EXCLUSIV Lista amenințărilor la securitatea națională, extinsă semnificativ / Au fost incluse criminalitatea organizată, acțiunile care vizează sistemul de educație – proiect de lege

440 de vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Lista amenințărilor la siguranța națională a fost extinsă semnificativ în ”proiectul de lege privind activitățile de informații și contrainformații”, aflat în dezbaterea coaliției de guvernare și consultat de G4Media.ro. Proiectul de lege completează un pachet mai larg format din 10 proiecte de legi privind securitatea națională, scrie G4Media.ro.

Astfel, în categoria amenințărilor la securitatea națională au fost incluse, suplimentar față de legea în vigoare, criminalitatea organizată și acțiunile sau inacțiunile care vizează sistemul de administrație, de sănătate, de educație, patrimoniul cultural, infrastructuri critice din comunicații și tehnologia informației, dar și interesele ”financiare, economice și energetice național, științifice și de cercetare ale României”.

Altfel spus, aproape toate domeniile de activitate intră în categoria potențialelor amenințări la securitatea națională, potrivit proiectului de lege. Extinderea listei oferă posibilitatea Serviciilor de Informații să realizeze interceptări, înregistrări și filaje  pe baza mandatelor pe siguranță națională obținute de la un judecător (așa numitele MSN-uri).

Prin lărgirea sferei amenințărilor la securitatea națională se pot solicita MSN-uri pentru aproape orice motiv, a explicat un specialist în drept penal pentru G4Media.ro.

Potrivit articolului 16 din proiectul de lege, SRI adresează solicitările de emiterea a MSN-urilor direct președintelui Înaltei Curți, fără să mai treacă prin filtrul Parchetului General, ca până acum. Astfel, serviciile riscă să devină din nou un veritabil organ de urmărire penală, ceea ce a fost interzis printr-o decizie CCR din 2016.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu

Președintele Consiliului Național al Elevilor: Soluția pentru transportul elevilor nu este cea cu alocația forfetară, propusă de Ministerul Educației, soluția este subvenționarea – elevul merge cu carnetul vizat și are gratuitate / O să cerem o discuție cu premierul

Proiectul de ordonanță de urgență privind transportul elevilor a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc luni dimineața la Ministerul…
Vezi articolul

Ultima zi în care elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023 / Repartizarea pe locurile distinct alocate acestora se face pe 13 iulie

În zilele de 10 și 11 iulie, elevii rromi și cei cu cerințe educaționale speciale (CES) pot completa fișele de opțiuni pentru admiterea la liceu 2023, conform calendarului oficial. Repartizarea…
Vezi articolul