Ghidul Solicitantului pentru apelul privind dezvoltarea și construirea rețelei pilot de școli verzi, de 225 de milioane de euro, lansat în consultare publică

772 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Ministerul Educației lansează în consultare publică Ghidul solicitantului pentru apelul „Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi”, apel de proiecte finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, potrivit unui anunț de pe site-ul Ministerului
  • Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de autobuze verzi sunt prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma alocată este de 425 milioane de euro. Termenul limită pentru atingerea acestui jalon este trimestrul 4 al anului 2025.

Prin intermediul acestui apel de proiecte, unitățile administrativ-teritoriale (UAT) pot obține granturi:

  • „pentru reabilitarea unităților de învățământ existente,
  • pentru construirea unor noi unități de învățământ.

Solicitanții eligibili în cadrul prezentului apel de proiecte sunt toate tipurile de unități administrativ-teritoriale (comune, orașe, municipii, sectoare ale Municipiului București și județe)”, conform anunțului.

Școlile reabilitate/construite vor dobândi statutul de „școală verde”.

Alocarea financiară a acestui apel de proiecte este de 225.000.960 de euro, fără TVA, distribuită astfel, potrivit Ministerului Educației:

Subcomponenta I: Reabilitare energetică – Prin această subcomponentă, se urmărește reabilitarea de unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 300.000 m2. Valoarea totală a investiției este de 150.000.000 de euro.

Subcomponenta II: Construcții noi – Prin această subcomponentă, se urmărește construcția de unități de învățământ care să intre în rețeaua școlilor verzi, investiția vizând o suprafață totală de 46.400 m2. Valoarea totală a investiției este de 75.000.960 de euro.

Observațiile și recomandările referitoare la ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail scoliverzi@edu.gov.ro, în perioada 13.03.2023 – 19.03.202”.

Pentru dobândirea statutului de „școală verde”, școlile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții, potrivit ordinului privind metodologia pentru organizarea și funcționarea „școlilor verzi”:

„a) infrastructură reabilitată/renovată/modernizată sau nouă, conform normativelor specifice și premiselor stabilite la art. 23;

b) integrarea în curriculumul și în activitățile extrașcolare ale unității de învățământ a elementelor de educație pentru dezvoltare durabilă/educație ecologică;

c) includerea, în documentele manageriale ale școlii și în practicile asociate, a unor măsuri care să reflecte accentul pus pe aspectul „verde” al școlii, inclusiv din perspectiva digitalizării proceselor și conținuturilor;

d) deschiderea școlii față de comunitate, inclusiv prin dezvoltarea de parteneriate/colaborări/cooperări cu actorii relevanți ai comunității, pe zona de protecție a mediului și de dezvoltare sustenabilă.”

Citește și:

OFICIAL Școlile pot aplica pentru statutul de „școală verde”. Care sunt comportamentele pe care trebuie să le dezvolte elevii unei „școli verzi”

DOCUMENT Ministerul Educației pregătește o licitație, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, pentru 3.200 de microbuze electrice. Microbuzele o să ajungă în școli anul acesta, potrivit Ligiei Deca. În prezent, 70.000 de elevi nu au mijloc de transport pentru a merge la școală


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
începerea școlii, predare bilingvă

Ministrul Educației din Republica Moldova propune ca școala să înceapă pe 1 septembrie 2024, într-o zi de duminică și să se încheie într-o sâmbătă. Dan Perciun: „În prima zi de școală se repartizează manuale și se prezintă orarul”

Ministerul Educației din Republica Moldova propune ca anul școlar viitor să înceapă pe 1 septembrie, într-o zi de duminică și să se încheie pe 31 mai, într-o zi de sâmbăta,…
Vezi articolul

Profesorii cer aplicarea de luna aceasta a grilei de salarizare aprobată cu Ministerul Educației. „Sub această limită nu avem ce discuta” – anunță liderul sindical Marius Nistor, la intrarea la discuții cu premierul care tocmai a adoptat OUG-ul cu majorări salariale respinse de profesori

Premierul Nicolae Ciucă a chemat sindicatele din educație la discuții, la Palatul Victoria, abia după ce a aprobat într-o ședință extraordinară de Guvern organizată astăzi, 1 iunie 2023, o Ordonanță…
Vezi articolul

GRAFICE Scenariile în care vor începe cursurile în marile centre universitare din țară. Clujul și Timișoara, în risc să ajungă la 6 la mia de locuitori până pe 27 septembrie, potrivit unei prognoze a cercetătorilor de la Universitatea Babeș Bolyai

Anul universitar începe tocmai când valul 4 al pandemiei de coronavirus ajung la vârf, în România. Mai exact, în unele centre universitare cum sunt Cluj-Napoca sau Timișoara, riscul de depășire…
Vezi articolul