Examenul suplimentar de admitere la liceu pe care cuplul Mihai Dimian – Ilie Bolojan încearcă să-l operaționalizeze pentru prima dată în 27 de ani de când a fost desființat de Ministerul Educației este „o repetare inutilă a examenului de capacitate și o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”. Aceasta este justificarea oficială cu care Ministerul Educației condus de Andrei Marga a desființat în octombrie 1999 examenul dublu pentru admiterea la liceu, reînviat acum 3 ani de Iohannis-Deca și pregătit pentru aplicare de Bolojan-Dimian, deși prin Legea Bolojan au prorogat numeroase articole din legea educației, printre care și desființarea inspectoratelor.
- Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost introdus în legea educației în 2023, de cuplul Iohannis-Deca. Este una dintre cele mai criticate modificări aduse sistemului de învățământ și a supraviețuit timp de 3 ani în forma gândită de fosta consilieră a președintelui Iohannis: liceele ar urma să decidă în Consiliul de Administrație dacă organizează examen suplimentar pentru maximum 50% dintre locuri.
- Potrivit surselor Edupedu.ro, examenul acesta a fost reînviat la presiunea unora dintre colegiile centenare, lăsate fără pârghii de control local de admiterea la liceu decisă exclusiv prin repartizare computerizată.
Examenul dublu de admitere la liceu, care le lasă liceelor puterea să corecteze lucrările viitorilor lor liceeni, a fost introdus deci în Legea învățământului preuniversitar în 2023, cu scopul explicit de a fi aplicat elevilor care atunci intrau clasa a V-a. Trei ani mai târziu, elevii țintiți de Legea Iohannis-Deca se pregătesc să intre în clasa a VIII-a și să dea experimentul conceput de fostul președinte și de consiliera sa. În răstimp, Guvernul Bolojan a amânat o serie de alte articole din Legea Iohannis-Deca, precum desființarea inspectoratelor. Nu și examenul dublu la liceu.
Atunci când vorbim despre un examen național care are putere asupra profilului societății, decizia este strategică și depășește responsabilitatea unui minister de linie, cu atât mai mult cu cât analizele OCDE au indicat în repetate rânduri inclusiv către o eliminare a evaluării de la clasa a VIII-a, într-un sistem de învățământ obligatoriu până la clasa a XII-a.
Acest concurs suplimentar pentru admiterea la liceu pentru care ar trebui să se pregătească elevii care intră în clasa a VIII-a peste 3 săptămâni este, de fapt, o reînviere a examenului dat în anul 1999 și abandondat după doar 1 an de Ministerul Educației de la acea vreme. Deci elevii de astăzi ar urma să experimenteze un experiment deja experimentat și respins de același Minister al Educației în urmă cu 27 de ani, sub o altă conducere.
Cum a justificat oficial, în octombrie 1999, Ministerul Educației Naționale condus atunci de Andrei Marga anularea examenului suplimentar de admitere la liceu pe care îl experimentase în acel an:

„În cadrul reformei comprehensive a învățământului românesc, Ministerul Educației Nationale a acordat o atenție deosebită reformei sistemului de evaluare. Efortul de reformă în acest domeniu s-a concentrat, pe de o parte, în reforma evaluării curente, pe de altă parte, în reforma evaluărilor de la sfârșit de ciclu. Ministerul Educației Nationale, Serviciul Național de Evaluare și Examinare au creat cadrul legislativ și organizatoric pentru desfășurarea unor examene naționale corecte, relevante, fiabile.
Având în vedere că examenul național de capacitate, cu care se finalizează studiile gimnaziale, a fost introdus prin Legea învățământului și s-a desfășurat pentru prima dată în România în anul 1999, Ministerul Educației Naționale consideră că trecerea de la învățământul obligatoriu la învățământul liceal și profesional trebuie făcută în baza rezultatelor obținute la acest examen.
O altă formă de examinare în vederea admiterii în ciclul secundar superior ar reprezenta o repetare inutilă a examenului de capacitate și o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”.
