Proiectul legii salarizării pus în dezbatere publică prevede și coeficienții de salarizare în învățământul preuniversitar și superior. Grilele pot fi consultate mai jos în articol pentru învățământul superior și preuniversitar pentru profesori și personal auxiliar.
- „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat se asigură de Ministerul Educației și Cercetării”, potrivit proiectului legii salarizării.
Proiectul legii salarizării pus în dezbatare publică conține și coeficienții de salarizare în învățământul preuniversitar și superior.
Ministrul Muncii a spus că proiectul nu este „de creștere a salariilor bugetarilor”, ci de „echitate în sistem”: Reușim să eliminăm 87 de sporuri din 115 în sistemul public.
Salariul profesorului debutant ar urma să fie 7.544 de lei brut, adică circa 4.400 de lei net, de la 1 ianuarie 2027, potrivit proiectului noii legi a salarizării.







Art 5 – prevede că în sectorul bugetar, raportul dintre cel mai mic salariu de bază și cel mai mare salariu de bază, soldă de funcție/salariu de funcție, indemnizație de încadrare, indemnizație lunară este de 1 la 8
ART. 7
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
- coeficientul de salarizare reprezintă numărul stabilit prin lege pentru fiecare funcție, care exprimă poziția acesteia în ierarhia funcțiilor și care, înmulțit cu valoarea de referință, determină salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară;
- diferența salarială tranzitorie reprezintă un drept salarial individual suplimentar salariului lunar, soldei lunare/salariului lunar, determinat potrivit prezentei legi. Aceasta se calculează ca diferență între salariul lunar, solda lunară/salariul lunar determinate potrivit legislației în vigoare în luna decembrie 2026 și salariul lunar, solda lunară/salariul lunar determinate potrivit prezentei legi. Diferența salarială tranzitorie se acordă individual, după caz, personalului care ocupă, la data intrării în vigoare a prezentei legi, funcții din sectorul bugetar și care este reîncadrat conform art. 31 alin. (1), astfel cum este prevăzut la art. 32 din prezenta lege. Diferența salarială tranzitorie nu se acordă personalului care se regăsește în următoarele situații:
- personalul nou încadrat în funcții din sectorul bugetar, după intrarea în vigoare a prezentei legi;
- personalul care ocupă funcții din sectorul bugetar la intrarea în vigoare a prezentei legi și care, după intrarea în vigoare a prezentei legi, este încadrat pe alte funcții din aceeași autoritate/instituție publică sau este promovat în alte funcții sau în grade/trepte salariale. În această situație, diferența salarială tranzitorie se acordă, dacă este cazul, numai până la momentul încadrării/promovării în altă funcție decât cea ocupată la data intrării în vigoare a prezentei legi;
3. funcția de demnitate publică reprezintă ansamblul de atribuții și responsabilități stabilite prin Constituție, legi și/sau alte acte normative, după caz, obținute prin învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau indirect, ori prin numire;
4. funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă;
5. gradația reprezintă categoria de vechime în muncă în funcție de care se determină, în condițiile prezentei legi, salariul de bază sau solda de funcție/salariul de funcție la care are dreptul personalul din sectorul bugetar, stabilit conform lit. a). Tranșele de vechime în muncă corespunzătoare fiecărei gradații, precum și modalitatea de determinare a salariului de bază sau a soldei de funcție/salariului de funcție pentru fiecare gradație sunt stabilite prin prezenta lege;
6. gradul managerial reprezintă nivelul de exercitare a atribuțiilor de conducere în cadrul anumitor structuri organizaționale, stabilit potrivit actelor normative și actelor administrative de organizare și funcționare, care reflectă amploarea responsabilităților manageriale (aria de coordonare, nivelul decizional și complexitatea managementului) și care se utilizează, după caz, la încadrarea funcțiilor de conducere în ierarhia de salarizare; se aplică doar anumitor funcții de conducere conform clasificării din anexele la prezenta lege;
7. gradul profesional reprezintă nivelul de încadrare în cariera profesională, stabilit potrivit actelor normative aplicabile fiecărei familii ocupaționale și reflectă complexitatea atribuțiilor, nivelul de competență și experiența stabilite distinct în cadrul funcțiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată și studii medii, după caz, în condițiile legii; gradul profesional este distinct de gradul salarial;
