Închiderea școlilor ar fi evitată prin adoptarea certificatului Covid, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rafila / VIDEO

6.287 de vizualizări
Foto: Captură video
O decizie la nivel politic pentru adoptarea certificatului electronic COVID ar evita închiderea școlilor, un „lockdown” şi un număr mare de decese cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă comună cu medicul Adriana Pistol, șefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor.

„Din păcate, o măsură care să încetinească transmisia, respectiv utilizarea acelui certificat COVID – noi l-am elaborat, dar, cum bine ştiţi, el nu a fost adoptat – este o măsură pe care am fi vrut să o luăm, chiar dacă temporar, în România, încât să putem să gestionăm mai bine acest val cinci. Rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică, care să poată să ducă la adoptarea unui astfel de document, încât să evităm trei lucruri majore (…) pe care eu, personal, cât şi colegii mei, ca oameni de sănătate, doresc să le evite.

În primul rând, dorim să evităm un lockdown, care ar afecta foarte serios viaţa economică a ţării, dorim să evităm închiderea şcolilor – întotdeauna am militat pentru menţinerea şcolilor deschise, sigur, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi pentru personalul didactic – şi, bineînţeles, ceea ce ne preocupă cel mai mult, este vorba despre un număr cât mai mare de decese, reducerea numărului de decese este esenţială şi trebuie să avem la dispoziţie toate instrumentele pentru ca acest lucru să poată fi realizat şi în ţara noastră”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Intervenție pe tema școlilor, la secțiunea de întrebări din cadrul conferinței:

Reporter: Spuneați mai devreme că dacă am introduce certificatul mult prea târziu, în vârful valului pandemic, am putea să ajungem să instituim alte măsuri, la ce măsuri vă referiți?

Alexandru Rafila: O creștere necontrolată a numărului de cazuri, cu depășirea resurselor sistemului de sănătate, poate avea trei consecințe: e posibil să fie lockdown, e posibil să oprești activitatea în școli, sper să nu fie așa, pentru că toate aceste lucruri le-am combătut întotdeauna și sunt adeptul măsurilor preventive în locul celor care duc la blocarea activităților sociale și economice. Lucrul cel mai important a fost legat de controlul deceselor, care ar trebui să nu mai fie într-un număr la fel de mare ca în valul 4, de aceea trebuie să ne asumăm cu toții anumite lucruri întrucât efectele pandemiei să fie cât mai puțin grave pentru societate și pentru viața cetățenilor.

Reporter: Când s-ar putea institui un lockdown sau când se vor închide școlile?

Alexandru Rafila: Nu pot să fac speculații, nu știm cum vor evolua lucrurile, doamna doctor Pistol, dacă are un alt punct de vedere…

Adriana Pistol: Nu.

Pistol, despre evoluția valului 5: Previziunile noastre arată că este posibil ca maximum atins în valul anterior să fie atins mai repede acum

Adriana Pistol a prezentat trei scenarii pe care le au în vedere autoritățile pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de coronavirus.

„Dacă ar fi să urmăm rata de transmisibilitate a Omicronului, previziunile noastre arată că este posibil ca maximum atins în valul anterior să fie atins mai repede acum. Nu înseamnă că vom avea aceste 25 de mii de cazuri, s-ar putea să fie mult mai mult de atât (pacienți internați – n. red.). (…) Dacă, după primele 3 săptămâni, certificatul Covid ar fi fost introdus, toată această pantă nu ar mai exista, ea ar fi mult mai lină, permițând unităților sanitare să facă față, fără o explozie a cazurilor. Este posibil ca până la jumătatea lui ianuarie Omicron să depășească 50% din totalul săptămânal de tulpini secvențiate. La sfârșitul lunii ianuarie este posibilă ca ea să devină comunitară”, a avertizat Pistol.


9 comments
  1. Mint și manipulează cu nerușinare.
    Ne șantajează în mod josnic ca să pună chingile controlului peste noi via vaccinare și certificat.
    Oricine înțelege că nu se oprește pandemia nici cu vaccinare, nici cu certificat. Se oprește libertatea noastră!
    Vedem bine ce se întâmplă în țările democratice, dezvoltate, cu nr. mare de vaccinați!!

  2. >> nu știm cum vor evolua lucrurile
    Traktoristu’ si Pistolu’ vor inventa un indicator care sa nu poata fi atins. Cand va fi depasit de cateva ori se va intoarce fikusul de la ski si va da o vacanta fortata.

  3. O da,asta înseamnă ca ori esti vaccinat,ori bolnav(adica trecut prin boala) pentru a detine un certificat verde din cate stiu.Doar doar pentru a tine scolile deschise,indiferent ca esti obligat sa te vaccinezi sau sa te infectezi cu virusul.Ba,dar voi de unde naiba rasariti?Numai idei idioate aveti.
    Nu toți isi vor putea face vaccinul (sunt mai multe motive,unul dintre ele fiind cel medical)si nu toti vor face față bolii (adica se lasa cu deces).Patetic.Patetic ca si Campeanu si sistemul de învățământ din Ro.)

  4. Sigur, certificatul ne ferește de boală…… . Doamne, câți mai sunt? De ce s au adunat toți în România? Bine, înclin să cred că ne merităm soarta, atâta timp cât nu luăm atitudine.
    Ne mint și ne amețită mereu cu închiderea școlilor, trecerea în online…. copiii, copiii și iar copiii, și uite așa proști cedează.
    Rafila!!! Dintre sex, alcool, droguri și școală, elevii indiferent de vârstă și o mare parte din părinți, preferă sexul, alcoolul și drogurile, adică România educată.

  5. Certificat verde pentru toată lumea :și elevi și profesori.Asa da!Dar dacă eu, ca profesor, ma vaccinez și elevii mei nu sunt vaccinați și nici măști nu vor sa poarte decât sub bărbie sau sub nas (pentru ca asa se poarta masca la școală) nu e cazul sa ne mai agitam ca oricum închidem școală pe cazuri de boala și decese.Oricum personalul din scoli este îmbătrânit,unii au boli cronice.

  6. Mda…
    Starea de alertă a fost introdusă ,,temporar”
    După 2 ani e tot în vigoare.

    Țări cu certificat peste tot si 88% vaccinare vor trece școlile in on line.

    Deciziile nu mai par medicale ci cum declara chiar ministrul Rafila, politice.
    Strict politice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate „îngrijorătoare” la Evaluarea Națională la clasa a VII-a din Franța: mai mult de jumătate din elevi nu citesc la nivelul așteptat și nu stăpânesc problemele de geometrie. Ministrul Educației propune ore remediale organizate pe niveluri

Rezultatele testărilor naționale la limba franceză și matematică pentru elevii de clasa a VII-a din Franța sunt îngrijorătoare, apreciază ministrul Educației din Republică, Gabriel Attal, într-un interviu pentru Le Parisien,…
Vezi articolul

Director administrativ pentru mai multe școli, subordonat primăriilor – propunerea Asociației municipiilor la dezbaterea de marți pe proiectele legilor Educației / Cîmpeanu: Nu poate fi nici câte un director administrativ în fiecare școală

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a propus în cadrul dezbaterii pe legile Educației ca directorul administrativ să nu fie în fiecare școală și să răspundă în fața autorităților locale, pentru că…
Vezi articolul

SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior

Introducerea dublei specializări la licență pentru cadrele didactice și acordarea unor burse de studiu egale cu salariul net al unui profesor debutant pentru studenții care frecventează cursurile licenței didactice sau…
Vezi articolul