Informare trimisă de sindicate către angajații aflați în grevă generală, cu situația actuală a revendicărilor negociate și cu promisiunile guvernanților – document

Foto: Guvernul României - Facebook

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis în teritoriu situația actuală a revendicărilor negociate și promisiunile guvernanților, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Miercuri, 7 iunie, sindicatele profesorilor au discutat cu reprezentanții Ministerului Educației despre contractul colectiv de muncă, care include o serie de alte drepturi și obligații ale cadrelor didactice.

În privința contractului de muncă, iată ce drepturi au fost stabilite:

„1. Reglementarea programului flexibil și a programului inegal de lucru;

2. Plata salariului și a indemnizației de hrană pentru angajații care lucrează și în zilele libere prevăzute de lege, indiferent de numărul de ore/zile de muncă acumulat în perioada lucrată;

3. Instituirea zilei de 5 Iunie ca zi nelucrătoare;

4. Calcularea indemnizației de concediu cu luarea în calcul a indemnizației de hrană;

5. Acordarea a 2 zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru îngrijirea sănătății copilului, respectiv 3 zile lucrătoare libere plătite – pentru familiile cu 3 sau mai mulți copii; acordarea a 5 zile libere lucrătoare libere plătite pentru salariata urmează o procedură de fertilizare „in vitro”; acordarea unei zile lucrătoare libere plătite pentru donarea de sânge;

6. Instituirea și pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic/contractual încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată (nu doar pentru cadrele didactice) a dreptului la concediu fără plată pe o perioadă de un an calendaristic, o dată la 10 ani de activitate în învățământ, cu aprobarea consiliului de administrație;

7. Decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecție (ochelari/lentile), pentru angajații care, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, lucrează cu un monitor, pe baza prescripției medicale și a facturii privind costul ochelarilor, conform Programului Național aprobat prin hotărâre a guvernului inițiată de Ministerul Educației în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentului contract colectiv de muncă.

8. Deducerea, pentru personalul din învățământul preuniversitar, instituită la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v) din Codul fiscal – respectiv contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, precum și contravaloarea abonamentelor plătite de salariați, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană.

9. Consacrarea dreptului angajaților care folosesc în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, cel puțin 50% din timpul de lucru, de a beneficia de examene medicale corespunzătoare ale ochilor și vederii la angajare, ulterior, la intervale regulate, precum și ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare.

10. Reglementarea posibilității ocupării unui post vacantat, prin încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată, până la ocuparea postului prin concurs.

11. Stabilirea la 12 luni (în loc de 6 luni) a perioadei de readaptare pentru salariatele/salariații care au beneficiat de concediu de maternitate și/sau concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 1 an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.

12. Dreptul angajaților care au în îngrijire copii bolnavi în vârstă de până la 7 ani de a beneficia de reducerea programului de lucru cu până la 1/2 normă, fără afectarea calității de angajat și vechimii integrale în învățământ/muncă;

13. Reglementarea expresă a faptului că angajații nu au obligația însoțirii preșcolarilor/elevilor care fac naveta, pe mijloacele de transport în comun/microbuzele școlare/ mijloacele de transport puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

Au rămas în divergență propunerile federațiilor sindicale referitoare la concediul de odihnă suplimentar pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control și acordarea concediului de odihnă și a indemnizației aferente pentru activitatea prestată în regim de plata cu ora.”

În privința memorandumului, în document apare că „Guvernul intenționează să aprobe un Memorandum, care va fi publicat în Monitorul Oficial.” Guvernul a anunțat miercuri la prânz că va adopta joi un memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării.

Marcel Ciolacu îl contrazice public pe premierul PNL Nicolae Ciucă, la nici o oră după anunțul memorandumului pentru profesori: Nu este un acord politic al Coaliției, ci un angajament între noi doi

Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, iar în ultimii ani mai multe astfel de acte au fost încălcate de instituția care le-a adoptat. Acesta nu se publică în Monitorul Oficial, potrivit Regulamentului din 10 mai 2009:

Articolul 10 – „(1) Memorandumul este instrumentul prin care se supune spre aprobare inițierea negocierii și/sau semnarea unui tratat internațional, respectiv suspendarea aplicării unui tratat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 590/2003.

(2) Memorandumul poate fi elaborat și în cazul în care este necesară o decizie a Guvernului într-o anumită problematică. Memorandumul va fi avizat de instituțiile implicate și va cuprinde descrierea respectivei probleme și propuneri pentru rezolvarea acesteia.

(3) Memorandumul este un act intern al Guvernului, care nu se publică în Monitorul Oficial al României”, prevede regulamentul citat mai sus.

Sindicatele au cerut în permanență prevederi clare în ordonanțe de urgență sau în proiecte de legi, care să garanteze creșterile cerute. În toate discuțiile de până la acest moment, reprezentanții profesorilor au respins orice memorandum propus.

Citește și:
George Purcaru, FSLI: Vineri este miting în București, marșul a fost aprobat pentru 20.000 de persoane. De vorbe suntem sătui, vrem să vedem și fapte / În viitoarea grilă de salarizare profesorul debutant ar trebui să aibă coeficientul 2,72, am cerut asta Guvernului
Inspectorul școlar general din Mureș, acuzat de sindicate că ar fi făcut presiuni asupra profesorilor din județ, prin directorii de școli, să iasă din grevă, ca să încheie mediile elevilor. Sabin Pășcan neagă acuzațiile
PROGRAM Al treilea mare protest al profesorilor la București, propus pentru 9 iunie – durata și traseul demonstrațiilor la care sunt așteptați 20.000 de participanți
Liderul PSD Marcel Ciolacu îl contrazice public pe premierul PNL Nicolae Ciucă, la nici o oră după anunțul memorandumului pentru profesori: Nu este un acord politic al Coaliției, ci un angajament între noi doi
George Purcaru, FSLI, reacție la memorandumul guvernului: E clar, dacă nu vom avea în Monitorul Oficial specificat ce am cerut noi, lucrurile nu vor sta așa cum își doresc guvernanții, ci așa cum își doresc oamenii
Greva profesorilor este „o lecție de demnitate” pentru elevi: „nu poți intra într-un dialog cu un om umilit”, cum sunt profesorii „umiliți de un alt profesor, întâmplător președintele țării” / „Mi-aș dori ca această grevă să îi facă pe elevii mei să vină în sistem” – Perspectiva unor cadre didactice din Iași
BREAKING Guvernul anunță că va adopta un memorandum pentru creșterile salariale din Educație / Memorandumul este un document intern al Guvernului, fără nicio valoare sau impact pentru populație, potrivit legii
Exit mobile version