Fondul de burse pentru studenți rămâne tăiat și anul viitor, anunță ministrul Daniel David într-un mesaj de Ziua internațională a studentului: Fondul total de burse va fi mai mare în 2026 decât în 2023. La Mulți Ani, așa cum îi doriți!

1.996 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Fondul de burse pentru studenți rămâne diminuat și în 2026, în ciuda promisiunilor guvernamentale privind sprijinirea educației și în ciuda nevoii crescute de a avea mai mulți studenți și mai mulți absolvenți de învățământ superior. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului în care confirmă, indirect, că bugetul burselor nu va reveni la nivelul din 2024 sau măcar la cel din 2025 ci va fi doar „mai mare decât în 2023”.

„Faptul că, în 2026, acest fond va fi mai mare decât în anul 2023 (nu față de 2024 – 2025) și libertatea de a fi completat din fondurile extrabugetare ale universităților, fără constrângeri privind tipul de bursă sau de formă de studiu, sunt lucruri importante (…), dar, direct spus, insuficiente”, afirmă ministrul în mesajul publicat luni.

Daniel David susține că „preocuparea principală” a ministerului este acum reconstruirea fondului de burse, începând cu utilizarea fondurilor europene. „Corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetară, iar acum trebuie stabilizată și dezvoltată”, scrie ministrul, care admite că măsurile de austeritate „neanticipate la această magnitudine” au afectat „inevitabil” și studenții.

În același mesaj, ministrul recunoaște că România are nevoie de mai mulți studenți și absolvenți, dar că în ultimii ani nu s-a reușit „dinamizarea majoră a acestui proces”, în condițiile în care tot mai mulți tineri nu se înscriu la studii superioare sau abandonează universitatea.

Mesajul oficial se încheie într-o notă festivă: „Închei tot prin a spune La Mulți Ani, așa cum îi doriți!”

Ministerul Educației și Cercetării a modificat regulile de acordare și sumele burselor pentru studenți încă din 4 august 2025. Două ordine publicate în Monitorul Oficial (MO) au aplicat decizia luată prin Legea Bolojan prin care universitățile primesc mai puțini bani per student, pentru aceste beneficii. Legea Bolojan a tăiat fondul de burse cu 40%.

Reamintim, rata de absolvire a învățământului terțiar pentru tinerii de 25-34 de ani din România a fost, anul trecut, de doar 23,2% (creștere nesemnificativă față de anul anterior, când raporta 22,5%), potrivit celui mai recent Monitor al Educației și Formării de la Comisia Europeană, publicat săptămâna trecută. Rata este de aproape două ori mai mică decât cea atinsă în medie la nivel UE (44,1%) și decât noua țintă propusă la nivel UE pentru 2030, de 50%.

Redăm mesajul ministrului Daniel David:

Încep acest mesaj prin a spune La Mulți Ani!

Studenții sunt atât un liant al societății între grupuri sociale cu caracteristici diferite – ei înșiși provenind adesea din medii diverse -, cât și unul dintre grupurile principale care trage societatea pe calea dezvoltării unei societăți moderne bazate pe cunoaștere. Ei sunt rațiunea pentru care există universitățile!

În România, avem nevoie de mai mulți studenți, iar apoi absolvenți de studii superioare. Numai în acest mod țara va fi mai ancorată în modernitate ca societate bazată pe cunoaștere și, implicit, mai puțin polarizată.

Dar, în ultimii mulți ani, nu am reușit să dinamizăm major acest proces, mulți tineri neînscriindu-se la studii superioare și/sau abandonând studiile. Prin Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), alături de alte demersuri recente descrise și în Raportul QX, am început un proces prin care să identificăm și să controlăm factorii responsabili de acest fenomen, în esență pentru a crește accesibilitatea și calitatea procesului academic. 

