INTERVIU Copiii sunt mai adaptați la tehnologie și AI decât adulții, dar sunt evaluați cu standarde vechi, spun Anda Păcurar, Alexandra Cernian și Mihnea Moisescu / Școala trebuie să-i pregătească pentru piața muncii de mâine, nu pentru cea de ieri sau de azi

Inteligența artificială în sine nu va face diferența pe piața muncii, dar o va face capacitatea oamenilor de a lucra critic, responsabil și autonom cu această tehnologie, iar școala și universitatea trebuie să se adapteze acestei realități și să îi pregătească pe elevi și studenți pentru viitorul lor, nu pentru al nostru, spun experții Alexandra Cernian, Mihnea Moisescu și Anda Păcurar într-o serie de interviuri pentru Edupedu.ro. Pentru că inteligența artificială transformă rapid conținutul muncii și competențele cerute de angajatori, miza educației nu mai este transmiterea de informații, ci formarea gândirii critice, a autonomiei și a capacității de decizie, subliniază și rapoartele OCDE recente pe temă.

• Edupedu.ro împreună cu Logiscool România lansează secțiunea AI la școală, în care vor fi publicate opinii ale experților, analize despre tehnologia care transformă lumea, ghiduri și materiale didactice, bune practici în integrarea inteligenței artificiale la clasă.
• Alfabetizarea AI are toate șansele să devină un „minim” educațional – la fel cum alfabetizarea digitală a ajuns, în urmă cu 10–15 ani, o nevoie de bază. Deocamdată însă, în România, expunerea copiilor la aceste teme nu e uniformă: depinde mult de școală, de profesor și de context, iar unele clase ajung să discute despre AI, altele deloc. În spațiul rămas neacoperit, mediul privat este singurul care s-a adpatat rapid; Logiscool este unul dintre exemplele care abordează AI ca parte dintr-un set mai larg de competențe digitale – cu accent pe înțelegere, utilizare responsabilă și siguranță.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care România își propune să adere și în cadrul căreia se află în prezent într-un amplu proces de evaluare pe domenii și teme, arată că piața muncii se schimbă accelerat și că educația joacă un rol-cheie în pregătirea forței de muncă pentru o economie tot mai digitalizată.

În același timp, Uniunea Europeană tratează deja alfabetizarea digitală și competențele AI ca abilități de bază, care trebuie dezvoltate încă din școală. Dar este sistemul educațional pregătit să țină pasul sau riscă să adâncească decalajele existente? România figurează ca zonă albă în privința folosirii reglementate a inteligenței artificiale în școli, potrivit celui mai recent raport European Schoolnet.

Pentru a înțelege ce se întâmplă deja pe piața muncii, ce competențe devin relevante și dacă – și cum – trebuie să se adapteze școala și universitatea, am discutat cu trei experți în politici europene, educație și psihologie, care privesc inteligența artificială din perspective diferite, dar complementare:

• Alexandra Cernian, expert evaluator pentru Comisia Europeană și cadru universitar, despre modul în care AI transformă munca, polarizează competențele și poate amplifica sau reduce inegalitățile;
• Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica București, despre rolul politicilor publice, al universităților și al școlii în formarea competențelor necesare într-o economie asistată de AI;
• Anda Păcurar, psiholog, despre impactul real al acestor schimbări asupra copiilor, autonomia cognitivă și riscurile unei adaptări făcute fără discernământ.

Din perspectiva pieței muncii și a politicilor europene, impactul inteligenței artificiale nu se traduce prin dispariția locurilor de muncă, ci prin schimbarea profundă a conținutului acestora. Alexandra Cernian, expert evaluator pentru Comisia Europeană și cadru universitar, explică faptul că AI preia sarcinile repetitive și standardizabile, în timp ce oamenii rămân responsabili de activitățile care presupun judecată, decizie, creativitate și asumarea responsabilității. „Inteligența artificială nu elimină munca, ci o transformă”, subliniază ea.

„Preia sarcinile repetitive și standardizabile, în timp ce oamenii rămân responsabili de activitățile care presupun judecată, decizie, creativitate și asumarea responsabilității. Valoarea nu mai stă în execuție, ci în capacitatea de a înțelege contextul, de a valida rezultatele generate de AI și de a lua decizii informate. De aceea, diferența pe piața muncii nu va fi făcută de accesul la tehnologie, ci de competențele celor care o folosesc,” spune aceasta.

