Fostul premier Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei, huiduit la conferința susținută la Universitatea Al.I. Cuza din Iași pe tema Revoluției Române

400 de vizualizări
Dosarul Mineriadei
Sursa: Captura video – Ziarul de Iasi
Câțiva ieșeni l-au huiduit, miercuri, în Aula Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași pe fostul premier Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei, care a susținut acolo o conferință pe tema Revoluției Române, scrie Ziarul de Iași.

Potrivit sursei citate, huiduielile au început în timp ce Roman dădea declarații de presă. Publicația precizează că o parte dintre cei care au huiduit „sunt și cei care au protestat împotriva lui Crin Antonescu și Nicușor Dan, în recentele vizite ale lor în Iași, fiind figuri cunoscute atunci când au loc astfel de manifestări publice”.

Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 în cadrul căruia este acuzat de infracțiuni contra umanității, a susținut la universitatea ieșeană, alături de alți doi invitați, o conferință despre Revoluția Română din ’89, după cum a semnalat Edupedu.ro. Contactat în prealabil de Edupedu.ro, rectorul Universității, Liviu George Maha, declarase că „sprijinim o altă instituție a statului să-și organizeze o activitate“, referindu-se la Institutul Revoluției Române. „În spatele meu este același stat român care finanțează acel institut“, a afirmat Maha.

Miercuri, reprezentanții UAIC au anunțat că prorectorul Ionuț Nistor, care urma să dea declarații pe marginea evenimentului, „nu mai poate acorda declarația înainte de eveniment”.

Citește și:
UPDATE Petre Roman, inculpat în Dosarul Mineriadei unde e acuzat de infracțiuni contra umanității, va susține la Universitatea Al.I. Cuza din Iași o conferință despre Revoluția Română / Rectorul Liviu Maha: Institutul Revoluției Române ne-a cerut sprijinul. Eu cred că Petre Roman n-ar trebui să fie în Institut


1 comment
  1. totuși nu am înțeles care este acea ‘institutie a statului’ care l a împins pe gat la Uaic. ptr că nu a venit la invitația rectorului Uaic ci i a fost impus acestuia sa i găzduiască conferința.
    Repet , o instituție a statului a presat la Uaic sa aibă loc această conferință.
    băiatul lui tata ..
    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Valter_Roman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu, replică dură pentru comisarul european pe Educație, în chestiunea maghiară de la Târgu Mureș: Condamnăm folosirea Educației în scop electoral, intern sau extern, precum și ingerințele de orice fel

Președintele Consiliului Rectorilor critică dur recentele afirmații făcute de comisarul european pe Educație Tibor Navracsics. “Condamnăm cu fermitate folosirea Educației în scop electoral, intern sau extern, precum și ingerințele de…
Vezi articolul

Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția

„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”,…
Vezi articolul

Copii de clasa pregătitoare, înghesuiți să învețe în două apartamente în prima săptămână de școală, după ce școala „Mihail Sadoveanu” din Vaslui e de trei luni în reparații

Situație tensionată la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Vaslui, încă de la începutul anului școlar. Elevii de clasa pregătitoare sunt nevoiți să învețe în condiții improprii, din cauza lucrărilor de…
Vezi articolul