GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, conform rezultatelor înainte de contestații – update

10.477 de vizualizări
Grafic Rata promovare BAC 2025 / Foto: edupedu.ro
Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 arată că după prima corectare rata de promovare este de 72,1%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării vineri, la prânz. Concret, datele arată că, din 107.956 de candidați înscriși și prezenți la probele din acest an, doar 77.806 au fost declarați „reușit”, adică au luat peste media 6. Ministerul Educației, însă, calculează rata de promovare la numărul de candidați prezenți la examen, iar în datele instituției rata de promovare este de 74,3%.

Anul trecut rata de promovare înainte de contestații a fost de 76,42% – cea mai mare din 2009 încoace. Anul acesta, pe rata oficială, rezultatele sunt pe locul al doilea în ultimii 15 ani.

Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susţinut toate probele orale și toate probele scrise, la care a obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puțin 6.

Urmează etapa de vizualizare a lucrărilor, o premieră fiind că aceasta are loc înaintea depunerii contestațiilor.

Contestațiile pot fi depuse/transmise de azi, 20 iunie, între orele 17:00 și 18:00 până marți, pe 24 iunie, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 30 iunie.

Publicăm aici dosarul cu toate statisticile publicate de Ministerul Educației:

Fazele următoare din calendarul de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:


4 comments
  1. examene tot mai usoare si guverne care toleraza tacit copiatul sau mai bine zis dictatul.

  2. Este mare vervă și celebrarea faptului că avem 74,3% rata de promovare la BAC, una dintre cele mai mari din ultimii ani. Eu nu văd nimic de celebrat în asta, din două motive:

    (1) pentru că examenele naționale din România sunt la mâna politicului, deci lipsite de credibilitate. Dacă un ministru a avut agenda politică să demonstreze că sistemul este neperformant și că are nevoie de „reformă” (de ex. Funeriu), s-a stabilit politic că acea generație de elevi trebuia să servească agendei lui politice, și examenele au fost pe măsură. Dacă un alt ministru a implementat o anume agendă și a vrut să dea impresia că „reforma” lui a dat rezultate imediat (deși este o pură stupiditate să crezi că politicile publice din educație produc rezultate ca atunci când crești peste noapte o taxă), rezultatele la examenele naționale au fost pe măsură, pentru că ștacheta a fost pusă mai jos. Nu este de mirare că la testele internaționale, lucrurile stau foarte diferit. Acolo este o imagine mai apropiată de realitate.

    (2) 75% poate părea mult și sigur că pentru fiecare elev care a trecut BAC-ul avem motive de bucurie. Dar să nu uităm că UN ELEV DIN PATRU a ratat să ia nota de trecere. Nu unul din zece. Unul din patru. Acolo unde unii văd cifre, eu prefer să văd oameni și viitorul lor. Da, pentru trei din patru elevi care au încheiat liceul, se deschid orizonturile către continuarea studiilor și către o carieră și un standard de viață mai bun. Dar pentru unul din patru, orizonturile lor s-au închis. De aici înainte, șansele lor la carieră și la un standard de viață mai bun sunt substanțial diminuate. Dacă nu complet.

    Nu este nimic de celebrat când un copil din patru este pus în mâna sistemului educației, doar ca să îi fie viitorul zdrobit pentru totdeauna. Noi nu plătim sistemul de educație doar pentru trei copii din patru, nici doar pentru 50% care reușesc să treacă de nivelul analfabetismului funcțional. Înainte să strigăm după salarii mai mari pentru oamenii din sistem, să auzim glasul celor ale căror aripi au fost frânte. De sistem și „profesioniștii” lui.

    1. Ce dramatic!Înainte nu mai făcea toată lumea facultate și trăiau mult și bine fără aripi frânte!Dacă nu înveți ce trebuie e pierdere de timp acea facultate,dacă tu nu esti de facultate e din nou pierdere de timp.Sa fim serioși!

      1. Inainte se faceau scoli profesionale care iti dadeau o meserie. Acum din liceu iesi doar pregatit (mai mult sau mai putin) pentru facultate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Criteriile de burse în anul școlar 2024-2025, modificate de Ministerul Educației la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț. Contradicție la bursele tehnologice între 2 articole din metodologie, dar și cu legea Educației

Ministerul Educației a modificat Metodologia cadru de acordare a burselor școlare 2024-2025, la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Evaluarea Națională să nu mai fie folosită ca metodă de selecție pentru liceu / Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare: Dacă am regândi toată rețeaua școlară, s-ar putea face. La noi sunt o sumedenie de licee fără gimnaziu sau școli gimnaziale care nu au liceu

Bogdan Cristescu, director al Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, a fost întrebat dacă într-un viitor apropiat sau îndepărtat ar putea dispărea componenta de selecție din cadrul Evaluării Naționale. „Sigur…
Vezi articolul

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Directoarea Daniela Orășanu: Cu toate supărările care vin din altă parte, pentru liceul tehnologic este o variantă foarte faină / Trei provocări pentru managerii de licee

Cu toate supărările care vin din altă parte, pentru liceul tehnologic este o variantă foarte faină de plan-cadru, spune directoarea Daniela Orășanu de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”…
Vezi articolul