India a lansat prima sa misiune de observare a Soarelui. Durează 4 luni și transportă instrumente care urmăresc straturile exterioare ale stelei

94 de vizualizări
Foto: captură – Youtube
India a lansat zilele trecute prima sa misiune de observare a Soarelui, la o săptămână după ce aceasta devenise prima ţară din lume care a plasat cu succes un vehicul spaţial la polul sudic al Lunii, o regiune până acum neexplorată, informează AFP, conform Agerpres.

Sonda Aditya-L1, denumită după cuvântul hindus atribuit Soarelui, a fost lansată la ora locală 11:50 (06:20 GMT) de la principalul centru spaţial al ţării, situat în Sriharikota.

“Lansarea a fost un succes, totul decurge normal”, a anunţat un oficial al Organizaţiei Indiene de Cercetare Spaţială (ISRO) de la centrul de control al misiunii, în timp ce vehiculul spaţial se îndrepta spre partea superioară a atmosferei terestre, conform sursei citate.

Misiunea transportă instrumente ştiinţifice pentru a observa straturile exterioare ale Soarelui în timpul unei călătorii de patru luni.

Statele Unite şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au plasat deja pe orbită vehicule spaţiale pentru a studia Soarele, începând cu programul Pioneer al NASA din anii 1960, însă aceasta va fi o premieră pentru India.

Atât Japonia, cât şi China şi-au lansat propriile misiuni de observare a Soarelui de pe orbita Pământului.

Cu toate acestea, dacă va avea succes, cea mai recentă misiune a ISRO va fi prima plasată pe orbită în jurul Soarelui de către o naţiune asiatică.

“Aceasta este o misiune ambiţioasă pentru India”, a declarat vineri astrofizicianul Somak Raychaudhury pentru NDTV, potrivit Agerpres.

Raychaudhury a declarat că sonda va studia ejecţiile de masă coronală, un fenomen periodic care implică descărcări enorme de plasmă şi energie magnetică din atmosfera Soarelui. Acestea sunt atât de puternice încât pot ajunge pe Pământ şi perturba funcţionarea sateliţilor.

Aditya va ajuta la prezicerea acestor fenomene “şi va alerta pe toată lumea, astfel încât sateliţii să îşi poată întrerupe alimentarea”, a adăugat astrofizicianul.

Aditya va parcurge 1,5 milioane de kilometri pentru a ajunge la destinaţie, ceea ce reprezintă totuşi doar un procent din imensa distanţă dintre Pământ şi Soare, mai notează sursa citată.

Citește și:
Roverul indian din misiunea Chandrayaan-3 confirmă prezența sulfului în apropierea polului sud al lunii
India a devenit a patra țară care a aselenizat o navă spațială / Ce se află în spatele cursei către Polul Sud al Lunii: interesul pentru gheața selenară, resursă pentru viitoare curse spațiale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Dacă sunt elevă în clasa x și din prima zi de școală m-am așezat în banca a treia de la fereastră, acolo voi sta până se sfârșește semestrul întâi”, spune ministrul Educației care anunță că laboratoarele vor fi evitate

Ministrul Educației a explicat principiul după care elevii trebuie să se ghideze la școală, pentru a limita cât mai mult deplasarea între clase și în interiorul clasei, între bănci. Monica…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor cere Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a. Rareș Voicu: Avem nevoie de manuale și de siguranță în ceea ce privește organizarea evaluării naționale

Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației urgentarea livrării manualelor noi de clasa a VIII-a către școli și atrage atenție că publicarea în varianta digitală doar a manualelor de limba…
Vezi articolul