Interes mare al profesorilor pentru educația media – peste 500 au cerut să ia parte la un curs specializat al Centrului pentru Jurnalism Independent

2.167 de vizualizări
Educație și cultură media
Foto: Pexels.com
Foarte mulți profesori din România sunt interesați să învețe și să predea educație media, în condițiile în care peste 500 de cadre didactice din toată țara au aplicat pentru un loc la cursul specializat organizat, începând de săptămâna viitoare, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), curs cu un număr considerabil mai mic de locuri, potrivit unui comunicat al organizației.

Aceasta precizează că tot atâția profesori (mai precis, aproape 550) au luat parte la Programul de Educație Media desfășurat începând din 2017. Aceștia provin din 195 de școli din 98 de orașe și au lucrat la clasă cu peste 60.000 de elevi, afirmă CJI.

Centrul apreciază, însă, că potențialul este “de aproape 10 ori mai mare”, iar “nevoia de educație media este și mai mare”. Dintre cei 500 de profesori care au depus cereri de înscriere acum, 100 vor putea lua parte la cursul „Introducere în educația media pentru profesori de limba și literatura română și discipline conexe din unitățile de învățământ liceal” , care este acreditat de Ministerul Educației. Organizația menționează că ceilalți profesori vor putea face parte din următoarele generații formare în cadrul programului. 

Potrivit CJI, costurile pentru cursurile din această generație sunt acoperite de către Centru, printr-un parteneriat și un proiect cu alte organizații.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standardele minimale pentru titlurile de profesor universitar și conferențiar – criticate de Facultatea de Administrație și Management Public din ASE București. Memoriu adresat Ligiei Deca: „Este îngrijorător faptul că indicatorii care vizau componenta didactică au fost complet eliminați”

Standardele minimale naționale naționale pentru conferirea titlurilor de conferențiar și profesor universitar, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, elaborate de CNATDCU și care au stârnit critici numeroase…
Vezi articolul