Fenomenul Germania: a ajuns în topul atractivității pentru studenți străini, imediat după țările vorbitoare de engleză

450 de vizualizări
Foto: Pixabay.com

Germania este din ce în ce mai atractivă pentru studenții străini. Cifrele situează învățământul superior german în top, imediat după țările de limbă engleză. Există o serie de motive pentru această evoluție, arată Deutsche Welle într-o analiză.

Potrivit unui studiu recent, Germania atrage cei mai mulți studenți, după principalele țări de limbă engleză. În 2016, în Germania erau oficial înregistrați cei mai mulți studenți străini, după SUA, Marea Britanie și Australia. În premieră, Germania surclasează Franța la acest capitol.

Cifrele au fost publicate în raportul „Wissenschaft weltoffen 2019” („Știință cosmopolită 2019”) prezentat de Serviciul Federal pentru Schimburi Academice (DAAD) și de Centrul German pentru Studii Superioare și Științifice (DZHW). Potrivit acestui document, în anul 2016 erau înscriși în formele de învățământ superior din Germania aproape 252.000 de străini care obținuseră examenul de bacalaureat în țările de origine. Cu 16.000 de tineri mai mult decât cu un an înainte.

Tendința ascendentă s-a menținut și în anii următori, astfel încât în semestrul de iarnă 2017/2018 peste 282.000 de tineri străini erau înșcriși la universitățile din Germania.

De ce este Germania atractivă?

Există mai mult motive pentru care Germania este preferată de studenții străini, spune Julia Hillmann, referentă în cadrul DAAD. Bunul renume al universităților germane atrage mulți tineri, explică ea. Printre domeniile cele mai interesante sunt cele legate de inginerie combinate suplimentar cu perspectivele bune pe piața muncii, după absolvire.

„Un factor important este suplimentarea ofertelor de master în limba engleză. Numai la universitățile de stat există în acest moment peste 800 de opțiuni în limba engleză, la care se adaugă alte 250 de la facultățile de științe aplicate.” Se înlătură astfel o barieră importantă: cea lingvistică. Studenții nu mai trebuiesă învețe limba germană, pot începe facultatea direct în engleză

Un alt motiv relevat de Hillmann: mulți studenți străini își doresc să se înscrie la facultăți private și numărul acestora a crescut în mod constant în ultimii ani: „Raportat la aceștia există un procent mare de mastere în limba engleză.” Și mai există un plus oferit de Germania: majoritatea landurilor federale nu percep niciun fel de taxe de studiu. „Comparativ cu alte țări, și ele destinații favorite, dar care percep taxe de studiu, lipsa acestora este un factor decisiv pentru mulți”, mai adaugă Julia Hillmann în discuția cu DW.

Sursa foto: Pixabay.com

Citește tot articolul pe Deutsche Welle

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce pot face școlile de Ziua națională a lecturii, pe 15 februarie, potrivit noii legi promulgate de președinte / Editurile pot să își pună standuri pentru „prezentare și vânzare de carte cu caracter educativ”

În unitățile de învățământ preuniversitar se organizează activități educaționale și/sau culturale, pentru „promovarea și încurajarea lecturii”, potrivit noii legi nr. 21 din anul 2022. Această lege instituie ziua de 15…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor declară, printr-o rezoluție, „toleranță zero” față de hărțuire și abuz în mediul universitar și cere tuturor universităților „să identifice și să sancționeze fără întârziere” astfel de comportamente

„Consiliul Național al Rectorilor condamnă cu fermitate orice formă de abatere de la normele de etică și deontologie profesională care ştirbește demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie”, se arată…
Vezi articolul