Federația Părinților cere Guvernului ca părinții să-și poată lua concediu pentru supravegherea copiilor și în timpul vacanțelor, până la încetarea stării de urgență

1.919 vizualizări
Foto: Pexels.com
Părinții cer oficial Guvernului ca vacanțele să nu fie excluse din durata concediului acordat pentru supravegherea copiilor în perioada în care în România a fost decretată stare de urgență, din cauza epidemiei COVID-19. Într-o petiție trimisă premierului Ludovic Orban, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți propune modificarea Hotărârii de Guvern 217/2020, „prin includerea unui articol destinat perioadelor de vacanță și a unei eventuale perioade pentru care încetează starea de urgență”.

Federația spune că în prezent, în „ipoteza suspendării cursurilor unităților de învățământ și după data de 16 aprilie 2020, părinții nu mai sunt beneficiarii drepturilor prevăzute de Legea 19/2020, pentru durata vacanței de primăvară și nici după încetarea stării de urgență, dacă situația suspendării cursurilor va fi menținută în continuare ca și măsură de combatere a risculului de îmbolnăvire cu coronavirusul SARS-CoV-2, însă perioada stării de urgență nu va fi extinsă”.

Ce prevede, în prezent, articolul 1 al HG 217/2020:
  • „(1) Se stabilesc ca zile libere plătite pentru unul dintre părinți, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ, în temeiul Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, și al Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată, cu excepția zilelor lucrătoare din perioada vacanțelor școlare”.
Care este propunerea părinților:
  • „(1) Se stabilesc ca zile libere plătite pentru unul dintre părinți, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ, în temeiul Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, și al Decretului nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată sau reluarea activității unităților de învățământ”.
Descarcă de aici petiția Federației naționale a asociațiilor de părinți

 

Photo by Elly Fairytale from Pexels

 


2 comments
  1. Bună ziua. Cand se va primi un răspuns la această petitie.

  2. De când exista aceasta federație a părinților care pretinde ca poate lua decizii fără părerea mea care și eu sunt părinte? De ce ne reprezinta o federație a părinților de care majoritatea nu am auzit?
    Rog ca aceasta federație sa fie pe cont propriu fără sa stabilească ceva fără acordul majorității părinților. Sau aceasta federație a fost creata pe la ușa din spate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea din proiectul legii învățământului a examenului de admitere la colegii, solicitată de mai multe organizații din Educație: Este o politică educațională cu dedicație pentru colegiile centenare

Colegiile naționale să nu aibă posibilitatea de a organiza admitere separată, solicită, printr-o scrisoare deschisă, Societatea Academică din România (SAR) și mai multe organizații și asociații ale părinților și elevilor.…
Vezi articolul

Ce trebuie să conțină portofoliul profesional al profesorilor pentru Definitivat 2025. O scrisoare de intenție, cel puțin 10 proiecte didactice, planificările calendaristice anuale, pe unități de învățare, printre documentele necesare – lista completă

Portofoliul profesional al profesorilor care s-au înscris la definitivat 2025 este evaluat în ziua în care este efectuată cea de-a doua inspecție de specialitate, după cum prevede metodologia-cadru din 31…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mâncarea elevilor la Olimpiada Națională de limba Franceză, de la Craiova, cazați într-un cămin în condiții improprii, a costat 34 de lei pe zi, de persoană/ Alocația pentru cazare și hrană dată de Ministerul Educației este de 100 de lei pe zi

O anchetă a ministerului Educației cercetează modul în care au fost organizate Olimpiadele naționale din acest an, desfășurate în mai multe județe. Cea de la limba Franceză, organizată la Craiova…
Vezi articolul