Elevi din mediul rural, despre ce le lipsește în școli: mulți renunță, alții termină fără să știe ce să facă mai departe / „Școală după școală” poate însemna un profesor care explică din nou sau un consilier care te ascultă

111 vizualizări
FOTO: MIPE
„O școală poate fi renovată și modernizată, dar dacă un copil nu vine curios la școală, nu se simte ascultat și nu se simte sprijinit, investiția rămâne incompletă”, a spus Denisa, elevă de 17 ani din Podul Ilioaiei, județul Iași. Trei elevi din mediul rural care fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor Word Vision România au participat luni, 5 octombrie la dezbaterea „De la investiție la impact. Ce rezultate vrem de la investițiile în educație?”, organizată de MIPE și World Vision. Silvian atrage atenția ca „în Ocnele Mari, mulți elevi renunță la școală, alții termină, dar nu știu ce să facă mai departe”. Mai jos în articol sunt mesajele complete ale celor trei elevi.

Cei trei elevi au participat la studiul prezentat luni privind investițiile în educație și au fost prezenți la dezbatere. Învață în școli din mediul rural și sunt membri ai Consiliului Consultativ al Copiilor Word Vision România.

Silvian, elev de 17 ani din Ocnele Mari, județul Vâlcea, atrage atenția asupra faptului că elevii din oraș nu au perspective pe piața muncii după ce termină liceul.

„Ocnele Mari este un oraș mic și turistic, dar mai este un loc în care tinerii nu-și au locul, nu sunt oportunități. Mulți renunță la școală, alții termină, dar nu știu ce să facă mai departe. Așa că acest fapt ridică o problemă foarte importantă. Școala ne pregătește doar să avem rezultate bune sau ne pregătește și pentru ce urmează după ea?”, spune elevul.

Denisa din orașul Podu Iloaiei, județul Iași spune că școala unde învață se află într-un proces de renovare și eficientizare dar acest lucru nu este suficient:

„Am așteptat foarte mult timp această schimbare pentru că școala mea chiar avea nevoie de condiții mai bune. Este un lucru foarte bun și este foarte important să învățăm într-un spațiu modern, în care ne simțim inconfortabil, dar nu este suficient. O școală poate fi renovată și modernizată, dar dacă un copil nu vine curios la școală, nu se simte ascultat și nu se simte sprijinit, investiția rămâne incompletă”, spune eleva.

Denisa spune că pentru elevii din mediu rural activitățile de tip remedial sau „școală după școală” sunt oportunități: „Poate fi un profesor care explică din nou lecția, poate fi un consilier care te ascultă atunci când te simți copleșit sau poate fi prima dată când participi la un atelier, când înveți ceva nou și când observi că ești bun la asta”.  

O altă elevă, tot pe nume Denisa, de la o altă școală din mediul rural din Iași spune că elevii își doresc „spații sigure unde elevii să se poată întâlni, să fie informați și consultați, dar și cu adulți pregătiți care să poată participa la acest dialog constant cu ei”. 

Redăm integral mesajele elevilor prezenți la dezbaterea World Vision

Denisa, elevă în județul Iași: Bună ziua și vă mulțumim pentru invitație. Ne bucurăm foarte mult să fim parte la discuția de astăzi. Sunt Denisa, am 17 ani și sunt din județul Iași, iar împreună cu colegii mei Denisa și Silvian, reprezentăm Consiliul Consultativ al Copiilor Word Vision România și de asemenea vocea copiilor și tinerilor din mediile rurale, acolo unde se vede cât de importante sunt investițiile în școală și, de asemenea, cât de cât de multe oportunități le pot aduce copiilor. În prezent, Colegiul meu din orașul Podu Iloaiei se află într-un proces de renovare și eficientizare. Am așteptat foarte mult timp această schimbare pentru că școala mea chiar avea nevoie de condiții mai bune. Este un lucru foarte bun și este foarte important să învățăm într-un spațiu modern, în care ne simțim inconfortabil, dar nu este suficient. O școală poate fi renovată și modernizată, dar dacă un copil nu vine curios la școală, nu se simte ascultat și nu se simte sprijinit, investiția rămâne incompletă. 

Așa cum ne arată și studiul, atunci când elevii vorbesc despre ceea ce-i ajută, apar activitățile remediale școala după școală, educația pentru viață și consilierea. Și cred că noi, copiii din mediile rurale, înțelegem foarte mult cât poate conta o astfel de oportunitate: Poate fi un profesor care explică din nou lecția, poate fi un consilier care te ascultă atunci când te simți copleșit sau poate fi prima dată când participi la un atelier, când înveți ceva nou și când observi că ești bun la asta. La fel se întâmplă și atunci când vorbim despre digitalizare. Studiile arată că 79% dintre respondenți observă echipamente noi în școală, dar doar 18% spun că au beneficiat de activități prin care să își dezvolte competențele digitale.

Pentru mine, diferența aceasta spune ceva important. Nu este suficient să avem tehnologie în școală, trebuie să avem ocazia să o folosim și să învățăm cu ea. De aceea, credem că investițiile în tehnologie, în infrastructură, în profesori și direct în copii trebuie să meargă împreună.

