Formular pentru descoperirea școlilor în care se strâng fondul clasei, al scolii sau taxe ilegale, lansat de o asociație a elevilor / La Constanța încă un liceu practică “taxa pe xerox”

8.342 de vizualizări
Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com
Un sondaj referitor la numărul școlilor din Timiș în care se mai strânge fondul clasei/școlii a fost lansat de Asociația Elevilor din Timiș și Consiliul Județean al Elevilor Timiș, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Amintim că un tabel cu sume pentru fondul clasei și cadouri a fost publicat, săptămâna trecută, de Asociația Elevilor din Constanța.

„Fiindcă ne dorim să punem capăt acestui fenomen, am creat un formular destinat elevilor/părinților prin care ne pot înștiința privind această ilegalitate. Răspunsurile vor fi folosite în mod anonim în demersurile pe care le vom iniția în acest sens”, se arată în comunicat.

De precizat este că Asociația Elevilor din Constanța a publicat încă un document care arată că sunt colectate fonduri ilegale în școli: „În urma demersurilor cu privire la fondul școlii, AEC a identificat chitanțe semnate și ștampilate de Liceul Teoretic Ovidius ce demonstrează solicitarea de la elevi a unor sume ce reprezintă bani pentru xerox-ul școlii”.

În legătură cu acest caz, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanta a declarat că va solicita un audit financiar în perioada următoare, după cum a scris Telegraf Online: „Echipa de inspectori şi contabilul şef al ISJ Constanţa au constatat o serie de disfuncţionalităţi financiar-contabile în ceea ce priveşte colectarea de fonduri. Va fi înaintat un raport către Consiliul de Administraţie al ISJ Constanţa, iar eu voi solicita efectuarea unui audit financiar în perioada imediat următoare”, a spus Sorin Mihai, şeful IŞJ Constanţa.

Redăm comunicatul integral al Asociației Elevilor din Timiș:

Ref: Asociația Elevilor din Timiș și Consiliul Județean al Elevilor Timiș lansează un sondaj prin care vor descoperi în câte școli din Timiș se mai strânge fondul clasei/școlii

Lipsa fondurilor necesare pentru funcționarea școlilor este o problemă care persistă în sistemul de învățământ din România, punând directorii/diriginții/profesorii în postura de a cere fonduri suplimentare elevilor.

„Fondul clasei” sau „fondul școlii” sunt două fenomene care au apărut ca urmare a finanțării necorespunzătoare a unităților de învățământ, însă colectarea fondului clasei/școlii este ilegală și se plătește!

Cei responsabili pentru subfinanțarea școlilor sunt primarii, care au obligația să asigure fondurile necesare funcționării școlilor, prin finanțarea complementară, însă sunt multe cazuri când aceștia refuză să aloce fonduri suplimentare, din cauza dezinteresului acordat educației, cât și din cauza directorilor care aleg să nu deranjeze autoritatea locală dacă există această posibilitate de a cere bani elevilor.

Deși Constituția României subliniază caracterul gratuit al învățământului de stat, există mai multe situații în care elevii și părinții vin cu bani de acasă, iar acest fenomen trebuie să se oprească!

Fiindcă ne dorim să punem capăt acestui fenomen, am creat un formular destinat elevilor/părinților prin care ne pot înștiința privind această ilegalitate. Răspunsurile vor fi folosite în mod anonim în demersurile pe care le vom iniția în acest sens.

Link-ul formularului este aici: https://forms.gle/dJaHMqJiHF9akGUL6

Foto: © Katie Nesling | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


14 comments
  1. Buna ziua sincer nu am nimic împotriva pentru un fond al clasei pentru ceea ce e necesar. Sunt conștientă că banii sunt puțini . Dar când din fondul clasei trebuie sa se cumpere o cutie de markere pentru tabla online dar de fapt copii scriu pe tabla tot cu markerul care l-am cumpărat noi separat și îl are fiecare elev pe al său pentru a scrie la școală deși în momentul achiziției nu s-a spus că e nevoie pentru a scrie copii la tabla. Când desi am platit un pumn de bani pe culegeri și auxiliare, fise matematice și altele tot nu se cer bani pentru tuș imprimanta și coli de xerox pentru imprimanta din clasa , dezinfectant deși fiecare copil are dezinfectantul sau în banca și multe altele. Dar ce mai e corect . An ajuns că lunar suntem nevoiți să plătim la școală peste 50lei dar sunt luni in care am depășit și de 200 lei . Și asta pentru in singur copil. Sunt multe de spus dar mă opresc aici.

  2. Păi oricum se aude că vor fi schimbări. Vine Petre de la consiliul judetean si ii zboara pe multi de acolo care fac umbra pamantului degeaba. In curand se vor schimba multe. Ministerul e oricum cu ochii pe ei si asteapta un pretext.

  3. La clasa fiului meu s-au cerut inca de acum o saptamana cate 350 de lei pentru cadourile de martisor. Sunt un colectiv de 33 de elevi. Nu dirigintele este initiatorul, ci un grup de mamici care iese in evidenta numai prin astfel de activitati lingusitoare. Dirigintele nici nu cred ca stie. La gradinita unde isi are copilul o prietena e si mai rau. Acolo sunt implicate si cadrele didactice. Se fac excursii scumpe si se petrece prin restaurante destul de des. Parintii de bani gata sunt foarte virulenti. Unii o suna cu amenintari cand afla ca refuza sa participe. Profesorii ar trebui sa spuna din start ca nu accepta astfel de lucruri. Eu am facut-o si nu primesc niciodata cadourile din scoala.

