Greva profesorilor este „o lecție de demnitate” pentru elevi: „nu poți intra într-un dialog cu un om umilit”, cum sunt profesorii „umiliți de un alt profesor, întâmplător președintele țării” / „Mi-aș dori ca această grevă să îi facă pe elevii mei să vină în sistem” – Perspectiva unor cadre didactice din Iași

4.816 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
„Dacă cineva își închipuie că profesorii au venit în stradă și au renunțat deja la jumătate din salariu pe ultima lună pentru 4.000 lei, se înșală”, spune Camelia Popa, profesoară în județul Iași, despre obiectivele participării sale la protest, în ultima ediție a emisiunii “Timpul prezent” de la Radio România Cultural. Un alt profesor ieșean, Emil Munteanu, a spus în aceeași emisiune de marți că protestul merge mai departe deoarece “atitudinea guvernanților a fost una intolerabilă”.  “Mi-aș dori ca această grevă să fie o grevă care să îi facă pe elevii mei să vină în sistem”, a spus el.

Potrivit Cameliei Popa, profesoară de română și latină la școala din Bârnova, județul Iași, “greva aceasta nu este pentru salariu pe luna în curs. E pentru ce a ajuns să fie educația. Astăzi s-a umplut paharul. Sunt 32 de ani de când încercăm să devenim prioritate. S-a ales praful de România educată, obiectiv cu care cineva a câștigat o funcție mare în stat. Nici profesorii, nici sistemul de învățământ tot nu sunt prioritate”.

  • “Nu e vorba la momentul acesta doar de bani, ci de felul în care ești întotdeauna în sistemul românesc de învățământ – Cenușăreasa, practic”, a spus Camelia Popa, care a precizat că a devenit profesor imediat după revoluție și a tot așteptat schimbarea de atunci. “Lucrurile merg spre bine în alte părți, dar în România impostura, vulgaritatea au ajuns să acapareze inclusiv învățământul. Și în sistem intră foarte rar oameni competenți”, a apreciat ea.

Emil Munteanu, profesor Merito care predă limba română la Colegiul Național din Iași, a explicat la rândul său că, în pofida greutăților produse, “această grevă trebuie dusă până la capăt pentru demnitatea condiției de profesor”:

  • “În momentul de față, colegii mei îndrăznesc să ducă greva mai departe, pentru că atitudinea guvernanților a fost una intolerabilă. Da, înțelegem situația dificilă prin care trec elevii noștri, suntem aproape de ei, îi sprijinim cum putem. Dar cred că această grevă trebuie dusă până la capăt pentru demnitatea condiției de profesor. În 24 de ani de zile, cred că este pentru prima dată când mă simt mândru că sunt profesor.” 

El a spus, în emisiunea citată, că elevii săi sunt solidari cu profesorii, “pentru că ei înțeleg foarte bine. Le-am și explicat de ce facem grevă, de ce avem nevoie, de fapt, de un alt statut, de ce avem nevoie ca imaginea noastră să nu fie alterată de niște guvernanți care încearcă cumva să ne pună la colț, care încearcă să ne dea niște lecții depășite, care încearcă cumva să evalueze fără să aibă instrumentele necesare pentru evaluare corectă”.

Potrivit lui Emil Munteanu, elevii vor da examenele, dar dincolo de problemele cauzate de greva profesorilor lor ei “trebuie să învețe o lecție”: “Greva noastră este și o lecție de demnitate pentru ei. Nu pot intra într-un dialog, trebuie să învețe asta, nu pot intra într-un dialog cu un om umilit. Or, în momentul de față, profesorii, care pentru ei sau pentru o parte dintre ei erau niște modele, sunt niște oameni umiliți de un alt profesor care întâmplător este președintele țării, de niște oameni care ne conduc în momentul de față. Ei trebuie să învețe că dialogul autentic e între doi oameni, demn, că în fața lor, fie că vor intra în liceu, fie că vor ajunge în facultate, trebuie să aibă oameni foarte respectați și respectabili.” 

Potrivit profesorului ieșean, “mi-aș dori ca această grevă să fie o grevă care să îi facă pe elevii mei să vină în sistem. Elevii mei, care sunt extraordinari, niște studenți foarte buni acum și care privesc cumva cu reținere (…) sistemul acesta de învățământ. Eu sper ca această grevă și tot ceea ce vom obține în urma acestei greve să-i determine să vină în acest sistem, să arate de fapt că tinerii aceștia sunt extraordinar de buni și că vom avea în viitor niște profesori pe care elevii noștri merită.”


