Ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar Sorin Ionescu a spus că Evaluarea Națională la clasa a VIII-a trebuie regândită, iar elevii care ar putea să dea un altfel de examen sunt cei care acum sunt în clasele primare. Invitat la InfoEdu la TVR Info Sorin Ionescu a precizat că poate și elevii care sunt acum clasa a IV-a ar putea fi vizați dacă „suntem suficient de rapizi, suficient de coerenți”.
- Ministrul Sorin Ionescu a mai spus zilele acestea că teze unice la nivel național în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a sunt luate în calcul
„Evaluarea Națională, modul în care ea funcționează în momentul de față, nu este cea mai onestă formă de evaluare a cunoștințelor, competențelor și capacităților unui elev”, spune ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar.
Sorin Ionescu a amintit din nou că vrea să deschidă subiectul modificării examenului de clasa a VIII-a și să aducă la masă toți specialiștii în domeniul educației.
„Nu discutăm despre copiii care acum sunt în clasa a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, pentru că nu ne dorim ca ministrul nou al educației să vină cu, să șteargă cu buretele tot ceea ce s-a făcut până acum și să zică: de acum încolo: vă dăm noi un nou adevăr”, a spus Ionescu.
Întrebat dacă un nou tip de evaluare națională la clasa a VIII-a ar putea viza elevii care acum termină ciclul primar, ministrul delegat Sorin Ionescu a spus că „da, dacă suntem suficient de rapizi, suficient de coerenți”.
Redăm fragmente din interviul cu Sorin Ionescu
Diana Dumitrașcu, jurnalist TVR Info: Spuneți-ne cum doriți să schimbați Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și dacă se va întâmpla în mandatul dumneavoastră, de obicei, miniștrii educației petrec, în medie, un an de zile la Ministerul Educației.
Sorin Ionescu, ministru delegat: Da, sunt unii care au spus că o să stăm chiar mai puțin. Deci, deci, să știți că e o variantă, e o variantă optimistă, dar trebuie să pornim de la o realitate. Evaluarea națională, modul în care ea funcționează în momentul de față, nu este cea mai onestă formă de evaluare a cunoștințelor, competențelor și capacităților unui elev.
Și o să explic. Dintr-o paletă largă, evaluăm doar la două discipline din 4 ani de învățământ, evaluăm totul în 2 zile.
Diana Dumitrașcu: Care este propunerea dumneavoastră?
Sorin Ionescu, ministru delegat: Propunerea este exact aceasta: să aducem la masă toți specialiștii în domeniul educației, pornind însă de la un principiu foarte simplu: nu discutăm despre copiii care acum sunt în clasa a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, pentru că nu ne dorim ca ministrul nou al educației să vină cu, să șteargă cu buretele tot ceea ce s-a făcut până acum și să zică: de acum încolo: «vă dăm noi un nou adevăr». Mie mi-a plăcut foarte mult propunerea profesorului Miclea de la Cluj: susținerea unor teze naționale pe parcursul anului. Nu uitați că noi avem o evaluare pe care o dăm pe parcursul gimnaziului, este vorba de evaluarea de la clasa a VI-a.
Mi-a plăcut și propunerea ministrului Sorin Costreie, acea de a veni cu o probă de interdisciplinară, pe de o parte, de științe, pe de altă parte, de științe umaniste, astfel încât să luăm toată presiunea de pe cele 2 zile de examen, să creăm un profil și un portofoliu al candidatului la sfârșitul claselor a VIII-a. Și pentru că a fost o discuție incorectă, din punctul meu de vedere, cea referitoare la admiterea la liceu, eu cred că autonomia liceelor putem să le dăm în momentul în care îi lăsăm să-și aleagă ponderea din notele obținute la aceste evaluări. Vreau să vă spun însă un lucru: tot ceea ce discutăm în acest moment sunt propuneri și variante de lucru, pentru că am văzut o serie de citiri deja.
Discuția oficială o începem cât de curând. Avem deja o săptămână în care ne-am instalat, ne-am acomodat, avem, așa cum ați spus, o nouă organigramă și un nou mod de funcționare al ministerului. Practic, toate aceste structuri, ele vor fi constituite în perioada imediat următoare.
Sorin Ionescu, ministru delegat: Evaluarea Națională trebuie să o rediscutăm și să o regândim, în așa fel încât, repet, generațiile care sunt acum în ciclul primar, peste 5 ani, peste 6 ani, să aibă o altă formă de evaluare, la finalizarea procesului de lucru.
Diana Dumitrașcu: S-ar putea adresa celor care sunt în acest moment în clasa a IV-a?
Sorin Ionescu, ministru delegat: Dacă suntem suficient de rapizi, suficient de coerenți, (…) Am urmărit o serie de comentarii de la unii care erau pro, alții … să știți că am văzut și foarte multe propuneri extrem de interesante în acest spațiu. Am mai văzut și unii care doar ne critică, și asta e, așa se întâmplă când îți asumi o demnitate de acest fel. Este extrem de important să ne mișcăm rapid, dar înainte de a ne mișca rapid, să avem discuții cu tot ceea ce înseamnă, pe de o parte, specialiștii în domeniul științelor educației, pe de altă parte, toți partenerii noștri sociali.