Inalta Curte: Deschiderea unui cont pe o reţea de socializare folosind numele altei persoane este infracţiune

828 de vizualizări
Foto: © Harry Rendón Mayorga | Dreamstime.com
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este infracţiune fapta unei persoane de a deschide şi utiliza un cont pe o reţea de socializare pe numele unei alte persoane, unde sunt postate fără acordul acesteia informaţii, fotografii şi imagini video, transmite Agerpres, citată de G4Media.ro.

Instanţa supremă a fost sesizată de Curtea de Apel Braşov în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, într-un dosar în care un bărbat a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 8 luni închisoare pentru şantaj, fals informatic şi violarea vieţii private, după ce a deschis un cont fals pe o reţea de socializare şi pe un site pentru adulţi, unde a postat fotografii şi filmuleţe compromiţătoare cu aceasta.

Potrivit actului de acuzare, în decembrie 2018, bărbatul respectiv şi-a ameninţat fosta iubită că, dacă nu va relua relaţia cu el, va da publicităţii pe internet mai multe fotografii care o înfăţişau dezbrăcată şi filmuleţe în care cei doi apăreau întreţinând relaţii sexuale.

Ulterior, bărbatul a creat pe un site de adulţi un profil cu numele femeii, unde a postat fotografii cu ea dezbrăcată şi un filmuleţ în care fosta iubită întreţine relaţii sexuale cu el, precum şi un profil fals pe Facebook cu numele persoanei vătămate, de pe care a trimis altei persoane fotografii cu femeia dezbrăcată.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Harry Rendón Mayorga | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


1 comment
  1. Hai ca-i tare! Nu-i de mirare ca turma de analfabeti functional sunt manati in directia stabilita cel mai usor pe aceste meleaguri. Studentii din anul II de la cea mai prapadita ,,facultate de drept” de pe la noi pot sa explice ca NU poate sa fie o ,,infractiune” o fapta daca nu-i prevazuta in Codul Penal. Sigur ca Inalta Curte poate sa ,,decida” daca o fapta-i infractiune sau nu numai incadrand-o intr-un articol prevazut de Codul Penal. Iar Codul Penal nu contine vreun articol care sa faca referire la ,,deschiderea unui cont pe o reţea de socializare folosind numele altei persoane” si din cate cunosc ,,scolitii in drept” ,,inalta curte” nu poate introduce in Codul Penal noi articole sau sa le modifice pe cele existente. ASTFEL, stirea se referea la niste infractiuni pe care le-a savarsit o persoana prin ,,deschiderea unui cont pe o reţea de socializare folosind numele altei persoane” si anume: ,,şantaj, fals informatic şi violarea vieţii private”. Cine citeste art. 325 din Codul Penal va sesiza ca pentru a fi intrunite conditiile infractiunii falsului informatic sunt necesare a se intruni mai multe conditii. Iar instantele ne spun ca faptuitorul din ,,stire” le-a intrunit astfel incat sa fie sanctionat si pentru incalcarea art. 325 (pe langa celelalte). E necesar a se specifica acestea pentru a nu ramane ,,cititorul” cu impresia ca Inalta Curte adauga cand vrea cate-o infractiune dupa bunul plac. Exemplu: daca o mamica ii deschide un cont pe o retea de socializare unuia dintre copii acesteia nu constituie infractiune. Abia cand va incepe sa foloseasca contul, in functie de ce va posta, se va putea indrepta spre o infractiune sau nu. Adica pt. a fi infractiune e necesar ca datele sa fie ,,utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Kelemen Hunor, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc: Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor, aici trebuie căutați responsabilii  

„Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor și dacă lucrurile s-au făcut conform avizelor proiectului, aici trebuie căutați responsabilii și cei vinovați…
Vezi articolul

Burse decembrie 2024. Elevii primesc 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de lei bursa de reziliență și tehnologică – estimări de la școli / Banii pentru plăți au ajuns la inspectoratele școlare – surse

Plata burselor școlare în decembrie 2024. Elevii primesc la finalul săptămânii, înainte să intre în vacanța de iarnă, 429 de lei bursa de merit pentru luna noiembrie și 286 de…
Vezi articolul

Mircea Cărtărescu: Din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm / Profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid

Școala o fac oamenii, nu politicienii, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat lui Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro. „Timp de 10 ani am fost profesor la o școală din Colentina”,…
Vezi articolul