Firmele de transport, obligate să asigure naveta elevilor sub sancţiunea retragerii licenţei – prevede un proiect de lege aprobat de Guvern fără dezbatere şi fără transparenţă

1.191 de vizualizări
SURSA: gov.ro
Transportul rutier intrajudeţean va intra în sfera serviciilor publice, iar transportul elevilor, al persoanelor cu dizabilităţi, al pensionarilor şi al categoriilor de persoane defavorizate care beneficiază de facilități de transport va fi asigurat de operatorii de transport, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro de la Ministerul Dezvoltării.

Guvernul României a adoptat, în şedinţa din 10 decembrie, proiectul de Lege privind abrogarea unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Menţionăm că acest proiect de lege nu a fost prezentat în dezbatere publică sau transparenţă decizională. Conţinutul său nu este cunoscut încă.

Potrivit comunicatului primit de la Ministerul Dezvoltării, operatorii de transport care dețin în prezent licențe vor avea obligaţia, sub sancțiunea retragerii licenței, să asigure transportul elevilor și al celorlalte categorii de persoane care beneficiază de facilități de transport.

Totodată, proiectul prevede că, până la sfârșitul anului 2020, în scopul asigurării transportului rutier la nivel judeţean, consiliile județene au obligația să organizeze licitaţiile pentru licenţierea transportatorilor ca operatori de servicii publice.

În debutul şedinţei de Guvern de marţi premierul Ludovic Orban a declarat că “primit extrem de multe sesizări, din partea multor părinți, că mulți copii sunt în situația în care nu pot să se ducă la școală, pentru că nu li se asigură transportul decât dacă plătesc contravaloarea cursei dus-întors pe care trebuie să o facă. Este vorba de copiii care se duc la școală nu în localitate unde domiciliază, ci în altă localitate și chiar sunt multe familii care nu pot să își permită să suporte acest cost, ba de asemenea mi s-a semnalat, am primit chiar din două judeţe, din Iași și Botoșani că mijloacele de transport care au licenţe și care fac cursele nici măcar nu mai opresc în locurile obișnuite să ia copiii. Nu putem accepta o astfel de situație în care să restrângem accesul la educație al unor copiii care vor și au dreptul să învețe, să se ducă la școală și va trebui să soluționăm această problemă. Și aici, după cum ați remarcat, profitând de nevoia de a transpune o directivă, de fapt au fost urmărite interese colaterale, împotriva interesului fundamental al copiilor, de a avea asigurată decontarea transportului școlar, transportului spre școala unde învață

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei și Ministerul Educaţiei şi Cercetării vor elabora un Ordin comun de adoptare a normelor metodologice de aplicare a legii.

Proiectul de lege face parte din pachetul legislativ asupra căruia Executivul își va angaja răspunderea în Parlament.

FOTO: gov.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, anunțat de ministerul Educației / Pilotarea platformei se va face în 42 de școli din toată țara și vor fi instruiți 4.700 de profesori – surse

Proiectul câștigător în apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare a elevilor și realizarea de conținut digital, de 78 milioane de euro, a fost anunțat de ministerul Educației. Este vorba de…
Vezi articolul

Profesorii care nu au primit încă banii pentru lucrările corectate la examene vor fi plătiți după sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023, spune secretarul de stat Sorin Ion din Ministerul Educației: Unele județe așteaptă să facă plata la pachet

Profesorii care nu au primit până acum banii pentru corectarea lucrărilor corectate la examenele naționale, inclusiv pentru echivalarea probelor de competențe de la Bacalaureat cu mediile din liceu, ar putea…
Vezi articolul

DOCUMENT Școala după școală poate fi organizată în Biserică. A apărut procedura de organizare a Programului: cum pot fi plătiți profesorii

Procedura de organizare a Programului “Școala după Școală” a fost publicată de Inspectoratul școlar București. Fiecare școală trebuie să discute până în luna februarie, în Consiliul de Administraţie, dacă este…
Vezi articolul