Din păcate, măsurile fiscal-bugetare prin care trece țara, neanticipate la această magnitudine, au afectat în acest an, inevitabil, și studenții. Este vorba mai ales despre fondul de burse; faptul că, în 2026, acest fond va fi mai mare decât în anul 2023 (nu față de 2024 – 2025) și libertatea de a fi completat din fondurile extrabugetare ale universităților, fără constrângeri privind tipul de bursă sau de formă de studiu, sunt lucruri importante, obținute greu în situația de criză fiscal-bugetară, dar, direct spus, insuficiente. Însă, așa cum am mai spus, metaforic, corabia educației a ieșit din furtuna fiscal-bugetară, iar acum trebuie stabilizată și dezvoltată. Preocuparea mea principală este acum să reconstruim, începând de anul viitor, fondul de burse și mecanisme eficiente ale acestuia, inițial pe baza fondurilor europene, și să folosim situația de criză fiscal-bugetară pentru a introduce (sau reintroduce) și alte mecanisme moderne care pot ajuta studenții, dar care au fost amânate (modificate) sau negândite încă.

Închei tot prin a spune La Mulți Ani, așa cum îi doriți!

Prof. univ. dr. psih. Daniel David

Ministrul Educației și Cercetării

Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene”

Rezumatul articolului în limba engleză:

In a message marking International Students’ Day, Romanian Education and Research Minister Daniel David acknowledged that the national scholarship fund for university students will remain below 2024–2025 levels in 2026, despite growing needs for more students and graduates. He stated that the 2026 fund will only be “larger than in 2023” and emphasized that the budget cuts caused by fiscal austerity measures have also affected students.

While calling students “the reason universities exist” and a driving force for modern, knowledge-based societies, the minister admitted Romania has failed in recent years to significantly boost university enrollment and graduation rates. Many young people either do not enroll in higher education or drop out, he said. He pointed to the National Program to Reduce University Dropout (PNRAU) and the QX Report as recent steps toward improving access and academic quality.

David said his main focus now is to rebuild the scholarship fund, initially through European funding, and to implement new support mechanisms for students, postponed or not yet developed due to the fiscal crisis. He metaphorically noted that “the ship of education has emerged from the fiscal storm” but still needs to be stabilized and rebuilt.

According to the European Commission’s 2024 Education and Training Monitor, Romania’s tertiary education attainment rate for 25–34-year-olds stood at just 23.2%, far below the EU average of 44.1% and the 2030 EU target of 50%.

The minister closed his message with a festive note: “Happy Students’ Day, in whatever way you wish to hear it!”


3 comments
  1. Cel mai frumos cadou de Ziua studentului! Ati luat-o in freza dragilor! Data viitoare nu mai ganditi „stiintific’ cand puneti stampila pe buletinul de vot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În anul școlar 2025-2026, profesorii de Matematică vor stimula gândirea critică și rezolvarea de probleme în situații reale – recomandare dintr-o scrisoare metodică: Este necesară menținerea unui echilibru între rigoarea ştiințifică specifică disciplinei şi abordările moderne

Pentru profesorii de Matematică se recomandă stimularea gândirii critice şi a rezolvării de probleme în situații reale, precum şi dezvoltarea competențelor digitale prin folosirea instrumentelor TIC în procesul de predare…
Vezi articolul
Bursele de excelență

O casieră de la Universitatea de Arte din Iași a sustras, timp de 7 ani, aproape jumătate de milion de lei din încasările de taxe și burse neridicate de studenți / A primit pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare – decizia nu e definitivă

Timp de 7 ani, o casieră a Universității de Arte a sustras bani din încasările de la studenți, masteranzi și doctoranzi, scrie Ziarul de Iași. Femeia a fost condamnată la o…
Vezi articolul

RAPORT „Colapsul educațional” constatat la simularea Evaluării Naționale din Iași se adâncește anul acesta: în satele ieșene, 80,3% dintre elevi de clasa a VIII-a au luat note sub 5 la Matematică și 54% – note sub 5 la Limba și literatura română, la simularea din decembrie / Problemele se acutizează, în rural, și la proba de Limbă română, comparativ cu anul trecut

Patru din cinci elevi de clasa a VIII-a din mediul rural, din județul Iași, au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naționale organizată luna trecută, în timp ce 54%…
Vezi articolul