George Ilisie, un elev aproape orb care învață la un liceu de top din Oradea, are nevoie de operaţie la Viena

352 de vizualizări
George Ilisie este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea. A intrat la clasa de matematică-informatică, cu media 9,69, în unul din liceele de elită din județ. Nu vede din bancă până la tablă și își face temele cu ajutorul unui aparat de mărit cu lupă, dar nu ia în calcul sub nicio formă se renunțe la acest liceu, relatează publicația ebihoreanul.ro, care anunță că tânărul are nevoie de o operaţie, la Viena, pentru a nu-și pierde total vederea, iar costurile se vor ridica la mii de euro.

O zi de spitalizare costă familia 1.500 de euro, iar operaţia va costa și ea câteva mii.

Cei care vor să-l ajute pe George să nu-şi piardă vederea cu totul pot face donaţii pe numele ILISIE GEORGE ALEXANDRU la Banca Transilvania în conturile:

RO92BTRLEURCRT0365822901 (EUR)

RO45BTRLRONCRT0365822901 (RON)

Ebihoreanul.ro a prezentat pe larg povestea tânărului care a participat la olimpiade și a ajuns la liceul pe care și-l dorea, deși s-a născut cu o afecțiune care îl face să fie aproape orb. „El îmi dă şi mie putere. Nici nu se gândeşte să renunţe la Eminescu pentru o şcoală mai uşoară. A fost visul lui să ajungă la mate-info”, a povestit publicației citate mama lui George.

Citește aici povestea tânărului care și-a înfruntat handicapul

Foto: Ebihoreanul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Școlile pot decide cu acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar și a angajaților să instaleze sisteme de supraveghere audio-video / Acestea pot fi instalate „doar cu informarea persoanelor vizate”, în situații excepționale / Dispare mențiunea că încălcarea normelor privind datele personale este o abatere disciplinară – ordonanță actualizată, aprobată de Guvern

UPDATE A fost adoptat proiectul de OUG, vineri, 28 iunie, document ce prevede că unitățile de învățământ preuniversitar vor avea nevoie de acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație, după ce Guvernul Bolojan a amânat, pe ascuns, plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori: Solicităm deblocarea imediată a plăților. Continuă bătaia de joc la adresa salariaţilor din învățământ

Sindicatele din Educație solicită deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. Amintim că Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate…
Vezi articolul

Elevii de 13 ani, cercetați pentru ultraj după ce au agresat batjocoritor o profesoară în timpul orei, vor rămâne repetenți, după ce le-a fost scăzută nota la purtare. Inspectoratul Școlar: Toți elevii din clasă au primit observație scrisă

Elevii de 13 ani care au batjocorit o profesoară în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, s-au ales cu nota scăzută la purtare cu şase puncte şi…
Vezi articolul

ISJ Brașov: Avem minus 310 norme, însă doar 10 profesori au fost obligaţi să intre în restrângere, iar 35 să aibă completare de norme / Concursul pentru suplinitori nu se mai organizează pe judeţ, ci direct în şcoli, pe posturi incomplete

În județul Brașov au fost reduse peste 300 de norme, după aplicarea legii Bolojan, iar „10 profesori au fost obligaţi să intre în restrângere și 35 să aibă completare de…
Vezi articolul