UPDATE FOTO VIDEO Aproape 150 de membri ai sindicatelor din învățământ protestează în fața Ministerului Educației, în plină criză politică: „Vrem dialog social, nu dictate prin circulară!” / Ministrul Dimian a ieșit să discute cu manifestanții

552 de vizualizări
Sursa: Edupedu.ro
Aproape 150 de membri ai celor două mari sindicate din învățământul preuniversitar s-au adunat, miercuri spre prânz, în fața Ministerului Educației și Cercetării, pentru un protest față de tăierile aplicate de guvern anul trecut și în contextul avertismentelor cu privire la declanșarea unei greve generale la sfârșitul lunii mai. Protestul, anunțat marți de sindicate, are loc în plină criză politică declanșată de alierea PSD cu AUR, pentru o moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan.

La scurtă vreme după declanșarea protestului, ministrul Educației, Mihai Dimian, a ieșit să discute cu manifestanții. Discuțiile au durat câteva minute.

Manifestanții poartă mesaje precum „Vrem dialog social, nu dictate prin circulară” și „Educație, nu austeritate!”.

Amintim că sindicatele din învățământ le-au propus profesorilor să înceapă greva generală pe 25 mai. „Am ales 25 mai pentru că este înainte de încheierea anului școlar și trebuie să ținem cont de activitatea elevilor. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și eventuale proceduri de mediere, dar și de faptul că înainte de greva generală trebuie să organizăm și o grevă de avertisment de două ore”, a declarat liderul sindical Marius Nistor.

FOTO-VIDEO transmise de reporterul Edupedu.ro de la protestul FSE „Spiru Haret” – FSLI organizat miercuri la Ministerul Educației și Cercetării:

Ministrul Mihai Dimian la discuții cu manifestanții

Imagini transmise de sindicatele din educație de la protestul de miercuri:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
George Simion la ceremonia de deschidere a anului școlar la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București / Sursa foto: Captură Facebook.com/George Simion

Curtea de Apel București, despre George Simion, în motivarea procesului câștigat de Edupedu.ro: Calitatea sa de politician nu poate fi disociată de cea de om obișnuit în participarea la prima zi de școală la Colegiul Lazăr. Interdicția desfășurării de activități politice în cadrul unităților de învățământ și activitatea politicianului sunt de interes general

Judecătorii Curții de Apel București au arătat în motivarea deciziei prin care au dat câștig de cauză jurnaliștilor Edupedu.ro în fața extremistului George Simion că nu pot fi disociate calitatea…
Vezi articolul

Majorarea salariilor directorilor de școli cu 1.500 de lei brut – amendament depus de deputatul UDMR, Szabo Odon / Mulți directori de școli și-au depus demisiile, după ce i-au cerut salarii mai mari premierului Ciolacu, într-o scrisoare deschisă

Majorarea salariilor directorilor de școli, grădințe și creșe cu 1500 de lei brut, propune deputatul UDMR Szabo Odon, vicepreședinte al comisiei de învățământ din Camera Deputaților. Propunerea a fost depusă…
Vezi articolul

DOCUMENT Cele trei scenarii ipotetice urmărite de Institutul Național de Sănătate Publică după redeschiderea școlilor, până pe 20 martie: Se înregistrează o creștere susținută a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile

Începând cu data de 17 februarie se înregistrează o creștere susținută a mediei cazurilor confirmate pe parcursul ultimelor 7 zile consecutive, evoluția îndreptându-se spre scenariul 2, potrivit unei analize publicată…
Vezi articolul