    1. In acelasi timp, la tara, anul trecut, noi profesorii nu am primit nici macar banalul martisor de 1 leu. Nu mai vorbim de flori, ciocolata de 8 martie sau finalsau inceput de an. Macar o floare din propria gradina, ca in iunie e plin de flori la tara, macar o floare sa ne simtim pretuiti. Asa ca nu generalizati. Pentru cei ce predam la tara cadourile sau meditatiile sunt ceva SF. Acolo copiii aduna laptele si cornul pentru fratii de acasa de la colegii mai darnici.

  4. La Constanta se intampla evenimente extrem de ciudate: scandalurile “taxei de xerox” au trecut in planul 2 CEL MAI IMPORTANT EVENIMENT al zilelor trecute
    : vizita DNA la ISJ Constanta intr-o ancheta care i-ar viza pe doi dintre cei 3 colaboratori cei mai apropiati ai sefului ISJ, Mihai Sorin – inspectoarea CIC si inspectorul FLD! Bizar, scandalurile “taxei de xerox” au vizat strict scoli foarte bune din judet unde cvartetul de interese ar intentiona sa puna la conducere apropiati! S -ar fi reusit acest lucru la liceul Callatis fin Mangalia – orașul de unde fac zilnic naveta la Constanta Mihai Sorin si FDL. Acum urmeaza celelalte licee, probabil! Totusi in aceasta ecuatie persista o dilema: care ar fi rolul AEC in crearea unei conjuncturi extrem de favorabile lui SM&ceilalti3? V-ati prins, nu-i asa?

    1. Eu, de când a apărut ,,prima măsură” a acestei asociații, culmea, tot la Constanța (pe timpul lui Bajdechi și Onița, acum cărători de mape pe la parlament), am sesizat că ,,cineva se ascunde” în spatele acestora ! Cineva insistent! Probabil până se obțin niște funcții! Sper să greșesc, dar faptele-mi spun că nu!

    2. Va dati seama ca atunci cand iei un post de director prin concurs inaintea unui prost din partid si iti faci impecabil treaba, trebuie inventate scandaluri si amplificate in presa ca sa poata fi dat jos omul ala cumva pentru a pune directorul politruc. Nu ne spui ceva nou.

    3. De Ziua Indragostitilor o scurta istorie: Sorin Mihai si Lucian Faliboga – cei care conduc “cum vor muschii lor” ISJ Constanta sunt originari din Mangalia. In 2011, la o saptamana dupa ce fusese numit inspector la ISJ Cta, Faliboga o demite din functia de director al unui liceu din Mangalia pe Cristina, fosta sotie a lui Sorin Mihai. La o saptama distanta numai de acest eveniment , la insistentele varului ei, primar al Mangaliei , Cristina este repusa in functie. La ani distanta, Faliboga vine la Liceul Callatis – cea mai buna unitate scolara din sudul judetului – si o demite, grosolan, spun martorii, pe Prof. Diaconu Daniela – un manager foarte apreciat si pe directoarea adjuncta. Cumva acelasi cineva s-a razbunat iarasi dar, de asta data, pe altcineva! Iar AEC su fost exact copiii de mingi care au oferit oportunitatea loviturii perechii de jucatori Sorin Mihai-Faliboga!

  5. Până nu vor fi scoși din conducerile școlilor și inspectoratelor cățeii de partid, numiții politic, agresiunile, și la buzunarele părinților și elevilor vor continua. Eu am întreprins demersurile în vederea opririi colectării banilor, am obținut de la minister o ”circulară” care a fost afișată în cancelariile din Gorj, însă minunea a durat doar trei săptămâni; ulterior infractorii au continuat să fure bani nemunciți. Ișfan, inspectorul de atunci, înainte să-i dea ministerul peste ”dește”, afirma că în școlile din județ nu se cer și nici nu se încasează bani de la părinți și/sau elevi. Poliția, parchetul și alte instituții de acest gen sunt glume proaste, care doar încasează salariile. Aceeași mizerie se petrece și cu meditațiile cu profesorii de la clasă; toți știu, dar nimeni nu face nimic, continuând să fie protejați de sistemul de haită. Am tot sesizat aceste fapte în ultimii 15 ani. Este adevărat că a scăzut presiunea din partea ”dascălilor”, dar cum credeți că analfabeții ajung până în clasele a V-a, a VIII-a, a XII-a! Cu șpagă, cu relații, cu sistem corupt, generalizat! Părerea mea.

    1. Vrei sa-ti explicam noi cum ajung analfabetii in clasa a 9-? Prin interdictia de a lasa repetenti la primar si elevi cu CES la gimnazial, prin finatarea per capita, ca la ferma de vaci, unde, daca nu mai ai “o vaca de muls” se desfiinteaza “ferma”, prin amenintarile directorilor si parintilor cu scandal in presa si la ISJ daca nu pun profesorii note cum vor ei, prin permiterea tuturor drepturilor elevilor si niciun drept profesorilor. Sa va mai spun? Si nu sunt legende, sunt fapte rupte din viata …din popor…pardon…dim sistem.

  6. Nu am vazut pe nimeni in strada sa ceara PIB-ul educatiei sa fie la media europeana, tot timpul ne comparam cu Europa dar cand vine vorba de investitii ii lasam pe parinti.

    1. Degeaba se iese în stradă! 6 % din PIB este doar, acolo, în lege, să dea bine la Europa! Sub 4 a fost din 2011, anul acesta puțin sub 3! Ce să faci în stradă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, despre Premiul Nobel pentru Chimie 2021, acordat cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan: Au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia dintre enantiomeri și molecule organice, compuse din carbon, hidrogen, oxigen și azot

Cei doi laureați ai premiului Nobel pentru Chimie, Benjamin List şi David W.C. MacMillan, „au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia…
Vezi articolul