În modulul 3 de cursuri, notarea ritmică a elevilor și desfășurarea ședințelor cu părinții sunt în vizorul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu – document

246 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
În cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu, un aspect vizat se referă la verificarea notării ritmice a elevilor şi a desfăşurării şedințelor cu părinții, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este vorba despre graficul unic al activității de inspecție școlară, modulul 3 de cursuri, an școlar 2025-2026.

Amintim că joi, 8 ianuarie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul 3 de cursuri, potrivit structurii anului școlar 2025-2026. Reluarea cursurilor a venit după o vacanță de iarnă de 18 zile, care s-a încheiat miercuri, 7 ianuarie. 

Potrivit documentului publicat de inspectoratul școlar, în cadrul inspecțiilor tematice, aspectele vizate sunt următoarele:

  • „Verificarea acordării calificativelor anuale pentru personalul administrativ din unitățile şcolare.
  • Monitorizarea aplicării prevederilor ordinului comun nr. 1985/MFPSPV/2016 nr. 1305/MS/2016, nr. 5805/MENCS/ 2016 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrate în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării şcolare și profesionale a copiilor cu CES, precum şi în vederea abilitării şi reabilitării copiilor cu dizabilități și/ sau CES. 
  • Existența/ completarea documentelor de lucru ptr. specialiştii implicați în oferirea serviciilor psihoeducaționale elevilor cu CES.
  • Verificarea notării ritmice a elevilor şi a desfăşurării şedințelor cu părinții.
  • Verificarea documentelor privind întocmirea CDEOŞ pentru anul şcolar 2026 – 2027 (definitivare și avizare). 
  • Monitorizarea desfăşurării examenului de certificare profesională de nivel 5 şi verificarea alocării temelor pentru nivelul 3, respectiv, nivelul 4.”

Graficul inspecțiilor școlare – ISJ Giurgiu (modulul 3):

Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”, analizată de Guvern. După întâlnirea cu sindicatele, premierul Ciucă anunță „cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani pentru anul următor”, în fiecare an fiind cea mai mare sumă din ultimii 30

Marți a avut loc la Guvern o întâlnire între premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației și sindicatele din învățământ, pe tema majorării salariilor profesorilor, așa cum a anunțat ministrul Ligia Deca.…
Vezi articolul

Dosar penal pentru neglijență în cazul unui copil de 4 ani care a dispărut din grădiniță, fără ca educatoarele să știe că acesta lipsește / Copilul a fost găsit pe stradă și adus acasă de polițiști / Directoarea grădiniței: Este regretabil ce s-a întâmplat, urmează să deschidem o anchetă și cercetare disciplinară

Conducerea grădiniței cu program prelungit nr. 6 din Iași va deschide o anchetă după ce un copil de 4 ani a dispărut din grădiniță, fără ca educatoarele să știe că…
Vezi articolul

Daniel David: Suplinitorii calificați au rămas cam în aceeași zonă. Avem mai puțini suplinitori necalificați, dar eu cred că este un lucru bun că ai mutat orele în zona celor calificați

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „suplinitorii calificați au rămas cam în aceeași zonă”, după ce norma didactică a crescut, în medie, cu 2 ore. „Suplinitorii necalificați,…
Vezi articolul

Remus Pricopie: Susținători AUR “au distribuit pliante” la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care “îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză “un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”

“Luni, 2 octombrie 2023, la deschiderea noului an universitar, susținători ai partidului AUR au distribuit pliante, în curtea și în sediul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), în…
Vezi articolul

OFICIAL Noul cadru legal pentru învățământul liceal tehnologic, aplicabil din anul școlar 2026-2027: calificare de nivel 3 după 3 ani, calificare de nivel 4 și Bacalaureat, după 4 ani / Modele contract-cadru de parteneriat si contract de pregătire practică

Învățământul liceal tehnologic se reorganizează începând cu anul școlar 2026-2027, conform Metodologiei privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, publicate în Monitorul Oficial pe 25 noiembrie. Metodologia aprobată prin…
Vezi articolul