În Spania, redeschiderea școlilor nu a dus la o creștere a incidenței cazurilor de Covid-19 în rândul elevilor – studiu al Universității Politehnice din Catalonia

2.261 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Redeschiderea școlilor în Spania, în zonele unde s-au aplicat măsuri stricte de distanțare și igienă, nu a avut efecte semnificative asupra evoluției pandemice în primele 2-3 săptămâni, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Politehnică din Catalonia (UPC), dar recent publicității. Acesta notează doar o creștere ușoară a ratei de infectare, în urma redeschiderii școlilor, în majoritatea comunităților autonome spaniole incluse în cercetare, cu o singură excepție care necesită investigații suplimentare.
  • Studiul referitor la școli face parte dintr-un raport mai larg intitulat „Analiză și predicții referitoare la Covid-19 pentru UE-AELS-Marea Britanie și alte țări”. Autorii semnalează de la bun început că este vorba doar despre o primă evaluare, ce are loc la foarte scurt timp după redeschidere – între 2 și 3 săptămâni (învățământul spaniol este descentralizat, administrat separat în regiunile autonome ale țării, iar școala -a deschis treptat, în acestea, în septembrie).

Raportul arată că, de la bun început, era de așteptat ca cel mai important factor de risc în școli să fie incidența Covid-19 în apropierea instituției de învățământ și, drept urmare, ca majoritatea cazurilor raportate în școli să provină din afară, nu în urma transmisiei în interiorul școlii. Studiul de față a urmărit dacă tendințele epidemiologice de la final de septembrie au fost afectate de redeschidere și dacă, statistic, incidența după criterii de vârstă a crescut în cazul vârstelor mici.

  • Pentru că nu toate regiunile Spaniei oferă date în funcție de vârsta persoanelor infectate, au fost luate în calcul doar acele comunități autonome care oferă astfel de informații: Andaluzia, Castillia și Leon, Catalonia, Comunitatea Valenciană. Acestora li se adaugă Madridul în estimările generale, având în vedere numărul foarte mare de infectări raportat acolo.

Autorii arată că în toate aceste regiuni exista, când a început școala, o incidență mare, între 127 și 544 de cazuri la 100.000 de locuitori, iar peste tot a fost introdus, în școli, un protocol strict de igienă și măsuri de prevenție, de la folosirea măștilor începând cu elevii de șase ani, la ventilarea claselor și organizarea în grupuri de contact limitat (limitarea contactelor cu elevi din alte clase).

Incidența cazurilor de Covid-19 în regiunile analizate, la începutul școlii / Studiul Universității Politehnice din Catalonia

Potrivit raportului, redeschiderea nu a marcat o schimbare semnificativă a tendințelor privind incidența generală a cazurilor de Covid-19 în niciuna dintre comunitățile autonome analizate. Ba chiar în Comunitatea Valenciană s-a menținut timp de trei săptămâni tendința de scădere a incidenței, înainte ca aceasta să crească ușor în ultima săptămână analizată.

S-a schimbat, însă, semnificativ incidența cazurilor de Covid-19 în rândul tinerilor?

În Catalonia s-a făcut simțită evoluția tipică a epidemiei: în primele luni, cei mai afectați au fost bătrânii, apoi media a coborât pe măsură ce a crescut numărul de cazuri în rândul tinerilor de 20-29 de ani, pe timpul verii. În septembrie, s-a făcut simțită o creștere ușoară, de 2-3 puncte procentuale, în cazul celor mai tineri dintre localnici, creștere ce se suprapune cu datele provenite din anchetele de contact și din testările în masă efectuate în această comunitate.

Evoluția incidenței în regiunile analizate și în Sania, raportată la data de începere a școlii / Studiul Universității Politehnice din Catalonia

87% dintre cazurile primare raportate în școlile din Catalonia, în primele două săptămâni, nu au determinat un al doilea caz în școală, 7% au cauzat un singur alt caz, 4% au infectat alte două persoane, 1% au infectat 3 și 0,6% – mai mult de 3.

În Andaluzia, situația este similară celei din Catalonia.

În Comunitatea Valenciană se face simțită o scădere a incidenței în grupurile de vârstă 0-9 ani și 10-19 ani, după redeschiderea școlilor, dar autorii spun că, aici, procentele pot fi afectate de creșteri semnificative în rândul bătrânilor, în cazuri asociate unui anume focar.

O excepție este Castillia și Leon, comunitate unde situația a început ca în celelalte regiuni menționate, dar unde în ultimele două săptămâni s-a simțit o creștere semnificativă a incidenței în grupul de vârstă 0-9 ani, situație ce trebuie lămurită în perioada următoare.

Studiul poate fi consultat integral aici.

Photo 193559333 © JaviindyDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Cenzuraaaaa… Manipulare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Balaș, profesor la New York: Sancțiunile impuse Rusiei „nu mușcă din dușmani”, au fost la niște bănci de mâna a doua, la oligarhi care au conturi și în paradisuri fiscale. De ce nu se blochează conturile oligarhilor pro-Putin, care sunt din gașca lui? Nimeni nu vorbește de gazoductul Nord Stream 1 și de embargouri pe produsele care vin din Rusia

„Toată retorica lui Putin și tot naționalismul acesta în care Ucraina e parte din Rusia mă fac să mă gândesc că s-ar putea să vrea, pe de altă parte, toată…
Vezi articolul

„În 2-3 ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni” în evoluția demografică a României, ceea ce impune „să investim mai mult în educație, în prevenirea abandonului școlar și universitar” – rectorul Politehnica Timișoara, Florin Drăgan

„Problema principală este că în doi-trei ani vom intra pe o pantă descendentă care nu își va mai reveni”, din punct de vedere al evoluției demografice în România, apreciază, într-un…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: O diferențiere în sensul în care se permite școlilor private să desfășoare cursuri e un tratament diferențiat nejustificat. Adică o discriminare

„O diferențiere între stat și privat în sensul în care se permite școlilor private de a desfășura școala este un tratament diferențiat nejustificat. Adică o discriminare”, a declarat pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Avertisment OCDE: Guvernele trebuie să ia mai multe măsuri pentru ca oamenii să capete competențele cerute acum pe piața muncii /  Raportul Skills Outlook 2025 semnalează riscuri majore produse de decalajele socio-economice în țările membre, decalaje pe care și România le „bifează” în analizele internaționale

Guvernele lumii trebuie să acționeze pentru a-i ajuta pe oameni să se echipeze cu acele competențe de care au nevoie în societate și pe piața muncii, pentru că adesea aceste…
Vezi articolul
Iulian Cristache

Răspundeți unei comenzi sau unei persoane din Ministerul Educației? – Reacția președintelui Asociațiilor de părinți la afirmațiile președintelui Asociației colegiilor pedagogice

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – învățământ preuniversitar, răspunde afirmațiilor făcute de profesorul Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România: Am…
Vezi articolul