Elevii de clasa a VIII-a care doresc pot vizualiza lucrările de la Evaluarea Națională 2026 și apoi decid dacă depun contestație, azi, 1 iulie, între orele 14 și 18, potrivit procedurii. Contestația poate fi depusă la centrele de examen sau transmise electronic la adresele special indicate, în zilele de 1, 2 și 3 iulie, conform calendarului oficial. Rezultatele finale se publică pe 8 iulie, iar ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a va fi anunțată pe 9 iulie.
- Amintim, rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate în premieră cu o zi înainte de data anunțată în calendar, adică pe 30 iunie / Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe
- Analiză Edupedu. Rezultate Evaluare Națională 2026 în București: cea mai mare scădere a numărului de medii între 9 și 10 din ultimii ani va schimba ierarhia de admitere la liceu în Capitală / Exemple de calcul pentru mediile 9,50 și 8,00
Absolvenții de gimnaziu vor putea depune cereri de vizualizare a lucrărilor, înainte de a decide dacă contestă nota, doar în data de 1 iulie 2025, între orele 14:00-18:00.
Anterior, pot vizualiza lucrările pentru a decide dacă depun contestație. Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.
Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E.C. nr. 6058/2025 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025-2026).
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații. În situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor, potrivit ministerului Educației.
Rezultatele oficiale vor fi afișate pe 8 iulie.
Ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a va fi anunțată pe 9 iulie, repartizarea computerizată are loc pe 22 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2026, publicat în Monitorul Oficial.
Model de cerere de vizualizare Evaluarea Națională 2026

Cerere contestație Evaluarea Națională 2026 – ISMB

Calendar Evaluare Națională 2026
10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
- 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Admitere Liceu 2026:
- Pe 9 iulie 2026 va fi anunțată ierarhia la nivel județean a absolvenților claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională.
- Între 13 și 20 iulie 2026 elevii completează fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu, în format electronic, cu sprijinul diriginților și al părinților.
- Pe 22 iulie 2026 are loc prima repartizare computerizată a elevilor.
- Între 23 și 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați.
A doua etapă de repartizare computerizată este programată să înceapă pe 31 iulie 2026, pentru candidații care nu au prins locuri în prima etapă sau nu și-au depus dosarele ori care sunt din serii anterioare, în vârstă de până la 18 ani.