Transformarea vine însă cu un risc major: polarizarea competențelor. „Între cei care investesc constant în competențe și cei care nu o fac, între organizații care înțeleg strategic AI și cele care o folosesc superficial. Fără o alfabetizare digitală solidă, AI riscă să amplifice inegalitățile deja existente, atât între persoane, cât și între economii. De aceea, educația timpurie devine esențială: nu pentru a forma specialiști, ci pentru a construi autonomie, gândire critică și discernământ,” spune Alexandra Cernian.

În România, aceste riscuri sunt accentuate de structura economiei și de nivelul inegal de pregătire digitală. Multe activități din zona serviciilor sunt ușor automatizabile, iar valoarea adăugată se va muta către roluri care presupun analiză, integrare de sisteme, securitate, guvernanță și decizie. „Diferența se va face între rolurile de execuție și cele cu valoare adăugată mare. Avantajul nu va fi folosirea AI în sine, ci capacitatea de a o controla și valida”, explică Alexandra Cernian.

Această realitate ridică o problemă structurală pentru educație: cine este responsabil să pregătească viitorii angajați pentru o piață a muncii asistată de inteligență artificială? În prezent, educația despre AI se dezvoltă fragmentat, prin inițiative universitare sau proiecte punctuale, fără o strategie coerentă la nivel național.

Mihnea Moisescu, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica București, atrage atenția că această fragmentare limitează impactul real al educației. „Componenta strategică a educației în zona inteligenței artificiale trebuie coordonată la nivel de minister. Politicile fără măsuri concrete de implementare au un impact aproape inexistent. Dacă lăsăm educația despre AI să se dezvolte doar prin inițiative izolate, în universități sau proiecte punctuale, rezultatele vor rămâne locale și greu de scalat la nivelul întregului sistem,” declară cadrul didactic.

Discursul alarmist despre „inteligența artificială care înlocuiește oamenii” este, în opinia sa, greșit orientat. „Cuvântul potrivit nu este înlocuire, ci transformare. În viitorul apropiat și mediu, pentru foarte multe profesii cheia va fi colaborarea om–AI. Așa cum s-a întâmplat în toate revoluțiile industriale anterioare, rolul omului nu dispare, ci se schimbă, iar educația trebuie să pregătească această tranziție”, spune Mihnea Moisescu. Așa cum s-a întâmplat și în revoluțiile industriale anterioare, rolul omului nu dispare, ci se schimbă, iar educația trebuie să pregătească această tranziție.

Un alt mit persistent este acela că tinerii, pentru că folosesc intens tehnologia, sunt automat pregătiți pentru piața muncii digitale. În realitate, consumul de tehnologie nu este echivalent cu competența profesională. „Un model de inteligență artificială poate produce un răspuns fluent și convingător, dar greșit. Fără gândire critică, apare riscul delegării necritice a deciziei”, avertizează Alexandra Cernian.

Din perspectivă psihologică, presiunea adaptării la o lume dominată de tehnologie este resimțită diferit de copii și adulți. Anda Păcurar, psiholog, subliniază că, paradoxal, copiii sunt adesea mai adaptați la schimbare decât adulții. „Copiii se nasc într-o lume în continuă transformare și se adaptează rapid, dar sunt evaluați cu standarde vechi”, explică ea.

Riscul major nu este folosirea inteligenței artificiale, ci pierderea autonomiei cognitive, dacă adulții nu creează contexte în care copiii să fie încurajați să gândească și să pună întrebări. „Copilul care este încurajat să pună întrebări, care este întrebat din aproape în aproape, va ajunge să chestioneze și AI-ul. În acest caz, inteligența artificială devine un partener, nu un decident. Alfabetizarea digitală sănătoasă începe cu gândirea critică, nu cu tehnologia”, spune psihologul.

