Fiecare părinte ar trebui să conștientizeze că fără sport și implicit un corp sănătos, un copil nu poate avea o viață normală, indiferent cât de bun ar fi în alte domenii – Ion Țiriac, în primul podcast despre educație sportivă

186 de vizualizări
Foto: Fundatia Tiriac – podcast Scoala Sportiva
„Fiecare părinte ar trebui să conștientizeze că fără sport și implicit un corp sănătos, un copil nu poate avea o viață normală, indiferent cât de bun ar fi în alte domenii”, spune omul de afaceri Ion Țiriac, în primul podcast despre educație sportivă lansat de Fundația Ion Țiriac.

Fundația Țiriac își dezvoltă acțiunile de încurajare a practicării sportului în rândul copiilor, lansând un podcast cu invitați dintre cele mai relevante nume din lumea sportului local și internațional. În cadrul seriei de interviuri intitulate “Școala Sportivă”, mai multe personalități își vor împărtăși părerile și experiențele privind practicarea sportului încă din copilărie, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Scopul podcastului “Școală Sportivă” este de a deveni cea mai completă sursă locală de educație sportivă în rândul tinerilor, spun inițiatorii.

Primul episod al seriei de podcasturi îl vă avea că invitat special pe Ion Țiriac, care a furnizat sfaturi pentru părinți, a rememorat experiențe personale din copilărie și din cariera să sportivă, a abordat subiecte relevante privind importanța sportului pentru cei mici și principiile după care s-a ghidat în angrenarea propriilor copii în activitățile sportive.

“În școlile din Statele Unite ale Americii elevii sunt pregătiți pentru viață. Pe lângă sfera academică, care reprezintă o treime din traseul educațional, elevii sunt îndrumați către crearea de conexiuni sociale, activitate care le ocupă o altă treime din program. Ultima treime a timpului este dedicată sportului, prilej cu ocazia căruia beneficiază de o dezvoltare fizică armonioasă. Fiecare părinte ar trebui să conștientizeze că fără sport și implicit un corp sănătos, un copil nu poate avea o viață normală, indiferent cât de bun ar fi în alte domenii”, a declarat Ion Țiriac în cadrul interviului.

Podcastul Școala Sportivă vă fi disponibil pe platformele de streaming audio Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts. Proiectul este susținut de către Hyundai și este realizat în colaborare cu Mircea Meșter, jurnalist auto și cronicar sportiv.

“Sportul înseamnă înainte de orice, educație: de la copiii care învață să meargă în picioare și lovesc mingea a doua zi, la campionii mondiali și olimpici. Din curtea școlii, în parcuri, de pe arenele de zeci de mii de locuri până la terenurile a căror bare ale porților înseamnă două pietre. Sportivii, foștii sportivi, antrenorii, managerii și psihologii care vor fi invitați la microfonul podcast-ului vor avea ocazia de a ne împărtăși din experiență lor profesională. Lucruri învățate în momentele de glorie, în momentele de presiune, la victorie, la eșec și din fiecare minut petrecut la nivel înalt. Școala Sportivă este despre ce poți învață din ce au învățat, la rândul lor, oamenii din sport de-a lungul carierelor acestora”, a declarat Mircea Meșter, moderatorul podcastului.

“Ne bucură faptul că putem susține un demers educațional în zona sportivă, dedicat atât celor mici, cât și părinților acestora. Demersul se pliază pe valorile mărcii Hyundai în materie de educație pentru publicul tânăr, către care inspirăm la rândul nostru sustenabilitate și alegeri prietenoase cu mediul, în scopul unei vieți sănătoase pentru generațiile curente și viitoare”, a adăugat Teodor Brusalis, Director General al Hyundai Auto România.

Fundația Țiriac, împreună cu sponsorii Allianz-Țiriac, Dedeman, Skoda, și Simona Halep, susține în mod gratuit programe de pregătire în patinaj, hochei și gimnastică pentru copii și este implicată în multiple activități ce au că menire susținerea sportului în rândul celor mici, promovând un stil de viață activ și sănătos.

Foto: Fundația Ion Țiriac


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTA Cele 12 licee în care profesorii și elevii vor activa anul acesta noile hub-uri 3DUTECH. Concursul național de 3D printing și robotică a fost inclus în Calendarul concursurilor școlare publicat de Ministerul Educației (P)

A șasea ediție a proiectului pentru meseriașii viitorului și concursul național de 3D printing & robotics, dedicat elevilor și profesorilor din România anunțate în cadrul campaniei „Modelează viitorul. Printează-l 3D!”.…
Vezi articolul

Articol susținut de platforma LearnGate.ro

De ce experimentele îi ajută pe copii să învețe mai ușor chimia, fizica, biologia și matematica. Laura Băjenaru, profesor de științe și examinator Cambridge: Experimentele sunt esențiale pentru că toate științele sunt vizuale, iar elevii au o inteligența vizual-spațială pe care noi o ignorăm – interviu

Laura Băjenaru este profesoară de științe și examinator pentru Cambridge Assessment International Education. A absolvit Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor (Politehnica București) și are un Masterat în Biofizică…
Vezi articolul

Orarul de marți: Groază, Râs, Bătaie, Bucurie – Ioana Chicet-Macoveiciuc, contribuție la Școala Încrederii, care-și propune să găsească soluții pentru a menține copiii în siguranță, feriți de bullying și violență, atât la școală, cât și acasă (P)

Peste 200 de copii, părinți și profesori, victime ale bullying-ului și violenței în școli, au avut curajul să vorbească despre experiențele trăite. Școala Încrederii, cel mai mare program de educație din…
Vezi articolul