FOTO Imagini ale Soarelui, de rezoluție mare, transmise de sonda Solar Orbiter

456 de vizualizări
Foto: esa.int
Sonda europeană Solar Orbiter a obţinut noi imagini ale Soarelui, la o rezoluţie fără precedent, în timp ce se afla la o distanţă 75 de milioane de kilometri de acesta, informează joi EFE, scrie Agerpres.

Imaginile prezintă atât discul complet al Soarelui, cât şi atmosfera sa exterioară, coroana. Alte imagini prezintă diferitele temperaturi care sunt înregistrate la nivelul Soarelui.

Cea mai mare rezoluţie a fost obţinută pe 7 martie cu ajutorul telescopului cu ultraviolete Extreme Ultraviolet Imager (EUI), în timp ce datele obţinute cu instrumentul SPectral Imaging of the Coronal Environment (SPICE) sunt cele mai complete de acest fel realizate asupra Soarelui în 50 ani.

Sonda Solar Orbiter, a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), a fost lansată în februarie 2020 pentru a aprofunda cunoştinţele despre Soare, faţă de care se află în prezent la aproximativ 75 de milioane de kilometri distanţă, jumătatea distanţei dintre acesta şi Pământ.

EUI realizează imagini cu o rezoluţie atât de mare încât, la o asemenea distanţă, este necesar un mozaic din 25 de imagini individuale pentru a acoperi întregul Soare.

Imaginea completă a fost capturată pe o perioadă de peste patru ore, deoarece fiecare mozaic durează aproximativ zece minute, inclusiv timpul necesar pentru a trece de la un segment la altul, mai scrie Agerpres.

În total, imaginea finală conţine peste 83 de milioane de pixeli pe o grilă de 9148 x 9112 pixeli, o rezoluţie de zece ori mai bună decât poate afişa un ecran TV 4K.

Foto: esa.int

EUI realizează imagini ale Soarelui la o lungime de undă de 17 nanometri, în regiunea ultravioletă extremă a spectrului electromagnetic, dezvăluind atmosfera superioară a Soarelui, numită coroană, care are aproximativ un milion de grade.

La rândul său, instrumentul SPICE este conceput pentru a monitoriza straturile atmosferei Soarelui de la coroană la cromosferă.

În secvenţa de imagini realizate de SPICE, culoarea violet corespunde hidrogenului gazos, la o temperatură de 10.000 de grade, culoarea albastră corespunde carbonului, la 32.000 de grade, culoarea verde, oxigenului, la 320.000 de grade, iar galbenul, neonului, la 630.000 de grade.

Aceste date vor permite specialiştilor în fizică solară să urmărească erupţiile extraordinar de puternice care au loc în coroană prin straturile atmosferice inferioare.

De asemenea, cercetătorii vor putea studia unul dintre secretele Soarelui. În mod normal, temperatura scade pe măsură ce ne îndepărtăm de un obiect fierbinte, însă deasupra Soarelui, coroana ajunge la un milion de grade, în timp ce suprafaţa sa are doar aproximativ 5.000 de grade. Investigarea acestui mister este unul dintre obiectivele cheie ale sondei Solar Orbiter.

Potrivit sursei citate, sonda a surprins aceste imagini în momentul în care a traversat linia Pământ-Soare, rezultatele putând fi comparate cu cele obţinute de instrumentele de pe planeta noastră.

Pe 26 martie, Solar Orbiter va atinge o altă etapă cheie a misiunii – se va afla în orbita lui Mercur, la periheliu, punctul cel mai apropiat de Soare.

Datorită instrumentelor cu care este dotată, sonda înregistrează de asemenea date despre vântul solar, un flux continuu de particule eliberate în spaţiu din coroana solară.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratul școlar din Tulcea s-a răzgândit “în unanimitate”: A decis înființarea unei clase de a IX-a cu specializarea Instructor sportiv la liceul din Topolog, deși inițial a respins cererea liceului

Inspectoratul școlar Tulcea s-a răzgândit “în unanimitate” și a decis pe 8 februarie că Liceul Tehnologic Topolog poate înființa o clasă de a IX-a cu specializarea „Instructor Sportiv”, pentru anul…
Vezi articolul

DISCURS INTEGRAL Ministrul Educației, Ligia Deca, și-a îndeplinit visul de a vorbi la TEDx: Haosul burselor de merit a apărut pentru că „intenția a fost înțeleasă”, dar „fără să agreăm împreună ce înseamnă merit în societate” / Deca fusese cea care, printr-un comentariu personal pe Facebook, a declanșat criza burselor 

Scandalul burselor de merit pentru elevi cu medii de 2, 3 sau 4 a apărut pentru că, deși “intenția a fost înțeleasă”, nu a fost agreat la nivel de societate…
Vezi articolul

Pentru 46 de teste pozitive de salivă de săptămâna trecută nu există un răspuns, spune ministrul Educației: Pentru că nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR, nu există obligativitatea legală, deși ar trebui să fie acest lucru

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți privind testele de salivă că, până acum, 176 au ieșit pozitive din care 45 au fost confirmate prin teste PCR, însă pentru 46…
Vezi articolul