Inteligența artificială, folosită de mai multe școli din statul american Iowa pentru a alege ce cărți rămân în biblioteci din toamnă. Un decret recent le obligă să păstreze doar titlurile „adecvate vârstei” elevilor

276 de vizualizări
Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com
Un district școlar din statul american Iowa folosește platforma de inteligență artificială (IA) ChatGPT pentru a alege ce cărți rămân în bibliotecile școlilor în noul an școlar, potrivit publicației Popular Science. Decizia de a sorta volumele în acest fel vine după ce, recent, un decret de stat a stabilit că în bibliotecile școlare trebuie să se regăsească doar titluri care sunt „adecvate vârstei” elevilor și care nu conțin referiri la acte sexuale.

Conform sursei citate, districtul școlar Mason City deja a eliminat 19 cărți din colecția sa înainte de începutul anului școlar 2023-2024. Grupul de școli încearcă să respecte o nouă lege care impune ca în oferta bibliotecilor școlare din Iowa să fie atât cărți “adecvate vârstei” – age appropriate, cât și lipsite de “descrieri sau reprezentări vizuale ale unui act sexual”.

Responsabila de curriculum din districtul școlar, Bridgitte Exman, susține că “pur și simplu nu este fezabil să citim fiecare carte în parte și să [le] filtrăm”. “Într-adevăr, avem lucruri mai importante de făcut decât să ne petrecem timpul încercând să ne dăm seama cum să-i protejăm pe copii de cărți”, continuă aceeași expertă, care susține că “în același timp, avem o obligație legală și etică de a respecta legea”.

Potrivit publicației The Gazette, citată de Popular Science, strategia presupune întocmirea unei liste principale a cărților în mod obișnuit contestate – din care au fost eliminate toate cele contestate din alte motive decât conținutul sexual – apoi utilizarea unui “software de inteligență artificială”, ChatGPT, pentru a primi o analiză textuală pentru fiecare titlu.

Urmând pașii din procedură, administratorii școlilor au întrebat robotul de conversație bazat pe inteligență artificială, folosind limbajul specific al noii legi din Iowa: “Conține [cartea] o descriere sau o reprezentare a unui act sexual?”. “Dacă răspunsul a fost da, cartea va fi scoasă din circulație și depozitată”, a explicat Bridgitte Exman, potrivit sursei citate.

Cărțile semnalate sunt apoi scoase din colecțiile bibliotecilor școlare ale școlilor din Mason City pentru clasele 7-12 și “depozitate în Centrul administrativ”, în timp ce educatorii “așteaptă îndrumări sau clarificări suplimentare”. Printre titlurile vizate se numără “The Color Purple” de Alice Walker, “The Handmaid’s Tale” – „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood, “Beloved” de Toni Morrison și “Friday Night Lights” de Buzz Bissinger, mai transmite publicația citată.

Îndoieli legate de precizia selecției prin Chat GPT. Răspunsuri diferite la aceeași întrebare

Există însă îndoieli legate de ChatGPT și de capacitatea lui de a oferi informație corectă într-un ritm constant. Software-ul de la Open AI „este, fără îndoială, cel mai cunoscut și popular – dar și controversat – program de inteligență artificială generativă disponibil în prezent pentru public. Valorificând cantități mari de date, modelul de limbaj mare (LLM) oferă utilizatorilor răspunsuri scrise extrem de convingătoare la intrări, dar adesea cu avertismente privind dezinformarea, acuratețea și sursa. În ultimele luni, cercetătorii au emis o teorie conform căreia consistența și calitatea acestuia pare să se degradeze în timp”, remarcă popsci.com.

La întrebarea “Unele dintre următoarele cărți sau serii de cărți conțin scene explicite sau sexuale?”, programul a oferit publicației Popular Science o analiză de conținut diferită de cea pe care au primit-o administratorii din districtul Mason City. Dintre cele 19 titluri eliminate de școli, ChatGPT i-a spus lui PopSci că doar patru conțineau “conținut explicit sau sexual”. Alte șase ar fi conținut “Teme mature, dar nu conținut explicit necesar”. Cele nouă rămase au fost considerate ca incluzând “În principal teme mature, cu puțin sau deloc conținut sexual explicit”, mai notează publicația din Statele Unite.

Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Măștile artizanale, permise în școală. În premieră, reguli obligatorii pentru toalete în condițiile impuse în școli la Evaluarea Națională și Bacalaureat, publicate în Monitorul Oficial

Condițiile de dezinfectare a claselor, de aerisire a sălilor între cursuri sau de intrare a elevilor la examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională sunt definite într-un nou ordin comun…
Vezi articolul

Elevii retrași de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling nu mai pot reveni prin transfer la școală, anunță Inspectoratul Școlar Mureș. Învățământul la domiciliu nu este recunoscut în țara noastră

Sistemul educațional de tip „homeschooling” nu este recunoscut în România și încalcă Legea educației naționale și Codul Penal, potrivit unui document publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Instituția semnalează…
Vezi articolul