Un alt pericol este folosirea AI ca substitut relațional, inclusiv ca „confident” sau „psiholog”. „Rațiunea nu vindecă emoțiile. Oricât de inteligent ai fi, nu poți rezolva suferința doar prin analiză. Inteligența artificială poate oferi răspunsuri corecte, structurate, dar nu poate înlocui relația umană. În psihoterapie, cel mai important factor rămâne relația – transferul, empatia, prezența umană. De aceea, folosirea AI ca substitut relațional este un risc real,” avertizează Anda Păcurar. O relație sănătoasă cu tehnologia nu se măsoară în minute petrecute în fața ecranului, ci în funcționarea copilului în viața reală: somn, alimentație, școală, relații sociale.

„Atâta timp cât copilul funcționează bine în viața reală – mănâncă, doarme, merge la școală, are relații sociale – tehnologia poate fi un sprijin. Problema apare atunci când adulții încearcă să controleze excesiv, în loc să înțeleagă rolul real al tehnologiei în viața copilului,” avertizează specialistul.

Rapoartele OCDE și studiile recente ale European Schoolnet arată că majoritatea statelor europene tratează deja alfabetizarea AI ca o competență transversală, nu ca o disciplină opțională sau de sine stătătoare. Miza nu este performanța tehnică, ci formarea modului de a gândi cu tehnologia. Fără această bază, inteligența artificială riscă să devină un privilegiu pentru cei care au acces la educație de calitate și un factor de excludere pentru ceilalți.

Inteligența artificială nu va decide singură cine câștigă și cine pierde pe piața muncii. Educația o va face. Nu prin interdicții sau soluții superficiale, ci prin formarea unor elevi și studenți capabili să gândească, să verifice și să decidă într-o lume asistată de AI. „Schimbarea se întâmplă, nu o poți evita. O poți doar nega”, spune Anda Păcurar. Iar, așa cum sintetizează Alexandra Cernian, cea mai mare responsabilitate a educației este formarea autonomiei intelectuale și etice: oameni care folosesc inteligența artificială ca instrument, nu ca substitut al judecății.

Interviurile pe larg cu cei trei experți:

Din perspectiva dumneavoastră cum se vede la nivel europeanși la nivel local impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii în următorii ani? 

Alexandra Cernian, expert AI: „La nivel european, impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii se conturează clar pe două direcții structurale, care se influențează reciproc:

• Prima direcție este transformarea muncii, nu eliminarea completă a locurilor de muncă. AI preia sarcinile repetitive si standardizabile, în timp ce oamenii rămân responsabili de activitățile care presupun judecată, decizie, creativitate, relaționare și asumarea responsabilității. Această schimbare mută valoarea muncii de la execuție la coordonare, interpretare și validare.
• A doua direcție este polarizarea competențelor. Crește cererea pentru competențe avansate (analiză de date, AI, securitate), dar și pentru competențe profund umane: gândire critică, comunicare, colaborare, adaptabilitate. În paralel, joburile bazate predominant pe sarcini ușor automatizabile sunt supuse unei presiuni crescute de productivitate: mai puțini oameni trebuie să producă mai mult, mai repede. AI nu elimină aceste roluri peste noapte, dar le schimbă radical condițiile.

La nivel local, în România, aceste tendințe sunt amplificate de structura economiei și de nivelul de pregătire digitală:

• Sectorul de servicii și back-office este printre cele mai expuse, deoarece AI reduce semnificativ timpul necesar pentru documentare, suport, procesare și conținut. Companiile nu vor renunța imediat la oameni, dar vor cere competențe mai ridicate și o productivitate mai mare per angajat.
• IT-ul și industriile orientate spre export de servicii pot câștiga competitivitate dacă investesc în upskilling și reskilling. Diferența se va face între rolurile de execuție și cele cu valoare adăugată mare: arhitectură, integrare de sisteme, securitate, guvernanță și dezvoltare de produse bazate pe AI.
• IMM-urile pot pot avea un avantaj competitiv dacă adoptă AI pragmatic în marketing, vânzări, analiză și automatizare,  însă aici apare un risc major de decalaj digital: firmele care adoptă pragmatic AI vor avansa rapid, iar cele care nu o fac vor pierde competitivitate.

În acest context, este esențial să înțelegem că inteligența artificială este un instrument, nu un înlocuitor al gândirii si competențelor umane. Valoarea nu vine din utilizarea AI în sine, ci din modul în care oamenii știu să o folosească, să o controleze și să îi valideze rezultatele. Iar aici apare rolul critic al educației.

