Ghid de înscriere la BAC 2020. Model de cerere de înscriere și modele de cereri pentru echivalarea competențelor sau recunoșterea lor

54.947 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Ministerul Educației a publicat un ghid pentru înscrierea la Bacalaureat 2020. Perioada de înscriere pentru sesiunea iunie-iulie 2020 este 3 – 10 iunie. Pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale vor fi echivalate/recunoscute, potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, despre care Edupedu.ro a scris aici, în perioada 11-17 iunie.

Prima etapă obligatorie este absolvirea liceului și confirmarea din partea profesorilor /dirigintelui că situația școlară a fost încheiată. Apoi toți candidații, atât cei care au terminat liceul acum, cât și cei din seriile anterioare trebuie să completeze cererea de înscriere la Bacalaureat 2020. Atenție, toți candidații completează partea I.

Cererea de înscriere Bacalaureat 2020

Candidaţii care solicită recunoaşterea/echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori sau sesiunile anterioare completează atât partea I cât şi partea a II-a din cererea de înscriere.

Candidaţii care, în cel puţin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei și Cercetării la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat, şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I şi partea a III-a din cererea de înscriere.

Candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.

Cerere de recunoaștere și echivalare a certificatelor în competențe lingvistice Bac 2020

Candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare.

Cerere de recunoaștere și echivalare a competențelor digitale Bac 2020

Toate documentele de înscriere de mai sus pot fi transmise și depuse prin mijloace electronice după ce au fost completate și semnate.  Ele pot fi depuse și fizic la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen, dar pot fi transmise și prin poștă.

După depunerea lor electronică sau prin poștă, verificați dacă au ajuns la unitatea de învățământ.

Foto: Business photo created by katemangostar – www.freepik.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii își vor putea vizualiza lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025 înainte de contestații și de la școala de proveniență, nu doar de la centrul de examen, spune secretarul de stat Lixandru

Începând cu examenele naționale din 2025, elevii își vor putea vizualiza lucrările înainte de a depune contestații. Secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru a explicat că vizualizarea va…
Vezi articolul

BAC 2022 Sfaturi pentru proba de competențe lingvistice, Limba franceză, de la profesoara Corina Popa, Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia: Dacă v-ați rătăcit prin Paris, sunteți singuri și trebuie să ajungeți la hotel sau la gară, important este să comunicați, chiar dacă greșiți un subjonctiv sau o concordanță la indicativ

Probele de competențe digitale și lingvistice s-au reluat pentru candidații la Bacalaureat 2022, în acest an școlar, după doi ani în care nu s-au susținut și s-au echivalat după anumite…
Vezi articolul