Gabriela Prelipcean a preluat conducerea Universității Ștefan cel Mare din Suceava, în locul lui Mihai Dimian, devenit ministru al Educației

427 de vizualizări
Foto: Universitatea Stefan cel Mare Suceava Facebook.com
Foto: Universitatea Stefan cel Mare Suceava Facebook.com
Gabriela Prelipcean a preluat conducere Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava (USV), după ce Mihai Dimian a devenit ministru al Educației, potrivit unui anunț al instituției postat pe pagina o rețea de socializare. Până în prezent Gabriela Prelipcean era prorector, cu baza materială şi probleme studenţeşti.

Profesorul universitar Gabriela Prelipcean a preluat conducerea Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava (USV) şi a fost desemnat ordonator de credite al instituţiei de învăţământ superior, după ce Mihai Dimian s-a suspendat din funcţie pentru a deveni ministru al Educaţiei, se arată într-o postare a Universității.

Desemnarea Gabrielei Prelipcean s-a făcut prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 3376/4 martie 2026, iar aceasta va ocupa funcţia de ordonator de credite pe perioada exercitării mandatului de ministru al lui Mihai Dimian.

„Ca urmare a aprobării suspendării domnului prof. univ. dr. Mihai Dimian din funcţia de rector al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, pe perioada exercitării mandatului de ministru al Educaţiei şi Cercetării, doamna prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, prorector cu baza materială şi probleme studenţeşti, a fost desemnată în funcţia de ordonator de credite al USV. Doamna ordonator de credite va exercita atribuţiile specifice de rector al USV pe perioada suspendării domnului prof. univ. dr. Mihai Dimian’, se precizează în comunicatul universităţii sucevene.

Mihai Dimian s-a suspendat din funcție după ce a depus jurământul pe 3 martie 2026, într-o ceremonie fulger la Palatul Cotroceni care a durat 2 minute și jumătate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Noi reguli sanitare pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial în ziua în care începe anul universitar. Studenții din cămine, confirmați cu COVID, pot pleca să se izoleze la domiciliu cu mașina personală. Universitățile stabilesc ce scenariu vor

Studenții din cămine, confirmați cu COVID, pot pleca să se izoleze la domiciliu dacă fac asta cu mașina personală și nu cu mijloace de transport în comun, potrivit noului Ordin…
Vezi articolul

Președintele Academiei Române, mesaj de tip pașopt în 2020: Legătura dintre Ziua Sf. Andrei și Ziua Națională – o împlinire a proniei cerești/ În 89, valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte

„Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de ‘preoţi cu crucea-n mână’, ca şi Revoluţia din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele oraşelor cu prapori în frunte.…
Vezi articolul