8. gradul salarial reprezintă fiecare dintre cele 12 niveluri din cadrul structurii de grade salariale, care grupează funcțiile din sectorul bugetar ce au o valoare similară a muncii, determinată prin procesul de evaluare a funcțiilor, pe baza unor caracteristici comune legate de complexitate, nivel de responsabilitate și alte criterii. Fiecărui grad salarial îi corespunde un interval de coeficienți;
9. grila de salarizare reprezintă intervalele de coeficienți, cu valori cuprinse între 1 și 8, prevăzute pentru gradele salariale din cadrul structurii de grade. Nivelul de salarizare pentru funcțiile din sectorul bugetar grupate într-un anumit grad salarial se stabilește prin raportare la intervalul de coeficienți prevăzut în grila de salarizare pentru respectivul grad salarial;
10. indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani lunară corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție, prevăzută în anexa nr. V;
11. indemnizația lunară reprezintă suma de bani la care au dreptul persoanele care ocupă funcții de demnitate publică sau asimilate acestora, fiind unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției acestora, cu excepția sporului prevăzut la art.15 alin.(2) și (3) din prezenta lege;
12. metoda analitică de evaluare a funcțiilor reprezintă procedura standardizată de determinare a valorii relative a unei funcții în cadrul sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, prin analizarea sistematică a conținutului acelei funcții și punctarea diferitelor dimensiuni pe baza unor criterii și niveluri de descriere, în vederea ierarhizării funcțiilor și a încadrării acestora în grade salariale, potrivit metodologiei menționate la art. 8 alin. (5);
13. premiul de performanță reprezintă un drept salarial ce poate fi acordat în vederea recompensării performanțelor profesionale individuale ale personalului din sectorul bugetar care ocupă funcții dintre cele prevăzute în anexele nr. I-VIII;
14. salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, stabilit prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele nr. I-VIII cu valoarea de referință, la care se adaugă cotele procentuale aferente gradațiilor de vechime în muncă, după caz;
15. salariul lunar reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul din sectorul bugetar, cu excepția personalului militar, a polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, și care cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, sporurile, indemnizațiile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar prevăzute de prezenta lege;
16. solda de funcție/salariul de funcție reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, corespunzător funcției îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. V și VI, în care este inclusă gradația de vechime în muncă. Solda de funcție/salariul de funcție nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
17. solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional deținut, și, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale în bani reglementate de prezenta lege;
18. sporul reprezintă un element al salariului lunar, soldei lunare/salariul lunar, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară, conform anexelor prezentei legi, incluzând gradația de vechime și excluzând orice alt drept salarial, sau în funcție de valoarea de referință, în condițiile legii, pentru fiecare categorie de personal;
19. structura de grade salariale reprezintă un sistem de ierarhizare a funcțiilor din sectorul bugetar, prin raportare la valoarea muncii asociate acestor funcții, fiecare grad salarial grupând funcții similare ca valoare. Această valoare este determinată conform prevederilor art. 9;
20. treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcțiilor cu studii medii;
21. valoarea de referință reprezintă cuantumul exprimat în lei, stabilit anual prin legea bugetului de stat, care se înmulțește cu coeficientul de salarizare prevăzut de lege pentru fiecare funcție, rezultând salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, solda de grad/salariul gradului profesional, indemnizația de încadrare, indemnizația lunară.
