Fondul de burse studențești pe tot anul 2026 ar trebui să fie în jur de 1,5 miliarde de lei, cu tot cu banii din fonduri europene, spune fostul ministru al Educației Daniel David pe baza „anticipărilor” bugetare de după Legea Bolojan

278 de vizualizări
Foto: UBB
Fondul de burse studențești pe 2026, anticipat de guvern ca urmare a Legii Bolojan, ar trebui să fie de 1,5 miliarde de lei, cu tot cu alocarea suplimentară de 60 de milioane de euro obținută din fonduri europene, spune fostul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, într-un articol publicat, vineri, pe blogul personal. El notează, în context, că cele 60 de milioane de euro – pentru care a fost deschis un apel de selecție la începutul acestei luni – „completează resursele din bugetul de stat, nu le înlocuiesc”, întrucât bugetul de la bugetul de stat anticipat pentru bursele acordate în 2026 era considerabil mai mic decât 1,5 miliarde de lei.

Daniel David face, în articolul său, trimitere la Legea 141/2025, cunoscută ca Legea Bolojan, care a introdus măsurile de austeritate în educație, inclusiv reducerile la nivelul fondului de burse pentru studenți. El arată că, în baza acelei legi, se estima că în 2026 suma de la bugetul de stat ce putea fi alocată pentru fondul de burse era de 1,2 miliarde de lei: 

  • „Anticiparea pentru 2026, ca urmare a legii 141/2025, a fost de aproximativ 1,2 miliarde de lei din bugetul de stat pentru fondul de burse studențești”.

Potrivit fostului ministru, el a apelat la fonduri europene în valoare de 60 de milioane de euro (circa 300 de milioane d Elei) pentru a crește acest total la aproximativ 1,5 miliarde de lei:

  • „Astfel, am alocat suplimentar 60 de milioane de euro din fonduri europene, în final, fondul de burse pe tot anul 2026 urmând să fie tot în jur de 1,5 miliarde de lei. Asta cu ideea că din 2027 fondul de burse va trebui asumat din nou complet din bugetul de stat, iar după ieșirea din criza fiscal-bugetară, se vor elimina treptat și alte constrângeri ale legii 141/2025.”

El arată că acești 60 de milioane de euro „completează resursele din bugetul de stat, nu le înlocuiesc!”, iar acești bani ar trebui să fie utilizați „mai flexibil, putându-se adresa și studenților cu taxă și pe tot parcursul anului”.

Reglementările actuale prevăd, însă, că bursele se pot acorda doar pe perioada școlii, iar organizațiile studențești au insistat în ultima jumătate de an ca și studenții cu taxă să fi eligibili. 

Apel pentru minim 39.300 de burse sociale a câte 925 lei/lună, la final

La începutul acestei luni a fost deschis un apel pentru universități pentru distribuirea celor 60 de milioane de euro către universități. Universitățile pot aloca, în baza acestor fonduri, un total minim de 39.300 de burse sociale, a câte 925 de lei pe lună, iar perioada acoperită este ianuarie-iulie 2026. Alocările totale pentru această perioadă ar fi, de minim 254,4 milioane lei, adică aproape 50,8 milioane euro, pe baza calculelor Edupedu.ro, în condițiile în care pagina de proiect nu prezintă astfel de estimări.

Dacă s-ar fi acordat pentru întregul an, cum sugerează Daniel David, fondurile de 60 de milioane de euro ar fi fost suficiente pentru circa 27.000 de burse de 925 lei/lună, potrivit calculelor Edupedu.ro.

UEFISCDI a lansat procesul de selecție a universităților de stat acreditate care vor acorda burse sociale pe 2 martie. Proiectul se numește „Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar”, iar apelul a fost deschis pentru o perioadă de doar patru zile, urmând să se încheie astăzi, vineri 6 martie, după-amiază.

Vineri, 27 februarie, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență în care, între altele, decide menținerea burselor la nivelul anului precedent: „Astfel, în anul 2026, valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială și valoarea burselor se mențin la nivelul lunii decembrie 2025”. 

  • Alianța organizațiilor studențești – ANOSR a condamnat ordonanța, arătând că aproximativ 44.000 de persoane au rămas fără burse din iulie 2025, ca urmare a modificărilor legislative adoptate anul trecut.

După ce ANOSR a anunțat că a solicitat o întâlnire pentru a discuta din nou despre solicitările studenților, noul ministru al Educației, Mihai Dimian, a spus, joi, pentru Edupedu.ro că va stabili o întâlnire cu reprezentanții studenților săptămâna viitoare


2 comments
  1. a apărut viitorul președinte al țării! Dumnezeu să îl aibă in paza!

  2. te a întrebat cineva ceva?!?!
    da nu ne ai spus ce ai discutat cu reprezentanții tiktok , la matale în birou , de ai ieșit pe urma să pui profesorii de fizica să facă mici filmulețe pe tiktok .. , deci care era interesul acolo?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fost prorector al Universității „Dunărea de Jos”, condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare, acuzat că ar fi delapidat 270.000 de lei din banii universității. Decizia nu este definitivă

Judecătoria Galați l-a condamnat luni, 19 ianuarie, pe Dragoş Alexandru Opreanu, fost prorector al Universităţii „Dunărea de Jos”, la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru delapidare, fals…
Vezi articolul

Ligia Deca își îndeplinește un vis: va vorbi la un eveniment de tip TED. Ministra Educației, membră PNL, este anunțată la o conferință independentă TEDx organizată de o persoană cu care a lucrat, unde accesul e contra cost și unde trebuie evitat conținutul politic

“De mult mi-am dorit să fiu și eu în poziția să fac un filmuleț TED”, spunea la sfârșitul lui 2022, la o conferință filmată pe teme de educație, ministrul Ligia…
Vezi articolul

Diplomele de la olimpiade, semnate de fostul secretar de stat Florian Lixandru, vor fi retrase și înlocuite cât mai repede, spune secretarul de stat Zoltan Kallos: Copiii nu vor avea de suferit, rezultatele rămân. Inspectoratele pot da o adeverință până la eliberarea diplomei

Ministerul Educației și Cercetării a solicitat retragerea și înlocuirea diplomelor semnate de fostul secretar de stat Florian Lixandru, oferite elevilor participanți la olimpiadele naționale în perioada 3 aprilie – 28…
Vezi articolul

Profesoara Magdalena Dorcioman de la Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel, județul Argeș, despre subiectele primite de elevi la Sociologie, simulare Bacalaureat 2025: Cei care au trecut dincolo de noțiuni și s-au implicat cu gândul și cu sufletul vor fi simțit că nu a fost doar o simulare, ci un exercițiu de a deveni

Simularea de Bac 2025 la Sociologie a deschis pentru elevii de la profilul umanist nu doar un set de subiecte, ci și o ușă către introspecție, responsabilitate și umanitate, arată…
Vezi articolul

Elevii de clasele primare să nu poată participa la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare, propune Ministerul Educației, indiferent cine le organizează – document

Elevii din ciclul primar vor putea participa doar la concursuri județene sau interjudețene organizate în afara orelor de curs, potrivit proiectului de regulament pentru proiectele de educație extrașcolară 2025, pus…
Vezi articolul