În prezent, învățământul superior este, pentru majoritatea tinerilor, singura opțiune în România, spune Andreas Schleicher, OCDE: Mulți renunță la facultate, investesc timp și bani, dar nu obțin o diplomă / Dacă ar găsi programe care să le răspundă nevoilor, este mai puțin probabil să abandoneze complet sistemul

2.017 vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
România le oferă tinerilor prea puține opțiuni educaționale, a afirmat, marți, Andreas Schleicher, directorul pentru educație al OCDE, la conferința de lansare a noului raport OCDE de evaluare privind Educația și Competențele în România. Este nevoie de o strategie națională „care să diferențieze oferta, atât pe orizontală – prin consolidarea educației vocaționale – cât și pe verticală, prin clarificarea nivelului de calitate și prestigiului instituțiilor”, a mai afirmat el.
  • Andreas Schleicher este unul dintre cei mai reputați specialiști în educație din lume, fiind cel care coordonează testările internaționale pe Educație ale OECD – PISA, TALIS, PIAAC.
Redăm declarațiile lui Andreas Schleicher pe acest subiect:

Țări precum România și Bulgaria, de fapt, oferă tinerilor foarte puține opțiuni. Practic, în prezent, învățământul superior este, pentru majoritatea tinerilor, singura opțiune. Care este echilibrul corect, nimeni nu poate spune cu exactitate. Fiecare țară găsește un alt echilibru, dar, în cele din urmă, este vorba despre construirea unui astfel de echilibru. Pe partea pozitivă, se poate observa că în România există un avantaj important la angajare. Este chiar mai bun decât media OCDE. Dacă obții o diplomă universitară, ai șanse mai mari să te angajezi. Există o penalizare mare pentru cei care nu termină școala. Cred că asta arată că angajatorii apreciază, de fapt, calificările oferite de sistemul de învățământ. Dar, din nou, asta nu spune nimic despre competențe.

Vedem, de asemenea, că România are rezultate bune în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii – pe care le grupăm sub denumirea STEM – un segment foarte important pentru piața muncii și pentru producția universitară. Cred că acesta este un punct forte al țării și va continua să fie solicitat și să contribuie la rezultate bune în ceea ce privește angajarea. Însă, așa cum a menționat deja ministrul, accesul și participarea în învățământul terțiar sunt încă modeste, în parte pentru că sistemul școlar nu oferă un „lanț de aprovizionare” eficient pentru universități – mulți elevi nu reușesc să finalizeze cu succes școala și să se califice pentru învățământul superior. De asemenea, pentru că „conducta” educației superioare are pierderi – mulți nu își finalizează programele de studii, în cazul României. Iar pentru unii dintre aceștia, a fost o alegere costisitoare. Ei investesc timp, bani, dar nu obțin o diplomă.

Reducerea acestui decalaj și asigurarea faptului că tinerii au mai multe variante în alegerile lor este o posibilă soluție. Dacă oamenii găsesc programe care răspund nevoilor lor, este mai puțin probabil să abandoneze complet sistemul. Am vorbit deja despre asta în sesiunea anterioară – disparitățile mari între urban și rural – aceasta este o provocare majoră. Există diferențe geografice semnificative în ceea ce privește participarea în diferite regiuni ale României. Se pot observa grupuri sociale care se confruntă cu bariere în acces. Aceasta nu este o provocare doar pentru România. Acest tip de rezultat se întâlnește în multe țări, în special din această regiune.

Deci, ce se poate face în legătură cu acest lucru? Primul pas este stabilirea unei strategii eficiente pentru a diferenția oferta atât pe orizontală, cât și pe verticală. Permiteți-mi să explic mai detaliat. Prin diferențiere orizontală mă refer la a oferi tinerilor opțiuni variate – aducerea educației vocaționale la același nivel cu educația academică, dar sub o formă diferită de învățare.

Prin diferențiere verticală mă refer la calitatea și prestigiul instituțiilor. Și acest aspect este important – nu trebuie să existe un singur model, ci instituții diferite, cu niveluri diferite de prestigiu, iar ele deja există într-o anumită măsură. Însă este esențial ca acest lucru să fie clar definit, să existe un cadru bine structurat în care tinerii să știe ce opțiuni au, care sunt rezultatele acestor opțiuni, iar instituțiile să se poată poziționa în mod clar în acel cadru.

Astfel, nu mai este o chestiune de noroc sau de circumstanțele întâmplătoare de la firul ierbii, ci devine ceva articulat clar într-o strategie națională”.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul examenelor de certificare a calificării profesionale pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic, în 2023-2024: prima sesiune – în noiembrie, ultimii dau examene în iulie-august anul viitor – proiect de ordin

Absolvenții stagiilor de pregătire practică – nivel 3 de calificare vor da examene între 27-28 noiembrie și tot în noiembrie vor da examene de certificare și absolvenții învățământului postliceal din…
Vezi articolul

ANALIZĂ Ministrul David pune analfabetismul funcțional al elevilor pe seama lipsei de pregătire a profesorilor / Comisia Europeană și OCDE identifică mai multe cauze: calitatea programelor de formare a cadrelor didactice, programa școlară, decalajele economice majore, strategii prost aplicate

Calitatea programelor de formare inițială a profesorilor, dar și a celor de dezvoltare profesională continuă este indicată, într-un nou raport al Comisiei Europene, drept una dintre cauze pentru rata ridicată…
Vezi articolul

Înscrierea la orele Centrului de Excelență din București e gratuită pentru elevii de gimnaziu și liceu, dosarele se depun la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Orele au loc sâmbăta, la două săptămâni. Directorul instituției spune că este nevoie de mai mulți profesori pe anumite discipline

Elevii de gimnaziu și liceu care vor să se pregătească suplimentar la matematică, chimie, fizică, română, geografie și informatică în cadrul Centrului de Excelență din București se pot înscrie gratuit…
Vezi articolul

VIDEO Dan Barna, despre proiectul legii educației sexuale în școli: Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților / Obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă

Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților, a declarat luni liderul USR-PLUS, Dan Barna, despre legea care introduce educația pentru sănătate și implicit educația…
Vezi articolul

Simularea Evaluării Naționale 2025, proba la Matematică, a început. Elevii au primit subiectele. Este permisă realizarea de marcaje și completări pe figurile geometrice, dar doar cu creion sau stilou/pix albastru

Elevii de clasa a VIII-a susțin marți, 18 martie, proba scrisă la Matematică din cadrul simulării pentru Evaluarea Națională 2025, potrivit calendarului oficial. Sunt așteptați să participe peste 173.000 de elevi…
Vezi articolul