GRAFIC Viitorul copiilor, principala îngrijorare pentru doar 4% dintre români. Problemele cu banii, pentru 30% – Sondaj IRES

761 de vizualizări
SURSA: www.freepik.com
Doar 1 din 25 de români pun pe primul loc la capitolul îngrijorari, la început de 2019, viitorul copiilor săi. Asta arată un sondaj IRES, publicat în Revista Sinteza. ”Lipsa banilor asociată lipsei de predictibilitate generală, alături de starea de sănătate și nivelul de trai sau de lipsa locurilor de muncă, sunt menționate, în mod constant, în sondajele de opinie publică, în topul principalelor îngrijorări ale românilor”, scriu sociologii Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.

Studiu a fost realizat la început de an, după sărbătorile de iarnă, într-o perioadă în care discuțiile pe teme financiare din spațiul public au fost destul de intense în contextul măsurilor fiscale anunțate de guvern la finele lui 2018.

Îngrijorările care problematizează banii – lipsa banilor, nesiguranța zilei de mâine, devalorizarea banilor, nivelul de trai / sărăcia, nivelul scăzut al salariilor și pensiilor – sunt prezente, la începutul anului 2019, în rândul a peste 30% dintre români. Acestea sunt urmate de îngrijorări care au la bază starea de sănătate (12%), dar și de cele legate de situația politică din țară (12%).

Fenomenul nu este nou, este o constantă a ultimilor 10 ani, iar variațiile de poziționare a lipsei banilor în acest top sunt legate de contextul în care este măsurată starea populației și elementele care îl influențează”, mai arată specialiștii în interpretarea datelor. De menționat ar fi că 9% dintre participanții la acest sondaj au declarat că nu au nicio îngrijorare.


Studiul IRES se numește ”ROMÂNII ȘI BANII. Percepții, atitudini și comportamente cu privire la bani”. A fost realizat în perioada 7-10 ianuarie 2019, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviews) pe un eşantion de 972 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă din România. Eroarea maximă tolerată: ±3,1%

FOTO: Background photo created by asier_relampagoestudio – www.freepik.com


1 comment
  1. sondaj telefonic, adica? ar fi interesant de stiut citi romani au telefon si cum s-a facut selectia participantilor; mi se pare neconvingator – citi dintre respondenti au copii … si ar mai fi o groaza de intrebari pe care mi le pun …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-ar ar putea să dispară când vom reuși să eliminăm discrepanțele între școli și între profesori, modalitatea de notare, anunță Daniel David: Poate mergem pe portofoliu

Ministrul Educației și Cercetării a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a ar putea să dispară când vor fi reduse inechitățile…
Vezi articolul

Transportul rutier gratuit este restricționat, prin Legea Bolojan, în cazul elevilor de școală primară sau gimnaziu care învață în altă localitate decât cea de domiciliu / Va fi asigurat doar dacă elevul nu poate fi școlarizat în propria comună sau învață în școli speciale sau vocaționale

Elevii de liceu rămân singurii care beneficiază automat de transport rutier județean și interjudețean gratuit între localitatea de domiciliu și cea în care învață. Noua Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare,…
Vezi articolul