Argumentația de mai sus se regăsește în Ordinul nr. 4624/06.10.1999 privind Regulamentul de admitere în școli profesionale și licee în anul 2000. Ordinul a fost emis în octombrie 1999 și stabilea regulile pentru examenul din anul 2000.
Precizăm că Guvernul actual nu poate, de când a fost demis, să dea Ordonanțe de Urgență, singurele care pot modifica legea educației. Însă examenul acesta suplimentar prevăzut de lege din 2023 încoace nu este o surpriză pentru Guvernul Bolojan, care putea proroga (amâna) aplicarea articolului, așa cum prin Legea Bolojan 141/2025 a prorogat intrarea în vigoare a numeroase alte prevederi ale legii, printre care cea mai sonoră este desființarea inspectoratelor școlare. Inclusiv acum Guvernul Bolojan are posibilitatea de a amâna până pe 1 septembrie luarea unei decizii privind acest examen sau predarea către un alt executiv a acestei decizii strategice care depășește capacitatea guvernamentală de astăzi.
Amintim că Mihai Dimian a fost propunerea directă și asumată a premierului Ilie Bolojan pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, după ce presa a relatat pe larg jocul dublu PSD-PNL încercat de rectorul de la Suceava, precum și gafele și erorile majore de gândire și acțiune ale acestuia.
11 comments
Admiterea la liceu a fost introdusa pentru ca anumiti copii de bani gata nu aveau acces la liceele de top din cauza nivelului de educatie precar. E clar ca parintii cu bani vor investi in pregatirea copiilor la liceele de elita si acei copii vor avea acces la subiectele de admitere intr-o forma sau alta, pt va vor fi elaborate local chiar de catre profesorii cu care fac pregatire.
Asta se intampla deja la clasa a V-a, daca vrei sa iti dai copilul la un colegiu, il dai la pregatire cu profesorii de acolo si clar va rezolva tipul ala de subiecte inainte de admitere.
Totusi, liceele de stat sunt platite din banii tuturor parintilor si toti copiii ar trebui sa aiba sanse egale – ceea ce se intampla pana acum cu subiectele unice de la Evaluarea Nationala.
Cum zicea un alt cititor, acest examen nou introdus formalizeaza segregarea sociala pe criterii de venit.
Examenul de admitere la liceu, pe care Dimian-Bolojan încearcă să-l aplice la elevii care peste 3 săptămâni intră clasa a VIII-a este ”o repetare inutilă a examenului de Capacitate”, nejustificat pedagogic”
serios???
Premisa: În majoritatea școlilor din mediul rural se copiază pe rupte la examenele de genul ăsta (știu că sunteți de acord cu mine și că deja știați asta)
Scenariu: Ei, in astfel de condiții, nota obținută de un elev la o școală in care rezultatele au fost afectate grav de frauda din timpul examenului mai este egală cu cea obținută de un alt elev de la un liceu in care nimeni nu a indrăznit să copieze (și nici n-a făcut-o) din cauza concurenței?
Concluzie: evident că nu sunt egale și iată motivul pentru care cine ține la calitate, va da un nou examen – corect de data asta – de selecție. Cine nu pricepe asta, se poate muta in Koreea. COMUNISTĂ, desigur
Cum zice americanul, you’re full of it.
Se copiază în rural?! Amice, TOATE subiectele apărute în presă înainte de terminarea timpului de lucru erau de la colegii naționale din reședințe de județ. Nu din școlile mărunte din rural, unde stau cu ochii pe ei ca să nu miște-n bancă.
Ce fraude visați?! Subiectele la matematică sunt de tipul ”nu e așa că 1+1 fac 2? Răspuns: da / nu / câteodată / toate de mai sus.” Niciun copil cu creier funcțional nu poate lua mai puțin de 7 și deseori se apropie de 10. Singura problemă e româna, și nu din cauza celor care răspund, ci din cauza evaluării care uneori dă pe lângă. Notele chiar s-au umflat la greu pentru că nivelul subiectelor e foarte jos. Inflație, de.
Concluzie: elevii buni vor fi buni și la un examen suplimentar, problema e că nu se știe cât de obiectiv și cinstit va fi organizat acest examen.