7 comments
  1. Nu va e rusine,vreti salari decente,pai voi care nu aveti gradele datele sunteti doar absolvenții de liceu,ce puteti sa învățați un elev,eu cunosc profesor cu facultate si e mai prost ca un elev,si atunci despre ce vorbim,eu ca părinte am pretenția,tu ca profesor sa dai in fiecare an chear daca ai gradele date si daca nu iei mai mult de 9 sa nu mai profesezi mai ales daca esti profesor de:romana,matematica,fizica,chimie,geografie,biologie engleza, germană,franceza… si atunci care nu mai are servici vor putea sa va mărească celor rămași. Unu la mana si doi la mana,eu stiu ca cei care au toate gradele date au salari peste 4000 de lei, o prietena a vazut fluturasu unei profesoare de engleza si a spus ca are peste 4000 de lei, avea 4300 si ceva,plus ca dau si ore majoritatea profesorilor si atunci despre ce nedreptate vorbim sau ca vreti un salar decent,pai unii din voi nu meritati salariile care le luati,copilul meu a trebuit să meargă la 2 profesori de matematică ca sa ia bacul,ca primul mia luat doar banii si pana sa găsești un profesor care sa-si dea silința a fost greu,ca să-l poată pregăti cu adevarat pentru bac e greu sa găsești,multumesc celor care l-au ajutat sa ia bacul,dar profesorului de la scoala nu si a dat interesul să-i pregătească pentru bac,profu de mate venea la ore si spunea copiilor ca nu vor lua bacul si urla la ei tot timpul in loc sa tina ora de mate. Si mai sunt profesori de genul asta care vin la școală și povestec cum merg prin alte tari cu copilul lor si pe unde merg si ce vad in loc sa-si tina ora de română acest profesor ii de la alta scoala din oraș mia povestit vecina cand a dat bacul era stresata ca nu toata lumea are bani de ore particulare ca profa de romana venea la școală doar sa fie la ore ca astepta ca,copiii sa vina la ore si atunci despre ce măriri de salari vreti din moment ce mulți nu ar trebui să procesări. Doamna ministru,dati o lege sa dea toti profesorii e cine in fiecare an si care nu ia mai mult de 9 sa nu mai proceseze ca si asa nu prea mai sunt copii si atunci sa veniti cu pretentii sa va mărească salariile,bine ca eu pot trai cu 2200 de le ci noua ne trage 40 % din salar ca sa aibe statu sa va dea vouă de la stat,sa vedem cand noi cei de la privat nu vom mai lucra de unde bani vor mai avea statu sa va dea,mai ganditiva toti cei care lucrați la stat ca daca noi nu vom lucra nici voi de la stat nu veti mai fi plătiți si ma refer la toti cei care lucrați la stat.

