Ghid pentru înțelegerea emoțiilor în perioada examenelor

7.374 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Iunie este o lună foarte tensionată pentru adolescenții de clasa a VIII-a și pentru tinerii care termină clasa a XII-a, fiindcă sunt programate examenele naționale în această perioadă, scriu cei de la Mind Education pe Facebook, unde au publicat un Ghid pentru înțelegerea emoțiilor, destinat copiilor și tinerilor.

„În colaborare cu Fundația Orange, am creat un scurt ghid pentru înțelegerea emoțiilor, care îi va ajuta să își înțeleagă mai bine emoțiile și poate chiar să învețe să diferențieze stresul firesc de dinaintea unui examen, de anxietate.

️Care sunt nevoile noastre de bază, motivele care stau la baza anxietății pronunțate și prin ce metode sănătoase o putem gestiona, aflați din ghidul nostru”, scriu reprezentanții organizației.

În ghid sunt menționate câteva „moduri sănătoase de protecție”:

„Atunci când emoțiile sunt intense, ele vin la pachet cu o mulțime de senzații fizice, de multe ori neplăcute: gol în stomac, presiune în piept, nod în gât, îți tremură corpul, simți frig sau căldură, simți tensiune în corp, transpiri. Dacă senzațiile sunt intense, simți că îți pierzi încet controlul asupra corpului tău. De aceea, primul lucru pe care e nevoie să îl faci este să liniștești corpul, să îl ajuți să iasă din starea de alertă, ca să poți vedea lucrurile mai clar.
Practici sănătoase:

  1. Respiră adânc câteva minute. Respirația conștientă și profundă te ajută să crești echilibrul, liniștea și starea de siguranță.
  2. Plimbă-te pe afară, conectează-te cu natura. Încearcă să nu pierzi contactul cu prezentul și să observi ce se întâmplă în jurul tău. Concentrează-te pe simțuri: ce vezi în jurul tău, ce forme, ce culori, ce texturi au obiectele sau lucrurile pe care le vezi, ce
    auzi, ce mirosuri se simt. Simțurile te ajută să îți conectezi corpul la mediul înconjurător. Când ești mai conectat cu tine, în prezent, te simți mai în siguranță, scade vigilența și alerta și poți să gândești mai clar la ceea ce ai de făcut”.
Ghidul integral aici:

Mind Education a fost fondată de psihologa Domnica Petrovai și derulează mai multe programe educaționale gratuite pentru elevi și profesori.


2 comments
  1. Cine este stapan pe cunoștințele dobandite si a invatat temeinic, va lua note foarte bune la examen, indiferent de emotii. Ii vor trece emotiile imediat cum se va apuca de rezolvarea subiectelor.

  2. Articolul e foarte ok. Nu se compara cu sfaturile SF ale profesoarei TikTok.

    Sigur ca un management al emotiilor se poate face si in preajma unui examen. Dar este de dorit sa se faca si cu ceva timp inainte de examen cand poti corecta sau completa unele aspecte.

    Sigur ca te poti conecta cu natura si cu universul, dar in preajma examenului e de dorit sa te reconectezi cu tine, cu emotiile si nevoile tale, ca sa intelegi mai bine ce se intampla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de istorie Marcel Bartic, critic al comemorării lui Zelea Codreanu din Tâncăbești, amenințat cu moartea pe rețele de socializare de către adepții mișcării legionare: „Nu îmi este teamă. Nu am ezitări, nu dau înapoi”

Profesorul Marcel Bartic a scris pe pagina sa de Facebook de faptul că a fost amenințat cu moartea de către participanții de la comemorarea liderului legionar din Pădurea Tâncăbești, de…
Vezi articolul

Recompense și stimulente pentru profesorii implicați, instruire cu experți din nordul Europei, formare pilotată prin masterul didactic introdus în 2020 – ce se așteaptă de la cadrele didactice și ce li propune acestora în raportul prezidențial privind educația de mediu

Activitățile legate de combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului ar putea fi introduse în metodologia după care profesorii primesc stimulente salariale și participă la mobilități, potrivit raportului privind educația de…
Vezi articolul

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, spune Ministrul Educației. Anisie anunță că există prevedere în lege pentru ca un profesor să fie concediat, dacă nu vrea să facă școală online

Elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, încălcând regulile, li se poate scădea nota la purtare, a declarat Ministrul Educației la conferința de presă de vineri,…
Vezi articolul