Examenul de Bacalaureat 2023 se încheie joi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba maternă

1.055 de vizualizări
Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com
Examenul național de Bacalaureat 2023 se încheie joi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, conform calendarului oficial. La această probă participă cei care au studiat într-una dintre limbile minorităților naționale. Accesul candidaților în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 – 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației. Fiecare probă începe la ora 9.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, potrivit Ministerului Educației.

O greșeală se taie cu o linie orizontală

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion.

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, conform ghidului Ministerului Educației.

Ce nu este permis în sala de examen

Se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate
pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.

Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în
sala de depozitare a obiectelor personale
 stabilită de comisia din centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în
acest scop nu sunt primiţi în examen.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost
folosite sau nu”, conform ghidului.

Afișarea rezultatelor inițiale va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie.

Foto: © Hongqi Zhang (aka Michael Zhang) | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până astăzi, inspectoratele școlare trimit Ministerului Educației numărul real al elevilor care au primit rechizite în anul școlar 2023-2024, precum și estimarea pentru anul școlar viitor

Până luni, 15 ianuarie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației numărul real al elevilor din programul „Rechizite școlare”, din anul 2023-2024, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Potrivit sursei…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate miercuri, 28 iunie, la ora 10 / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în zilele de 28 și 29 iunie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin…
Vezi articolul

Lista întrebărilor și răspunsurilor frecvente privind apelul de proiecte prin care pot primi bani profesorii de sprijin și părinții care însoțesc elevii cu CES la ore și se poate înființa camera-resursă pentru suport educațional

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat lista întrebărilor și răspunsurilor frecvente privind apelul de proiecte prin care pot primi bani profesorii de sprijin și părinții care însoțesc elevii cu…
Vezi articolul