  2. Stimați profesori, va rog sa nu ne desconsiderati logica și capacitatea noastră de a discerne. Debutanții despre care vorbiți sunt absolvenți de studii superioare cu durata de 3 ani, ceea ce presupune ca vor întra în activitate la vârsta de aprox. 21 ani, fără experiență în lucrul cu natura umană, urmând sa capete astfel de abilități după o perioada considerata nu mai lunga de 2 ani. Aceasta înseamnă, ca după 2 ani, debutanții își pot susține examenul de definitivat, pe care dacă îl promovează, surpriza, nu vor mai avea salarii de debutanți. Încercăm sa le vorbim copiilor despre rezilienta și despre adaptabilitate la viata și rezistenta la frustrare, dar iată, ca nici dascălii lor nu dezvolta o astfel de abilitate. Intr-un start-up nu apare câștigul imediat, este nevoie de strategie și de multe ori studiu și capital pe care îl aduci de acasă. Bugetul este unul limitat și în general când se prevăd cheltuielile intr-o gospodărie se face un plan de cheltuieli. Dar, nu -i asa ca educația financiara nu va este cunoscuta deloc? Unde erați împreună cu liderii sindicali atunci când Educația primea un procent rușinos fim Bugetul Tarii? Sunt aceeași lideri sindicali de 15 ani. Unde ați fost în ultimii 15 ani, domnilor profesori?
    Sa fie dreptate, dar nu pentru toți, mai pe inteles: renunțăm la greva temporar, pentru susținerea de definitivate și grade în interesul profesorilor, dar pentru elevi nu se pot încheia medii și susține examene? Viata dumneavoastră merge înainte, a elevilor mai poate aștepta!
    Ce planuri aveți pentru a recupera orele pierdute în tara europeana cu cel mai puțin număr de zile de studiu?
    Cat de mult interes arătați legilor educației, care au trecut prin Parlament ul României, fără niciun comentariu din partea dumneavoastră, fiind în strada, doar pentru a va striga drepturile salariale?
    Ce ne învățați despre respect? Cum îl faceți sa îl câștigați și sa nu îl cereți public prin umilinta?
    Ce strategii de viitor aveți? Aveți o strategie, care sa vizeze altceva decât binele dumneavoastră personal?
    Nu mai folosiți masa de manevra elevi și parinti. Nimeni pe lumea asta nu si-a câștigat drepturi căutând portavoce în cei care se afla în dependenta directa de ei. Nu va ascundeți în spatele acestora doar pentru ca sunteți incapabili de a face o strategie coerenta în educație, care educație este departe de a fi ceea ce ar trebui sa fie. Ceea ce descoperim despre dumneavoastră, ridica mari semne de întrebare legat de viziunea pe care o aveți și dovedește falimentul sistemului de educație. Nu ne mai catalogați copii loaze și nici nu ne mai desconsiderat afirmând ca trimitem în scoala copii needucați de acasă.
    Va recunoașteți cumva? Nici dumneavoastră nu ne respectați, chiar deloc. Deci vedeți, cumva reacția este în lanț. Și noi solicitam respect căci unii dintre noi au cu mult mai mulți ani de studiu și chiar ne pasă.
    Faceți cumva sa fim o societate funcțională și nu ceea ce dovediți ca sunteți astazi: o masa de “adolescenți capriciosi” care știți ca vreți cu efort minim și vreți acum și nu va interesează cu ce mijloace sau cum.

    1. În învățământ intră debutanți cu 3 ani, care nu vor putea niciodată la liceu, sau cu 5 ani. Eu am fost debutant cu 5 ani, de exemplu.
      Motivul pentru care cerem salarii mai mari pentru debutanți este că nu mai vin profesori tineri în sistem. Ies unii la pensie și alții nu mai vin. Din cauza asta avem atâția pensionari și necalificați.
      Oamenii s-au săturat de greva noastră. Noi am înțeles că oamenii nu realizează situația disperată în care se află educația și probabil vom renunța. Nu e de bine resemnarea, dimpotrivă. Dacă acum considerați că e rău, să știți că e loc de și mai rău.
      Am tot intervenit noi, profesorii, în legile educației. Ni se cer propuneri, sugestii. Noi vedem ce vede și restul populației, vorbim, dar nimeni nu ia în seamă ce propunem.
      Nu sunt de acord cu cuvântul “loaze”. Dacă ați fi profesor ați vedea, totuși, că meseria asta este, totuși, că și cum ai înota contra curentului. Copilul vine de acasă cu ideea că are toate libertățile din lume și orice constrângere pe care i-o impune școala este prea mult pentru el. Inclusiv efortul intelectual. Eu vorbesc acum de majoritatea elevilor, sunt convinsă că dvs aveți în minte alt tip de elev. Și eu am elevi buni, serioși.
      Nu suntem o societate funcțională și nu vom fi curând.

    2. Un debutant nu înseamnă un tânăr care intră în învățământ, ci un om care intră în sistem și se află în primii ani de activitate, până la obținerea definitivatului (durează minim unul-doi ani).

      Ca să obții un loc de profesor la liceu, ai nevoie de master, adică de cel puțin 5 ani de pregătire (licență + master) în sistem Bologna, sau studii de lungă durată (4-5 ani) în sistemul anterior.

      De asemenea, în ciuda aberațiilor propagate de televiziuni, nu intră în sistem nimeni cu note sub 5 la CNU, pentru că mai mult de trei sferturi din CANDIDAȚI obțin note mai mari decât minimul necesar, foarte mulți chiar note de 10. Doar după promovarea CNU și ocuparea unui post, acești candidați devin profesori. Dacă doriți să aveți o educație de calitate, trebuie atrași în sistem cei mai buni absolvenți ai învățământului superior. Cu salarii de livrator Glovo, nu vor veni niciodată. Vor merge în start-up-ul despre care vorbeați, unde primesc salarii de început cel puțin duble față de ce ar primi în învățământ.

