Franța va interzice portul abaya în școlile de stat: Când intraţi într-o clasă, trebuie să nu puteţi identifica religia elevilor atunci când îi priviţi, spune ministrul francez al Educației

1.653 de vizualizări
Foto: © Nataliia Maksymenko | Dreamstime.com
Franţa va interzice portul abaya în şcolile de stat, a anunţat ministrul educaţiei naţionale din această ţară, Gabriel Attal, care a precizat că decizia a fost luată în numele laicităţii, pentru a pune capăt controverselor din jurul acestui veşmânt larg şi lung purtat în mod tradiţional de unele eleve musulmane, scrie AFP, citat de Agerpres.

Ministrul francez al Educației a decis să nu se mai poată purta abaya la şcoală, a declarat Gabriel Attal duminică seara la postul de televiziune TF1.

Ministrul francez, care de la preluarea funcţiei, vara aceasta, a adoptat o atitudine fermă în problemele de laicitate, a apreciat că a te duce la şcoală în abaya este „un gest religios, menit să testeze rezistenţa Republicii (Franceze) asupra sanctuarului laic pe care trebuie să-l reprezinte Şcoala. Când intraţi într-o clasă, trebuie să nu puteţi identifica religia elevilor atunci când îi priviţi”, a explicat ministrul Attal la TF1.

Problema acestei ţinute tradiţionale este una sensibilă, Consiliul Francez de Cult Musulman (CFCM) apreciind la rândul său că abaya nu este un însemn religios musulman. Portul abaya este „mai ambivalent decât un văl”, potrivit lui Haoues Seniguer, specialist în islamism.

Legea din Franţa impune o separare strictă între stat şi religie. Se estimează că între 3,5 şi 6 milioane de musulmani trăiesc în această ţară cu 67 de milioane de locuitori.

Afişarea în public a unor simboluri văzute ca religioase a provocat în mod repetat controverse, în special atunci când este vizat islamul.

În 1994, a fost adoptată o lege ce permite doar portul de simboluri religioase discrete în şcoli.

Zece ani mai târziu, portul de văl pe cap în şcoli a fost total interzis, dar nu şi al acoperământului evreiesc kipa sau al crucii creştine. În 2010 a urmat interzicerea de a purta în public văl islamic integral, care acoperă toată faţa.

Noua decizie a actualului ministru francez al învăţământului a fost aplaudată de dreapta politică. Eric Ciotti, din partea partidului Republicanii, a scris pe platforma X (fostă Twitter): „Noi am cerut de mai multe ori interzicerea abaya în şcolile noastre. Salut decizia ministrului educaţiei naţionale care ne dă dreptate”.

În schimb, Clementine Autain, parlamentară franceză din partea partidului de stânga Franţa Nesupusă (LFI), şi-a exprimat indignarea în legătură cu „poliţia vestimentară”, calificând drept „neconstituţional” şi „contrar principiilor fondatoare ale laicităţii” anunţul lui Gabriel Attal.

Foto: © Nataliia Maksymenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Dacă tot s-a vorbit despre abaya in acest articol ar fi bine sa se arate o fotografie cu abaya si nu una cu o tânăra care poarta un fular care nu pare a fi Islamic ! Pare mai degrabă un șal lung ( cam ca cel purtat odinioară de femeile de la munte ) gândul ma duce la Vitoria Lipan din Baltagul … de ce ? Pentru ca parul nu este acoperit in integralitatea sa ! Ori primul rol pe care aceste veșminte tradiționale musulmane îl au este acela de a feri de ochii trecătorului podoaba capilară considerată ca fiind o atracție neautorizată pentru persoanele străine de cercul strict intim familial (soț, frate, tata, cumnat etc ) dar nu numai pentru bărbați … căci femeile stau acoperite si in cazul in care se regăsesc fata in fata cu femei ca si ele dar de alta religie si deci considerate simple cunoștințe si nedemne de a fi privite descoperite … anecdotic … in perioada Covidului am fost la un moment dat in Chat video cu mama unui elev musulman . Ei bine nu a apărut in fata camerei pana ce nu si-a pus hijshabul ( voal Islamic ) deși ea era singura in fata camerei eu la fel … si ca sa revenim la abaya – bine-nțeles ca era o măsura care se impunea de mult timp întrucât se încearcă din răsputeri subminarea legii laicității prin toate mijloacele posibile cel mai adesea indirecte … sub pretext de efect de moda șamd Si avertizez ca in articol este o informație eronata privind faptul ca in școlile republicane franceze ar fi interzise însemnele religioase musulmane si ar fi tolerate in schimb cele creștine sau evreiești !!! Nu este adevărat este o mare minciuna si o inducere in eroare grosiera a cititorului roman !! Nici un însemn religios de oriunde ar fi el musulman , creștin , iudaic , budist sau de ori care alta religie nu este autorizat in școlile de stat republicane ! Nu confundați cu școlile private ( cele care nu sunt sub contract cu statul in special ) unde acolo regulile sunt locale si sunt diferite de cele de la școala gratuită de stat . Marea bătălie a respectării principiului laicității se da in școlile de stat republicane acolo unde învață marea parte a tineretului țării si unde toți sunt egali fara a se cunoaște apartenența religioasă a fiecăruia dintre ei .Va mulțumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că „meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii „capabili de performanță…
Vezi articolul

Anchetă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București unde zeci de elevi au fost puși să-și rescrie lucrările la Limba română, după o oră de la începerea probei, fără prelungirea timpului de examen. Comisia ar fi luat decizia anulării a peste 70 de lucrări pe motiv că numele probei nu se incadra perfect pe două rânduri, ca în foaia model dată de inspectorat – surse

Anchetă a Inspectoratului Școlar București la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce mai multe lucrări au fost anulate, cu mult timp după începrea probei la Limba și literatura…
Vezi articolul

Ministrul Educației, Daniel David: Cumulul pensiei cu salariul nu este un privilegiu în educație, ci asigură funcționarea sistemului. Cumulul nu poate fi blocat în învățământ și mă aștept să poată fi exceptat domeniul, printr-un memorandum

În educație, posibilitatea ca profesorii pensionari să poată cumula pensia cu salariul și să revină în școlile unde nu există profesori pe anumite discipline „este un element de funcționare a…
Vezi articolul

Un elev navetist de la Liceul Sportiv din Constanța susține că a fost nevoit să plătească din banii săi drumul la școală, după ce șoferul i-a refuzat abonamentul gratuit pe motiv că avea geanta cu echipament și nu ghiozdan: Mi s-a spus că abonamentul este pentru școală, nu pentru antrenamente

Un elev navetist al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, care mergea spre casă pe ruta Constanța – Medgidia susține că a fost nevoit să-și plătească biletul cu banii săi…
Vezi articolul