O nouă disciplină intitulată „NATO în lumea contemporană” va fi disponibilă ca opțional pentru elevii de clasa a X-a, potrivit programei școlare aferente acestei materii, programă publicată, marți, în Monitorul Oficial. „Disciplina propusă oferă elevilor repere de înțelegere a relației dintre pace, securitate, democrație, drepturile omului și cooperarea internațională”, se arată în prezentarea disciplinei, în preambulul programei publicate, printre autorii căreia se numără și șeful Inspectoratului Școlar General al Municipiului București, Florian Lixandru. Pe lista de autori incluși la bibliografie apare și Nicolae Ciucă, fostul premier acuzat de plagiat, cu o lucrare din 2005 pe care Edupedu.ro nu a putut să o identifice online.
- Noua disciplină opțională despre NATO face parte din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOS), în ofertă națională. Este proiectată pentru 1 oră pe săptămână, pe durata clasei a X-a, fiind recomandată pentru studiu și în liceele și colegiile militare.
Printre autorii lucrărilor incluse în bibliografia inclusă în programă se numără și fostul premier Nicolae Ciucă, general și fost președinte al PNL, ca autor al lucrării „România și NATO. Drumul către integrare” – București, Editura Militară, 2005.
Bibliografia selectivă a noii discipline:

Edupedu.ro nu a reușit să identifice volumul până la publicarea acestui articol, iar pe site-ul Editurii Militare cel mai apropiat titlu este ”România-NATO. Chronology 2004-2007”, carte apărută în 2008 și care are ca autor Institutul pentru Politici de Apărare și Istorie Militară.
- Nici în catalogul Bibliotecii Naționale nu am putut identifica o astfel de lucrare, fie ca volum separat, fie ca volum în care Nicolae Ciucă să figureze drept coautor.
Amintim că, în 2022, Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza sa de doctorat, din 2003, într-o anchetă a jurnalistei Emilia Șercan, caz îngropat în justiție pe parcursul ultimilor ani.
Despre noua disciplină opțională
În grupul de lucru care s-a ocupat cu elaborarea programei pentru noua disciplină se numără Ionel Florian Lixandru – șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Mihai Manea – CN Spiru Haret București/ISMB, Iuliana Maria Căplescu – CN Matei Basarab București, Gabriel Barbu – CN Virgil Madgearu București.
Potrivit notei de prezentare:
- „În actualul context geopolitic european și euroatlantic, marcat de reapariția conflictului armat atât pe continent, cât și în afara acestuia, de redefinirea raporturilor internaționale de putere, de intensificarea campaniilor de dezinformare și manipulare, ca și de creșterea importanței securității colective, devine necesară o abordare educațională structurată asupra rolului NATO, a mecanismelor sale de funcționare și a locului României în cadrul acestei organizații”.
Aceeași notă menționează: „Programa valorifică achizițiile disciplinei Istorie din trunchiul comun, fără a o dubla. Ea completează studiul istoriei prin aprofundarea unor conținuturi insuficient dezvoltate în programele actuale, precum: analiza documentelor strategice ale NATO, evoluția conceptelor de securitate după 1949 și, mai ales, după 2000, relațiile NATO cu alte organizații internaționale, intervențiile și misiunile Alianței, precum și poziționarea României în spațiul euroatlantic. Prin urmare, disciplina opțională propusă capătă o identitate proprie, situată la intersecția dintre istorie, educație civică, relații internaționale și studii de securitate.”
Competențele generale pe care le urmărește această disciplină:
- Utilizarea conceptelor, informațiilor și documentelor specifice domeniului securității internaționale pentru explicarea rolului NATO în lumea contemporană
- Analizarea critică a surselor istorice, civice și strategice, pentru înțelegerea evoluției NATO și a mediului internațional de securitate
- Interpretarea relațiilor dintre democrație, securitate colectivă, drepturile omului și cooperarea internațională, din perspectiva valorilor societății democratice
- Realizarea unor demersuri de învățare autonomă, colaborativă și digitală, prin valorificarea temelor și studiilor de caz referitoare la NATO și la rolul României în Alianță
Potrivit programei, elevii care aleg această disciplină opțională vor avea, între altele, de simulat un summit NATO sau o reuniune de consultare între țările membre, de explicat legătura între tranziția democratică și aderarea la Alianță, sau de analizat informații din mediul online cu privire la NATO și de verificat aceste informații.
Ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa noii discipline:
Foto: 261217404 © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.