      Legile educației au fost păstrate la secret luni întregi, unde erați? Nu vă interesa discuția? Noi am încercat să prezentăm puncte de vedere și amendamente, cu care d-na ministru a umplut coșul de gunoi, păstrând în schimb modificări sugerate de ONG-uri și HORECA mai degrabă. Greva a debutat în 22 mai, ziua în care legile au intrat în parlament. Nu se pot introduce revendicări legate de legi încă neadoptate, pentru a nu risca declararea grevei ca ilegală în condițiile legii.

      Nimeni nu folosește elevii și părinții ca ”masă de manevră”. Greva incomodează, asta fac grevele în general. Se întâmplă ca în învățământ să fie incomodați elevii și părinții. Nu vă văd îngrijorându-vă de situația familiilor profesorilor. Copiii lor nu contează?

      Luați contact doar cu propriul copil. Noi luăm contact cu sute de copii ȘI cu familiile lor. Nu faceți judecăți de valoare când nu aveți experiența muncii la catedră (în particular într-o școală dintr-o regiune săracă/defavorizată, nu din buricul capitalei).

      După 18 ani în care ne-am lăsat mințiți de dragul copiilor dvs. am trecut în sfârșit la o măsură de protest – extremă, dar justificată. Acum vă pasă de învățământ, până acum părinții nici nu prea dădeau pe la școală…

  3. Eu stiu un singur lucru: greva profesorilor imi pune in pericol concediul. Pe care l-am fixat in iunie, pentru ca atat imi permit (nu am bani sa plec in august la mare). Si pe care l-am platit. Si pe care nu-l pot muta si la care trebuie sa renunt. Pentru ce? Copilul meu e a XI-a. Pe el nu-l mai ajuta nimeni si nici o schimbare din invatamantul nostru minunat. Oricum eu cred ca oamenii se schimba greu, deci nici cu 10.000 de lei pentru debutanti nu vom avea un invatamant mai bun in urmatorii 10 ani. Absolut deloc. Vom avea in schimb mai multi angajati cu pile, pentru ca pana acum astia se angajau pe la primarii, finante si alte locuri mai bine platite. Acum vor cauta si posturile din invatamant. De ce nu pune nimeni problema calitatii invatamantului? De ce presupunem automat ca salariile mai mari vor duce si la o calitate mai buna a profesorilor si implicit a invatamantului? Daca nu impui standarde si nu faci evaluari nu ai calitate. Evaluari facute nu numai de catre colegii profesori, directori etc. Evaluari facute de beneficiari (elevi). La orice fast food, daca iau un sandwich de 10 lei, ma intreaba daca sunt multumit. Pe copilul meu nu l-a intrebat nimeni, in 11 ani de scoala, daca e multumit de vreun profesor. De ce? E in stare sa evalueze un covrig, dar nu ceea ce a inteles din clasa? In 11 ani nu m-a chemat nimeni la scoala sa-mi spuna: “Mai Vasile, copilul tau are inclinatii spre istorie, ia vezi, poate-l orientezi in directia aia!” . Mai are 1 an si nu stie la ce facultate vrea, in ce domeniu. Halal invatamant!

    1. Duceți-vă, doamnă, în concediu! Haideți, că merge treaba! Vă spun eu cum fac elevii mei: mergeți la medic, vă dă niște scutiri în mai, vă mai dă unele în iunie, mai faceți dvs niște învoiri și nu mai rămâne urmă de absență în catalog. Să nu-mi spuneți că nu știați, că nu vă cred. Nici cu notele nu sunt probleme. Doamna Deca, mama elevilor, a zis să le încheiem mediile și dacă au doar două note. Are băiatul 2 note, presupun. Gata, rezolvat! Concediu plăcut!

  4. Hai….ca se degenereaza…la greu!!!! De la salarii , ati trecut la demnitate! Pentru asta, nu se face greva! Respectul si demnitatea ti le castigi, mai ales in fata elevilor!E o prostie ce aberati!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Instituția-cheie în analizarea plagiatelor este desființată în proiectul Legii educației, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Nicolae Ciucă “a validat“ proiectul de lege și va scăpa de analiza CNATDCU dacă legea intră în vigoare

Instituția esențială în analizarea plagiatelor este desființată prin reorganizare și pierderea atribuțiilor specifice, în Proiectul Legii învățământului superior, document care are aprobarea oficială a președintelui Klaus Iohannis și care a…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar

În România nu a fost calculat niciodată abandonul studiilor superioare, indiferent de ciclul de studiu: licență, master sau doctorat. Fenomenul a fost măsurat pentru prima dată în cadrul studiului Abandonul…
Vezi articolul