Vrei un argument suplimentar? La un colegiu din Tg Mureș înainte de completarea opțiunilor au fost unite trei specializări separate sub același cod, cică vor exista criterii interne ale liceului ca să repartizeze elevii la fiecare clasă – repet, cu specializări diferite. Mai vrei ceva? Așa ceva va fi și noul ”concurs dublu” de admitere – dau toți examen, intră cine trebuie.
Evaluarea Națională este înregistrată audio și video. Eu nu cred ca își baga cineva pielea în saramura ca să încalce legea cu.probe înregistrate doar ca să ajute niște elevi sa copiezei. Si asta se vede și din faptul ca notele la EN în mediul rural sunt mai mici.
Examenul în plus este o invitație la licitarea locurilor de la liceele bune.
vorbiți in totală necunoștință de cauză! Se copiază pe RUPTE cu filmări cu tot, nimănui nu-i pasă că se vede sau se aude ceva, la o adică.
Vorbind de examenele la liceele bune in oglindă cu cele din rural, zice ăla de-și spune alin: ”problema e că nu se știe cât de obiectiv și cinstit va fi organizat acest examen” – cu asta, dovedește pe deplin alinul citat că mănâncă caca până la refuz admițând la că la primul examen nu e fraudă dar la al 2-lea e
Nene, tu chiar ai probleme crunte cu înțelegerea textului citit. Drept urmare, dincolo de acest comentariu, ca să știi că te-am citit și m-am lămurit că n-am cu cine discuta, nu-mi mai pierd vremea cu tine. Crede ce vrei și ”știi tu sigur” și mută poarta unde vrei, tu centrezi, tu dai cu capul. Hai, pa.
Din doua fraze
1. „Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost introdus în legea educației în 2023, de cuplul Iohannis-Deca.”
2. „Guvernul Bolojan ar putea proroga (amâna) aplicarea articolului”
rezulta titlul cu cei „responsabili” in viziunea autorului:
”Examenul dublu de admitere la liceu, pe care Dimian-Bolojan încearcă să-l aplice la elevii care peste 3 săptămâni intră clasa a VIII-a…”
Cu tot respectul … Nu poți avea in titlu ”Examenul dublu de admitere in liceu, pe care Bolojan-Dimian incearcă să-l aplice…”(cu ton acuzator, cu litere mari), iar propozitia „Examenul suplimentar de admitere la liceu a fost introdus în LEGEA EDUCATIEI în 2023, de cuplul Iohannis-Deca” să fie in articol, câteva rânduri mai jos. (cu litere mici). Bună sau rea -cred că foarte rea, de fapt – este o LEGE adoptată acum trei ani de alții, după cum și scrieți.
Aplicarea legilor este obligatorie, indiferent de ce credem despre o persoană sau alta. Noroc că mai există o portiță de scăpare în acest caz, decizia finală urmând sa fie luată la nivelul liceelor.🤞
E atât de obligatorie aplicarea legii, că jumătate din Legea 198 deja e abrogată iar restul e amânat până la Sf Așteaptă. Ia caută în lege să vezi ce scrie acolo despre constituirea normei didactice de predare, despre efectivele de elevi, despre modul în care se constituie rețeaua școlară, despre reducerea normei de predare în anumite condiții, etc. Și acum caută să vezi cum stau lucrurile în prezent.
Dacă lucruri majore din lege sunt deja anulate printr-o simplă ordonanță, iar de-a lungul anilor au tot fost făcute modificări pe genunchi, ce te face să crezi că nu se poate schimba din pix orice, inclusiv asta?
articol informativ din care deducem ca e vina lui Bolojan introducerea unui examen de admitere stipulat in legea educatiei din 2023. examen care formalizeaza segregarea sociala pe criterii de venit, capital cultural si relational al parintilor, demarata cu selectia la clasa a V-a.
A anulat tot restul, de ce nu anulează și asta? Da, e vina lui. Dacă e așa mare expert în educație cum e în toate, măruntul contabil putea abroga și prostia asta.