note peste 9,50”:
„Părerea mea este că au fost ofertante pentru nota 9, în cazul copiilor pregătiți. Grilele nu au avut capcane. Subiectul al lll-lea a avut primele 3 probleme destul de muncitorești. Prima problemă a avut apariție în 2018 sau 2019 la Evaluarea Națională. În schimb, problemele de geometrie au ridicat «probleme» chiar și în cazul elevilor foarte bine pregătiți. Cea mai dificilă problemă a fost 4 de la subiectul al III-lea. Vor fi puține note peste 9,50”.
Mioara Ioniță, profesoară de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a declarat pentru Edupedu.ro că subiectele date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a „au fost foarte bine făcute, în sensul că au verificat chiar toată materia”: „Cine ia 9.70 înseamnă că este un copil foarte bun la clasă. Cine ia 10 înseamnă că este un copil care are imaginație matematică”.
Potrivit cadrului didactic, problema 4 de la subiectul al III-lea a fost „un pic atipică”:
„Problema 4 este un pic atipică. Punctul a) se făcea foarte ușor, iar la punctul b) copiii aveau de făcut niște notații. Unii s-au descurcat să facă notații, unde interveneau, bineînțeles, formule de calcul prescurtat, iar alții nu. (…)”
Subiectele de la examenul la Matematică 2026:







