Guvernul închide 9 școli și grădinițe din județul Satu Mare. Printre ele, și o școală reabilitată complet

4.136 de vizualizări
Evoluția costului mediu cu un copil la școală
Evoluția costului mediu cu un copil la școală SURSA: pixabay.com
9 unități de învățământ din județul Satu Mare vor fi închise din cauza lipsei copiilor, a anunțat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, instituție subordonată Ministerului Educației, citat de ziarul local Informația Zilei.

Printre unitățile de învățământ închise se numără și școala din localitatea Petrești, care tocmai a fost reabilitată complet în 2011 cu fonduri europene. Așadar, cetățenii UE au plătit 4,2 milioane de lei pentru renovarea unei clădiri care va zace goală, deși proiectul a cuprins până și instalarea unui lift, plus dotarea cu calculatoare, laptopuri, imprimante și videoproiectoare.

Conform informaţiilor furnizate de inspectorul general Călin Durla, unitățile școlare închise sunt Grădiniţa cu Program Normal (GPN) din Medieş Râturi, școala din Domăneşti, școlile din Vezendiu, Racşa Vii, Crucişor, Coca, Lechinţa și Valea Seacă.

În toate aceste cazuri, copiii de vârstă școlară vor fi mutați la alte școli, urmând să facă naveta.

În ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice din aceste unităţi de învăţământ, Călin Durla spune că nu sunt foarte mulţi profesori afectaţi deoarece în structurile respective numărul de cadre titulare este redus, potrivit Informația Zilei.

Foto: Pixabay.com


3 comments
  1. Dar inainte de a reabilita unitatea scolara, nu stiau ca nu au copii? Ca doar se face recensamantul anual! Banii aceia puteau fi folositi altundeva, unde sunt copii!

  2. Drepturile infractorilor pe prim plan in politica guvernamentala ! Conditiile si bunastarea din puscarii ! Sa nu cumva sa gresim cat de putin fata de ei !
    Sunteti siguri ca toate scolile asigura conditiile minime care sunt clamate pentru puscariasi ? Copii nu conteaza, nu sunt in grija guvernului, doar au parinti !
    (Pamflet)

  3. Copiii sunt siliti sa faca naveta incepand cu varsta de gradinita,desi scoala este ,,in poarta casei’. Acesta este motivul pentru care un numar atat de mare de elevi abandoneaza!Acolo unde nu se inchid scoli se comaseaza clase,se face un simultan si din 4(patru) clase,cu un singur invatator!Crima,bataie de joc, nepasare,prostie, nepricepere… Ceausestii tineau o scoala si cu numai 4 copii, astia considera ca nu merita efortul financiar,preferand sa plateasca soferi,sa cumpere microbuze scolare(alte afaceri si aici) si sa-i puna pe aia mici sa invete de mici ca viata-i grea! Ajung tarziu acasa,obositi,numai chef de lectii n-au, indiferent daca este vara sau iarna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională la clasa a II-a se încheie, vineri, cu proba de Limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit / Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează și nu se trec în catalog

Vineri, 17 mai, elevii minorităților naționale susțin proba de Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale, din cadrul Evaluării Naționale de la clasa a II-a, potrivit calendarului oficial. Joi,…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba și literatura română, fizică, biologie și limba franceză au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale din anul școlar 2022-2023, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor,…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, rector al Universității de Vest și consilier onorific al premierului Ciucă: Voi pleda pentru ceea ce susțin profesorii / Cu o oră înainte de ședința de Guvern în care a fost aprobată legea educației, ministrul Finanțelor împreună cu alții au scos capitolul de salarizare unde salariul minim trebuia să fie mediu brut pe economie. Dacă eliminăm această piatră de temelie, restul rămâne suspendat în aer și se știa acest lucru

Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, lider PNL și consilier onorific al premierului Nicolae Ciucă, susține revendicările profesorilor în această grevă generală declanșată în sistemul de învățământ. Pirtea…
Vezi articolul