Inspecții școlare 2026. Verificarea parcurgerii materiei și a notării ritmice, printre aspectele vizate în școlile din județul Vâlcea – document

211 vizualizări
Foto: Syda Productions | Dreamstime.com
În cadrul inspecțiilor școlare din județul Vâlcea, un aspect vizat se referă la verificarea parcurgerii materiei (conform programei și a planificării anuale și pe unități de învățare) și a notării ritmice, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este vorba despre graficul unic de control pentru intervalele de învățare 3, 4 și 5.

Concret, în cadrul inspecției de specialitate de specialitate, un obiectiv constă în verificarea parcurgerii materiei (conform programei și a planificării anuale și pe unități de învățare) și a notării ritmice.

Conform documentului ISJ Vâlcea, inspecția de specialitate are în vedere evaluarea cu scop de orientare și optimizare a învățării:

  • „Analiza rezultatelor obținute la examenele naționale și măsuri de ameliorare a acestora (planul remedial);
  • Evaluarea inițială, evaluare formativă, evaluare sumativă;
  • Integrarea elementelor de evaluare în cadrul strategiilor didactice prin utilizarea unor forme şi metode diversificate (tradiționale, alternative, complementare, inclusiv evaluarea digitală).” 

Potrivit sursei citate anterior, inspecția tematică vizează:

  • „T4 – Respectarea cadrului legal și aplicarea corectă a măsurilor de sprijin pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES).
  • T5 – Existența documentelor privind autorizarea/acreditarea/evaluarea periodică ARACIP;
  • T6 – Verificarea procedurii de acces în incinta unităților şcolare.
  • T7 – Completare/actualizare SIIIR;
  • T8 – Măsuri pentru încheierea anului școlar.” 

Documentul publicat de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea poate fi consultat mai jos:

Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.

Foto: Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
În modulul 3 de cursuri, notarea ritmică a elevilor și desfășurarea ședințelor cu părinții sunt în vizorul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu – document


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cum combate un colegiu universitar din Franța agresiunea sexuală / Un instrument de realitate virtuală le arată studenților pericolele la care sunt expuse fetele. „Ideea este să le vorbim studenților adecvat, nu cu un discurs moralizator” – profesor francez

Pentru a conștientiza și pentru a le arătă studenților și personalului școlar pericolele hărțuirii sexuale, o școală superioară din Franța a pus la punct un program de realitate virtuală, scrie…
Vezi articolul

Surse: Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București încep anul școlar cu programul „Școala Altfel”, ca soluție de avarie din cauza lipsei mobilierului din clase / Profesorii au fost anunțați tot luni

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București vor învăța în cadrul programului Școala Altfel, potrivit surselor Edupedu.ro. Conducerea școlii a anunțat profesorii și părinții abia luni, 9 septembrie,…
Vezi articolul