22 comments
Nu regăsesc in aceste drafturi referitoare la grila de salarizare nouă, funcția de bibliotecar universitar, care face parte din personalul didactic auxiliar….Si asa salariile pentru această funcție, erau mici, nu știu dacă toată lumea realizează importanța unei biblioteci universitare in cadrul unei universitați….Toată lumea are nevoie de serviciile noastre, la acreditări, la prezentări de evenimente, mai nou..am fost obligate să desfăsurăm și activitățile de arhivar, să opisăm, etc si si mai nou….activitatea de digitizare a arhivei contabile de la inființare pina in 2001, cînd chipurile ar exista ceva pe suport pdf….deci un bibliotecar este bun la toate, nu mai punem la socoteală stresul , praful si alte impedimente pentru care nu mai există nici un spor din 2010, cand guvernul Boc le-a tăiat….
Personal, lucrez in Biblioteca Centrului Universitar Pitești – Politehnica București, am 22 de ani de carte,(Liceu- 12, Postliceeală- 2, Facultate- 4 ani, Master- 2, Postuniversitar -2), consider că trebuie luată in considerație și această profesie, vă rog, cu mai mare consideratiune!
Vechimea mea E de 35 de ani in învățământul preuniversitar. Gestiunea acum este de 678.557lei ~139.511 €, o parte din gestiune desfășurata pe 35 de sali -( Responsabilitate mare) SCĂZÂND CU DOUA MÂINI salariul este corect că laborant pe trei mari laboratoare dotate cu aparate și substanțe să aibă salar mic -Acu Mult mai mic să-l readucă NU VENIȚI LA FATA LOCULUI PENTRU A TRĂII VIATA CU ACESTE SARCINI SI ATRIBUTII CU GAZELELE DE LA CHIMIE . E oful me poate și a altor angajați la școli ….. Aștept un răspuns clar bine definit nu Ocoliți fiece răspuns cu alte și alte argumente…… Respectul trebuie sa fie reciproc.
Bună! Conducerea politică a țării nu se dezminte! Cum este posibil, ca să tratezi cu atâta desconsiderare, un intelectual care studiază din copilărie, adolescentă apoi studiază până la 22-24 de ani….și apoi trebuie, să se perfecționeze tot timpul carierei didactice !!? Dacă ajungi PROFESOR, practic ar trebui, să predai doar până la 25 de ani( grila aici se oprește)! Vor să muncești până la 65-70 de ani! Hai, să calculăm matematic, cât de elocventă și de bine întocmită este această GRILĂ DE SALARIZARE începând cu 2027!
Chiar trebuie, să ne desconsiderați dpdv social!? Și am mai observat un aspect foarte important! De ani de zile, guvernul țării, mărește salariul pentru DEBUTANȚI, doar pentru ei! Dacă treci de 25 de ani vechime în muncă, apare termenul de STOP MĂRIRI SALARIALE!
Ar trebui, să muncim pe gratis!?
Nu este corect! Indiferent de ce jaloane sunt obligatorii, nu este corect dpdv social! După atâția ani de speranțe, suntem tratați ca niște rude sărace din estul Europei!
Nu știți cum sa aruncați cu sare in ochii profesorilor.E ușor sa mărești salariul debutanților, ei au o pondere de 5% din totalul profesorilor.Noi ceilalți, cu vechime si grade didactice, reprezentam peste 80%,de-asta ne-ați aruncat o perdea de fum.
Uitandu-ma pe toți coeficienții, am văzut ca procurorul debutant are coeficientul 3,in schimb, profesorul cu peste 30 de ani vechime si gradele luate are 2,38.E corect?Avem si noi studii la fel ca ei,trecem prin cele mai multe examene comparativ cu toate categoriile profesionale.
Mai mult de atât, suntem intelectuali,iar intelectualii au un stil de viață mai complex,au nevoie de cărți,nu se pot îmbrăca oricum, au trebuințe spirituale si estetice care trebuie satisfăcute cu bani.
Daca scad salariile in invatamantul special integrat o sa existe o migrare catre invatamantul special sau o iesire din sistem, fiecare cum poate.
