Finanțare suficientă care să asigure 1% din PIB pentru cercetare „măcar în 2028”, reformă legislativă, păstrarea Autorității Naționale de Cercetare – printre cererile Asociației Ad Astra a cercetătorilor români pentru viitorul Guvern

163 de vizualizări
Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com
Autoritatea Națională de Cercetare, ca autoritate în domeniu, să fie păstrată în structura Ministerului Educației și Cercetării, finanțarea pentru cercetare să fie „suficientă”, iar competițiile să fie predictibile, pe baza unui calendar publicat „imediat”, reforma legislativă să cuprindă modificări atât în legislația primară, cât și în cea secundară privind cercetarea – acestea sunt o parte dintre cererile formulate de Asociația Ad Astra a cercetătorilor români la adresa viitorului Guvern al României. 

ANC trebuie să rămână, spune Ad Astra, dar are nevoie de „funcționalizare internă”, pentru că, „într-o măsură îngrijorătoare, nu reușește să își îndeplinească atribuțiile stabilite prin lege”.

Organizația a actualizat propunerile formulate inițial pentru guvern în decembrie 2024, notând că „în cursul ultimelor guvernări România a continuat să regreseze în materie de cercetare și inovare în raport cu toate țările europene”. Ad Astra notează că „guvernele recente nu și-au respectat, în general, angajamentele din programele de guvernare, în special privind nivelul de finanțare și reforma legislativă”.

  • În timp ce, la nivel european, se simte o „efervescență” în domeniul cercetării și inovării, problema deficitului de competitivitate „este mai gravă în România decât în celelalte țări UE”, iar „țar anoastră riscă să intre într-o criză cronică”, apreciază organizația. Aceasta comentează:

„Viitorul guvern și-ar putea propune să mențină măcar poziția actuală a României, pe ultimul loc în UE, fără a o lăsa să se degradeze în continuare, tot mai în urma celorlalte țări. Acest modest obiectiv ar însemna să oprim contracția sistemului de cercetare-dezvoltare și să obținem o creștere comparabilă măcar cu cea a Bulgariei și a celorlalte țări balcanice. Obiectivul recuperării decalajelor față de media UE, mult mai îndepărtat, poate fi vizat doar după ce este atins acest prim obiectiv, de menținere la nivelul relativ pe care îl ocupăm între statele balcanice”.

O problemă „potențial gravă” notată de Ad Astra, care „necesită o abordare urgentă” la nivel de minister, este „un audit al granturilor doctorale urmat, dacă este necesar, de măsuri pentru a asigura utilizarea fondurilor în scopul în care sunt alocate”.

  • Amintim că „subfinanțarea cronică” și investițiile „prost gândite”, impredictibilitatea finanțării au fost menționate de ministrul Daniel David, alături de alte probleme printre problemele care afectează profund sistemul de cercetare, în raportul său QX privind Educația și Cercetarea din România. Alte probleme menționate în acel document, ca necesitând intervenții și reformă: fragmentarea profundă, cultura organizațională care nu stimulează performanța, resursa umană insuficientă și distribuită neuniform, etica cercetării.
Lista completă a cererilor Ad Astra – în comunicatul integral:
Citește și:
UPDATE Raportul QX de diagnostic pentru educația și cercetarea din România – prezentat luni de ministrul Daniel David: Miză majoră – construirea societății bazate pe cunoaștere, am simțit pe pielea noastră ce înseamnă lipsa acesteia / Reforme propuse pentru Titularizare, statutul profesorului, evaluarea elevilor, olimpiade, cercetare

Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educație: Studenții dezavantajați au nevoie de măsuri de sprijin, inclusiv de burse,  în loc să fie nevoiți să muncească pentru a-și finanța studiile universitare / Guvernul român a redus fondurile de burse, iar ministrul David a sfătuit studenții să muncească pentru a-și susține studiile

Bursele pentru studenți, alături de alte măsuri de sprijin pentru tinerii din medii dezavantajate, îi pot ajuta pe aceștia să se concentreze pe studii și nu pe alte lucruri care…
Vezi articolul

Educație pentru sănătate, predată începând din clasa a VIII-a cu acordul părinților, au votat parlamentarii / Ministrul Educației declara că disciplina Educație pentru viață se va preda modular din septembrie 2023

Camera Deputaților, for decizional pe această lege, a votat forma documentului care conține un amendament privind vârsta de la care elevii pot învăța în școală educație pentru sănătate. În urmă…
Vezi articolul