Silvian, elev de liceu: Bună ziua sunt Silvian și am 17 ani. Provin din orașul Ocnele Mari, județul Vâlcea. Este un oraș mic și turistic, dar mai este un loc în care tinerii nu-și au locul, nu sunt oportunități. Mulți renunță la școală, alții termină, dar nu știu ce să facă mai departe. Așa că acest fapt ridică o problemă foarte importantă. Școala ne pregătește doar să avem rezultate bune, sau ne pregătește și pentru ce urmează după ea? pentru că odată cu maturizarea noastră apar întrebări noi. La ce sunt bun? Ce meserie aș vrea să fac? Cum arată, de fapt, câmpul muncii? Jumătate dintre elevii chestionați spun că și-ar dori să învețe mai bine din activități practice, din internshipuri, din voluntariat sau efectiv și v-ată cum dată un loc de muncă și avem nevoie de mentori. Avem nevoie să ne arate oportunitățile pe care poate singur noi nu le observăm. 

Consider cu educație bună nu înseamnă doar terminarea studiilor, ci să ne alte ce putem face după ele.

Denisa, elevă: Bună ziua sunt Denisa, am 17 ani, sunt sunt din județul Iași. Fac parte din Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision în România. În primul rând, vreau să vă mulțumesc, numele tuturor copiilor, că ne-ați invitat astăzi aici și pentru că vocea noastră contează la această masă. Este deja a doua oară anul acesta când participam la o ședință de consultare în acest minister, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun și foarte util. De fapt, și studiul pe care îl discutăm astăzi ne arată că participarea există, pentru că copiii au fost întrebați direct despre experiențele și nevoile lor, iar răspunsurile lor pot contribui la gândirea următoarelor investiții și ne-am dori ca acest lucru să se întâmple mult mai des în școlile noastre. Avem deja o lege a participării, însă următorul pas pentru noi este ca această să devină cu adevărat ceva ce trăim în școli. 

Atunci când se face o investiție sau începe un program, elevii ar trebui să fie implicați încă de la început, să știm ce urmează să se întâmple și de ce să fim întrebați ce ne ajută, ce ne lipsește, ce am vrea să fie diferit. Studiul ne arată că doar 14% din respondenți identifică participarea concretă la un program. Cred că și acest lucru ne arată cât de important este ca elevii să fie mai bine informați și consultați în ceea ce ține de școlile lor. Și cred că avem nevoie și de investiții care să facă participarea posibilă.

Spre exemplu, spații sigure unde elevii să se poată întâlni, să fie informați și consultați, dar și adulți pregătiți care să poată participa la acest dialog constant cu ei. 

Spre exemplu consilii funcționale sau cadre didactice, pentru că ne dorim să fim parteneri, nu doar beneficiari ai lucrurilor care se întâmplă în școlile noastre, pentru că doar dacă îi întrebăm pe copii și ascultăm putem înțelege ce funcționează și ce trebuie să facem mai bine în viitor”.

Informații de context

Jumătate dintre liceeni participanți la un studiu World Vision România spun că au nevoie de mai multă pregătire practică pentru viața de adult, iar 36% vor stagii, voluntariat sau internshipuri, conform unui comunicat de presă. Deși 79% dintre elevi au observat echipamente noi în școli, numai 18% spun că au participat la activități care să îi ajute să își dezvolte competențele digitale.

Cercetarea a fost realizată în mai-iunie 2026, pe un eșantion de 729 de respondenți, din școli de stat, din mediul urban și rural. Pentru ciclul primar au răspuns părinții sau tutorii, iar elevii de gimnaziu și liceu au completat direct chestionarul. Datele reflectă experiențele și percepțiile declarate de participanți. Studiul nu testează competențele elevilor și nu demonstrează că schimbările raportate au fost produse de programele de sprijin. 

Doar 13% spun că nu au nevoie de sprijin suplimentar pentru pregătirea vieții de adult.

La liceu, 50% dintre participanți cer dezvoltarea competențelor practice, iar 36% vor experiențe directe, precum stagii, voluntariat sau internshipuri.

În evaluările liceenilor, sprijinul primit pentru clarificarea planului de viață și pentru perspectivele de angajare obține câte 6,9 puncte din 10. În comparație, activitățile care întăresc încrederea în sine primesc 7,76 puncte, iar contribuția la rezultatele școlare, 7,42 puncte.

Nevoia de sprijin financiar este mai mare atunci când întrebarea privește pregătirea vieții de adult: 39% o menționează, față de 20% care spun că au nevoie de bani pentru continuarea studiilor.

Investițiile în clădiri și dotări sunt cele mai ușor de observat: 79% dintre respondenți menționează echipamente noi, 56% reparații sau corpuri noi de clădire, iar 48% laboratoare, ateliere sau alte spații speciale.

În schimb, numai 18% declară că au beneficiat de activități pentru dezvoltarea competențelor digitale, iar 21% spun că au în continuare nevoie de sprijin în acest domeniu.

Autorii precizează că aceste procente nu permit concluzia că investițiile în echipamente nu au produs efecte. Ele măsoară lucruri diferite: observarea dotărilor și participarea declarată la activități.

Dezvoltarea competențelor presupune acces frecvent și direct la dispozitive și utilizarea efectivă a tehnologiei în procesul de învățare”, se arată în comunicat.

Pentru a învăța mai bine, 43% cer explicații suplimentare sau meditații.

Citește și:
Consilierul prezidențial Sorin Costreie, despre studiul World Vision: Dacă 43% dintre elevi au nevoie de explicații suplimentare cred că trebuie să vorbim de „școală în școală” / Avem ecrane smart și alte dispozitive dar cred că investiția majoră trebuie să meargă către profesor

Luciana Antoci: Un aspirant la cariera didactică face practică pedagogică foarte puțină și exclusiv într-un colegiu național de top, pentru că acolo sunt mentorii / După ce termină facultatea ajunge profesor într-o școală rurală, într-o comunitate total diferită și se simte complet dezarmat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *