Grevă japoneză a profesorilor, la o școală din Craiova, nemulțumiți că viitoarea directoare a câștigat concursul cu o notă mai mare la contestații decât actuala

14.460 de vizualizări
Foto: captură TVR
Grevă japoneză la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova, scrie TVR Craiova. Cadrele didactice sunt nemulțumite de viitorul director care a câștigat concursul în urma unei contestații. Acestea spun că vor continua protestul până când directorul desemnat câștigător va renunța la această funcție. În plus, la protest este anunțată și prezența părinților. În replică, câștigătorul concursului susține că nu va renunța la funcție sub nicio presiune.

La concursul de director au participat 3 candidați, printre care actuala directoare, dar și o fostă directoare de la o renumită școală din oraș. Inițial, prima câștigase concursul, dar, în urma contestațiilor, cea de-a doua a primit un punctaj mult mai mare la proba de interviu și a depășit-o pe actuala în clasament. Asta a stârnit nemulțumirea cadrelor didactice care au declanșat grevă japoneză.

Înainte de a declanșa acest protest, câțiva profesori au fost la inspectoratul școlar pentru a-și exprima nemulțumirile.

Și vizita a fost întoarsă. O echipă de inspectori, împreună cu inspectorul școlar general, a venit la Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” pentru a se asigura că elevii nu au de suferit în urma acestui protest.

Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din Craiova are puțin peste 400 de copii. Chiar dacă unitatea poate școlariza mult mai mulți elevi, nu o face pentru că mulți pleacă la școlile din centrul Craiovei sau la altele catalogate ”mai bune”. Actuala directoare a școlii „Lascăr Catargiu” spune că a câștigat concursul printr-un proiect în care și-a dorit atragerea copiilor către această școală, iar performanțele unității de învățământ au fost văzute diferit de candidați.

Materialul integral pe TVR Craiova.


3 comments
  1. Dincolo de situatia particulara a acestei scoli, e clar ca metodologia a avantajat directorul in functie sau un potential candidat din scoala, in conditiile in care, conform acestei metodologii orice profesor avea dreptul castigat prin concursul scris la nivel national sa opteze pentru orice functie indiferent de scoala/judet. Criterii mai obiective de evaluare la proba de interviu(borderou defalcat pe fractiuni de puncte si limitarea la maxim un punct a diferentei dintre membrii comisiei etc)ar fi redus in mod semnificativ ecuatia personala a evaluatorilor, a caror competenta de evaluare, cu exceptia inspectorului scolar care a fost presedintele comisiei, a fost sub zodia interesului de moment sau a depasit aria de competenta a celor implicati.Daca la o evaluare nationala nu se admit diferente mai mari de un punct intre evaluatori sub rezerva sanctiunii disciplinare, cei care au dat cu trei puncte mai putin decat cea mai mare nota cum au justificat acest punctaj si cum raspund pentru aceasta?

  2. Sa se termine cu aceasta porcarie de concurs. Nu este normal ce se intampla! Haideti sa fim uniti, parinti, elevi si profesori sa se anuleze acest concurs care a adus in prim plan numai oameni nepregatiti, dar sprijiniti. Numirile nu se fac in timpul anului scolar, ci la inceput de an. Sindicatele dorm? Lasati oamenii sa si duca anul scolar la bun sfarsit! Sa vedem cati dintre dv doresc sa fie verticali?!

  3. …la proba de interviu,actuala directoare(in functie de la 1 septembrie) a primit nota 8,la fel ca alta candidata,iar cea de-a treia 5.80(fosta directoare la renumita scoala din centrul Craiovei)…cea cu 5.80 face contestatie,comisia ii mai da inca 2.40 puncte …total 8.20…castiga directoarea de la renumita…pai ori prima comisie greseste grav,ori a doua !…suspect acea diferenta de notare,mai ales ca 8.20 habar nu are de “viitorul loc de munca”(o data nu a dat pe acolo sa vada sediul,profesorii,elevii,…) PS…a mai facut contestatie si la alt concurs de director,a luat si acolo puncte in plus,dar ghinion,cealalalta candidat luase din prima 10…asa ca a facut plangere la DNA si la organele judecatoresti…sotul,umil Presedinte al unei judecatorii din Dolj !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

Cercetătorul Octavian Jurma: Am avut și eu experiența evaluării de către studenți. De atunci nu am mai predat niciodată și nici nu am mai căutat un job didactic – îmi place să predau, dar nu să dădăcesc

“Am avut și eu experiența evaluării de către studenți”, spune cercetătorul Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook. Medicul relatează experiența din Statele Unite, unde a predat ca asistent universitar…
Vezi articolul