În plină criză bugetară, Academia Română înființează împreună cu Academia de Științe din Republica Moldova o nouă instituție, cu noi funcții de conducere, numită Consiliul Academic Român, potrivit unui anunț făcut astăzi. Instituția apare exact când lui Ioan Aurel Pop îi expiră al doilea și ultimul mandat de președinte al Academiei Române, observă G4Media.ro.
Consiliului Academic Român (abreviat CAR) va reuni șase instituții – cele două academii inițiatoare, plus patru academii de ramură din România, potrivit unui comunicat de presă transmis marți. Acestea sunt:
- Academia Română
- Academia de Științe a Moldovei
- Academia de Științe Juridice din România
- Academia de Științe Medicale din România
- Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
- Academia de Științe Tehnice din România
Ceremonia de lansare va avea loc joi, 26 martie 2026, ora 10, în Aula Academiei Române. Tot atunci vor fi aleși șefii noii organizații, scrie G4Media.ro, care notează:
- Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, își încheie mandatul pe 5 aprilie, când ar urma să fie ales noul șef al instituției. Surse din instituție au declarat pentru G4Media că are șanse mari să fie numit președinte Mircea Dumitru, fostul rector al Universității București. El a fost declarat de CNSAS colaborator al Securității comuniste, dar o decizie a instanței a stabilit că nu a colaborat cu Securitatea, iar el a câștigat definitiv procesul cu CNSAS în 2025, potrivit unei declarații pentru G4Media.
Ce declară Academia Română că va face noua instituție, potrivit comunicatului de marțI:
- „Consiliul Academic Român se constituie ca platformă de cooperare academică interinstituțională, având misiunea de a consolida dialogul științific și colaborarea interdisciplinară, precum și de a valorifica potențialul intelectual al comunității academice în analiza și orientarea dezvoltării societății.
- Prin activitatea sa, Consiliul Academic Român va contribui în mod concret la elaborarea de analize, studii și recomandări privind teme majore de interes public și se va implica în susținerea unui spațiu comun al științei și culturii românești, integrat în circuitul european și internațional al cunoașterii.
- Constituirea Consiliului Academic Român reprezintă un moment de referință pentru consolidarea cooperării academice în spațiul românesc, reafirmând rolul instituțiilor academice ca repere ale cunoașterii, dialogului intelectual și responsabilității publice.
- Consiliul Academic Român va funcționa sub coordonarea Academiei Române, cu respectarea autonomiei instituționale a fiecărei academii participante.”
Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
O balivernă! Oricum academicienii, în marea lor majoritate, sunt bătrâni și nu mai au ca scop „cooperarea academică interinstituțională, … consolidarea dialogului științific și colaborarea interdisciplinară”. La 80 de ani, să ții minte numele vecinilor e deja o victorie. Pe de altă parte, cei verzi și în putere pot scrie liber și pot comunica cu cine vor ei. Și oricum, nimeni din politică nu-i bagă în seamă. A propos, ați auzit de vreun comunicat care să arate solidaritatea academicienilor cu cercetătorii care cer chiar în zilele acestea salarii echivalente cu cei din universitar? Sau cu profesorii?
Veșnica lor indemnizare!