Cine va fi lovit prin ricoseu, cei mai vulnerabili copii. Tare de tot!
Salariul este foarte mare pentru 4 ore / zi de munca, luni întregi de vacanță, rezultatele privind analfabetismul funcțional și abandonul școlar.
draga inregimentata poolitic, virbesti tampenii! cand duoa statistici oficiale, 1 din 3 copii din tara asta, traieste in saracie, cand 10% sunt rromi, cand hanar nu ai despre nimic, cand politicienii se jertfesc pentru noi dandu si privilegii si salarii nemeritate pentru contraperformantele lor, cred ca ar fi timpul sa taciTACI!🤮
de când secretarii și contabilii au funcție de conducere și îndrumare ??!? Intr o școală?
ce îndruma secretarele , că urla toată ziua și au fix doua ore cu publicul și atunce îs numai foc și pară ,
cum sa pui un contabil cu trei ani de feaa la salariu egal cu un conferențiar care e îndrumător de doctorat?
contabilul e stric funcție de execuție , nu are nevoie de pregătire psihopedagogica , nici de pregătire academică de vârf , nici de doctorat și activitate de cercetare
voi santeti normali?
cat ia un băiat cu liceu , operator pe la servicii?
ia dublu plus ratele la bancă plătite de stat.
coada Europei ajungem. Congo . acolo ajungem fara educatie
vorbesti ca sa nu dormi. nu cred ca ai rezista mai mult de o luna sa faci munca unui contabil sau secretar de scoala cu peste 1000 de elevi.
hai lasă mă . e plin de amante pe la rectorat , cate zece in birou , țâfnoase ca s ocupate , când te uiți una muncește , noua ” bârfește”.
asta e singura lor treabă cum sa și țină postul .
sa vedem grila completa cu toate categoriile socioprofesionale , sa vedem cat au debutanții și din celelalte ramuri bugetare . sa vedem cat da societatea pt educație și cât da pentru lia- comedia . puneți grila ila completa!!!
la oameni cu doctorat dați mai puțin decât la o asistentamedicala cu postliceală de trei ani. haha.
Vine vara și pregătiți clar o reducere a salariilor din învățământul preuniversitar.
Așa cum susținea Daniel David mărirea normei “în medie cu 2 ore”, deși unora le-a mărit norma cu două și altora cu patru, așa veniți acum și măriți “în medie” cu …
Tot ziceți ca măriți salariile debutanților, dar le micșorați pe cele ale profesorilor cu vechime și grade didactice.
Asta da viziune! Sa cauți oameni cu har, cu pasiune, dedicați, pentru a crește și forma noile generații, și să le oferi un salariu de început cu viziunea „clara” ca dacă se vor ține de treabă, își vor da toate gradele, vor lua toate orele suplimentare posibile la 20 lei/ ora și vor urma toate cursurile aprobate de minister în perioada vacanțelor, după 25 de ani vor putea ajunge la un salariu de 6000-6500 lei…
E coada, nu-i așa? Sunt profesori pe toate drumurile!
Deunăzi și femeia de serviciu zicea ” am terminat și eu ceva la bioterra, as putea teoretic sa predau, nu-i așa? Dar la banii ăștia e mai bine la mop!!!” 🙂
Asta e societate deschisă și liberală, șmecherilor? Uitați de sindicate și greve, sistemul de salarizare este „unitar”, „just”, „stabilit prin consens” (politic, nu societal). Ne obligă jaloanele PNRR. Ca să nu piardă guvernul 700 milioane euro, vor pierde salariații mai mult în primii ani după aplicare. Urmează scuze de genul: partidul nostru ar vrea să vă mărească salariile, dar nu se poate – e lege, nu putem schimba legea. Dacă scade PIB-ul, asta e – vă scad și salariile. Iar la previziunile economice, PIB-ul va crește, uneori negativ, dar mai încet decât inflația în orice caz.
