BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

2.644 de vizualizări
Foto: Universitatea din București
Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde are loc în aceste zile conferința de închidere a proiectului ROSE – Romanian Secondary Education, derulat de Ministerul Educației în sute de licee și în mai multe universități. Alina Sava a prezentat o statistică potrivit căreia în România numărul copiilor cu vârste între 6 și 14 ani care nu sunt în școală a crescut cu 150.000 în 12 ani.

Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010 la 250.000 în 2022, potrivit expertei în educație.

Foto: Captură din prezentarea făcută la Sibiu de expertul în educație al Băncii Mondiale, Alina Sava

„Trist este că ne scad ratele de înscriere. Trist este că avem mai puțini copii în grădiniță și că avem copii mai puțini în învățământul primar. Gândiți-vă la copiii care ar trebui să fie 100% în școli între 6 și 10 ani. Și ei nu mai sunt. Și ei sunt undeva: ori pe stradă, ori cu bunicii, ori cu rude, ori în străinătate. Pentru că nici datele nu ne permit să aflăm exact unde sunt. Vă dau o cifră și nu o să insist foarte mult pentru că este foarte tulburătoare: avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat Alina Sava.

„România nu-și poate permite să continue în acest ritm”, a spus Sava, care a vorbit despre schimbarea legislației actuale, care pedepsește părinții care nu trimit copiii la școală cu amenzi de până la 3.000 de lei, dar nu oferă soluții pentru a aduce copiii înapoi în școli. „Legea nu spune ce ar trebui să facă primarul sau poliția în momentul în care copilul este pe stradă. Poate că aceste legi ar trebui schimbate, iar autoritățile locale să aibă un rol mai activ”, a adăugat reprezentanta Băncii Mondiale.

Alina Sava a expus și decalajele economice și sociale din România, în ciuda statutului său de țară cu venituri mari, obținut în 2022 și menținut până în prezent. În cadrul conferinței aceasta a subliniat că România are cea mai mare rată a sărăciei din Uniunea Europeană, precum și un decalaj uriaș între mediul urban și rural, care afectează toate sectoarele, nu numai educația.

„Noi suntem una dintre țările europene cu decalajul cel mai mare, nu suntem o țară echilibrată. Dacă vă duceți într-o altă țară europeană, să zicem Croația, o să observați că diferențele dintre urban și rural sunt foarte mici și asta se întâmplă în foarte multe alte țări. La noi nu, la noi sunt foarte mari. Și poate că această creștere ar fi mult mai durabilă în momentul în care vom reuși să atenuăm aceste diferențe și decalaje,” a mai spus expertul în educație.

„Acest decalaj nu-l regăsim numai în educație, adică abandonul din mediul rural, care este mare comparativ cu cel din urban, deci nu regăsim doar în educație aceste probleme, le găsim în absolut toate sectoarele. Dacă o să comparăm competențele digitale, tot acolo suntem. Trist este că ne scad ratele de înscriere. Trist este că avem mai puțini copii în grădiniță și că avem copii mai puțini în învățământul primar. Gândiți-vă la copiii care ar trebui să fie 100% în școli între 6 și 10 ani. Și ei nu mai sunt. Și ei sunt undeva: ori pe stradă, ori cu bunicii, ori cu rude, ori în străinătate. Pentru că nici datele nu ne permit să aflăm exact unde sunt. Vă dau o cifră și nu o să insist foarte mult pentru că este foarte tulburătoare: avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a spus Alina Sava.

„Știți, legea educației spune că părintele este pedepsit și primește o amendă, o amendă de 2.500 de lei sau 3.000 de lei maxim, dar legea nu spune ce ar trebui să facă primarul sau poliția în momentul în care acest copil este pe stradă. Deci poate că aceste legi ar trebui schimbate și atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă. Ar trebui să aducă copiii în școală. Nu putem să ne permitem să continuăm în ritmul acesta, în condițile în care ni se dublează numărul de copii din afara școlii”, a atras atenția Alina Sava.

Alina Sava este expert în Educație al Bănci Mondiale și a fost coordonatorul din partea Băncii Mondiale pentru proiectul ROSE. Alina Sava a lucrat și în Ministerul Educației înainte să lucreze pentru instituția internațională. Este doctorandă în științele educației la Universitatea din București, deține un master în politici sociale, un MBA de la Tiffin University și o licență în economie, potrivit prezentării oficiale.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Aproape 500.000 de carduri educaționale au fost alimentate cu 500 de lei, anunță ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru: În perioada imediat următoare se vor emite alte 200.000 de carduri noi ce urmează să fie încărcate

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a anunțat că azi, 27 noiembrie, aproape 500 de mii de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul…
Vezi articolul

Elevul din Deva prins cu droguri asupra sa, într-o deplasare Erasmus+, în Macedonia, consumase alcool și s-a comportat urât cu profesorii însoțitori, arată raportul Inspectoratului Școlar / Maria Ștefănie, șefa ISJ Hunedoara: Trebuie să îl consiliem și să-l ajutăm să depășească această etapă

Inspectoratul Școlar Hunedoara nu recomandă nicio sancțiune anume pentru elevul din Deva prins cu droguri asupra sa într-un proiect de mobilitate Erasmus+, în Macedonia de Nord, potrivit raportului final în…
Vezi articolul

Profesorii contrazic guvernanții. Regula salarizării debutantului cu salariul mediu pe economie sau chiar grila de salarizare negociată cu Ministerul Educației pot fi într-o ordonanţă de urgenţă, spune Marius Nistor, FSE: “S-au dus vremurile când Guvernul negocia strict cu liderii de sindicat, negocierea se poartă direct cu cei care sunt în cancelarii”

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educație (FSE), Marius Nistor, a spus într-o intervenție la Digi24, că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului debutanţilor în învăţământ nu se regăseşte în textul ordonanţei Guvernului,…
Vezi articolul