O mișcare inteligentă de concentrare a puterii asupra salariilor, o măsură cinică prin care marele capital vrea să fie mai rentabil în shit-hole countries, fără a se risipi pe the useless.
Despre REDISTRIBUIRE sau impozit progresiv – niciun cuvințel! Că n-avem lecturile necesare! Și e urât să fim stângiști, iliberali și alte categorii odioase, din astea.
Uitați-vă aici la predicțiile ONU despre populația României: https://population.un.org/wpp/graphs?loc=642&type=Demographic%20Profiles&category=Line%20Charts. 7 milioane
În condițiile în care se prevede o creștere a PIB cu 10% până în 2050, după unii (https://www.romanianbusinessjournal.ro/romania-could-expand-its-gdp-by-10-by-2050-generating-an-additional-contribution-of-e575-billion-by-increasing-savings/), iar după alții, PIB-ul va scădea cu 11% sub impactul derivei climatice (https://neweconomics.org/2026/03/the-climate-fiscal-timebomb-romania).
Așa că mai gândiți-vă când îl auziți pe Bolojan vorbind de prosperitate. S-aprinzi lumina în cămară e una, să deratizezi e o cu totul altă poveste. Dar dacă te votează partidul șobolanilor, începi cu șoarecii, apoi te oprești și treci pe propagandă politicianistă.
Profesorii sunt la coada societatii. Să nu vă mirați la alegerile următoare. O să fie dezastru pentru psdisti, useristi și pnlisti. Va meritați soarta escrocilor care ați mărit lefurile pentru procurori, judecători, primari, parlamentari, securiști etc
La Lidl România, venitul mediu lunar brut pentru un lucrător în magazin depășește \(7.600\) de lei (aproximativ \(1.500\) de euro)
deci mai mult decât ia un asistent universitar cu doctorat , care are și studii universitare de lunga durata.
băbăieț’ , furați curent și bateți câmpii cu grație !
vezi ca din brut ramai cu 58%…
păi ce ai făcut , Bobiță?!?
MAXIM 2.35 din grila de la 1 la 8. După 25 ani vechime și gradul I rămâi la 2.35 până la pensie (dacă mai apuci), minim încă 15 ani. Iar pensia va fi pe măsură.
Nu mai există practic niciun spor, cu excepția celui de zonă și de simultan (cu prevederea ”până la x%”, deci nu de FIX x%, cu alte cuvine la îndemâna cui vrea să-l dea, sau să nu-l dea). Celelalte sunt glume proaste. Niciun cuvânt despre cum se plătește – dacă se mai plătește – dirigenția.
Și bineînțeles, suma cu care se înmulțește coeficientul ăsta este stabilită anual de guvern, după cum binevoiește. Poate să și scadă, nu doar să crească, de ce nu? Iar prima sumă e de 4100 de lei, deci 9635 BRUT, așadar vreo 6300 net, repet MAXIM posibil în învățământ.
Păi bravos națiune.
O să sară neoliberalii că nici nu merităm mai mult, că e nevoie de școală privată și că statul nu știe etc. Okay. Luați-vă copiii acasă sau trimiteți-i la școala privată, felicitări. Mai vorbim în 4-5 ani. Dar o să fie prea târziu.
Ia zi, Hâncescule, mai numără o dată ”voturile” alea pentru grevă, tot 20% sunt? Sau le-ai scos din burtă?
A inventat el din burta 20%.
Cei din sanatate s-au mobilizat imediat, noi o sa facem greva in vacanta de vara!
Nu,mulți vor pleca pentru ca nu au la ce sa mai stea,vă rămâne doar personalul spre pensie.Vor sa angajeze tineri dar tinerii nu mai invata,sunt cu AI-ul și va fi dezastru.Cune știe carte se va duce sa facă bani adevărați, ca asa au fost educați și crescuți, nu vor mai avea oameni educați,capabili și plătiți cu 3 frunze.A zburat puiul cu ața!