Fără o alfabetizare digitală și AI solidă, AI riscă să devină un factor de amplificare a inegalităților: între cei care știu să o folosească strategic și cei care o folosesc superficial sau deloc. Cu o educație adecvată, însă, AI poate deveni un instrument de creștere a productivității, de acces mai larg la oportunități și de adaptare a forței de muncă la cerințele viitorului.

În ansamblu, AI va funcționa mai mult ca un accelerator al diferențelor dintre organizații și persoane care investesc constant în competențe și cele care nu o fac, iar educația este principalul mecanism prin care aceste diferențe pot fi reduse

Din experiența pe care o aveți în din mediul universitar, care sunt cele mai frecvente lacune și nevoi pe care le observați la tineri/studenți în raport cu cerințele actuale ale pieței muncii în zona digitală și AI? 

Alexandra Cernian: În contextul tinerilor văzuți din ce in ce mai digitali, apare adesea o confuzie: faptul că o generație folosește intens tehnologia nu înseamnă automat că este pregătită pentru munca într-un mediu digitalizat. În realitate, pe piața muncii competența necesara este capacitatea de a lucra profesionist cu informația (date, documente, sisteme, procese), nu doar de a consuma conținut sau de a utiliza aplicații intuitive.

Tinerii au nevoie de discernământ digital si  capacitatea de a transforma tehnologia în valoare, păstrând controlul asupra deciziilor

Prima lacună pe care o observ frecvent este diferența dintre competențe digitale „funcționale” și competențe digitale „profesionale”. Mulți studenți se mișcă rapid în ecosistemul aplicațiilor (social media, tool-uri de comunicare, platforme), însă întâmpină dificultăți când vine vorba de competente ca: structurarea informației, organizarea unui proiect, documentare, instrumente de analiză de bază sau elemente minime de securitate. 

A doua lacună majoră ține de gândirea critică și evaluarea informației, iar aici AI accentuează problema. Într-un mediu în care informația circulă rapid, iar sistemele generative pot produce texte coerente în câteva secunde, devine esențială capacitatea de a face diferența dintre ceea sună convingător și ce este corect. Observ dificultăți în verificarea surselor, în distincția între opinie și fapt, în identificarea lacunelor logice și mai ales în înțelegerea limitelor AI: un model poate produce un răspuns fluent și totuși greșit. Riscul este delegarea necritica a deciziei, ceea ce în mediul profesional se traduce prin erori costisitoare și pierdere de credibilitate.

A treia zonă critică, inclusiv în domenii non-tehnice, este alfabetizarea în date (data literacy). Tot mai multe joburi presupun lucrul cu indicatori, rapoarte și dashboard-uri, chiar și atunci când rolul nu este unul tehnic. Problema nu este lipsa datelor, ci modul în care acestea sunt înțelese și folosite. Mulți tineri au dificultăți în a pune întrebările corecte, în a interpreta rezultatele și în a înțelege limitele datelor, ceea ce duce la decizii greșite. Inteligența artificială amplifică această problemă, deoarece fără o minimă alfabetizare în date, există riscul ca rezultatele oferite de AI să fie acceptate automat, fără evaluare critică.

A patra zonă este cea a abilităților transversale: comunicare clară, scris profesional, prezentarea ideilor, lucru în echipă, asumarea responsabilității, care devin și mai importante într-o lume cu AI. Pentru că dacă producerea unui draft sau a unei analize preliminare se democratizează, diferența o face cine poate să definească corect problema, să pună întrebările bune, să ia decizii bazate pe date si context, să colaboreze, să explice, să negocieze, să își asume consecințele. AI poate accelera munca, dar nu poate substitui în mod legitim responsabilitatea umană.

Pe scurt, tinerii au nevoie nu doar de competente digitale, ci de discernământ digital si  capacitatea de a transforma tehnologia în valoare, păstrând controlul asupra deciziilor. Pentru că pe piața muncii, AI nu va fi un avantaj în sine; avantajul real va fi competența de a lucra corect cu AI,  adică să îl folosești ca instrument, fără să delegi judecata.

AI devine un avantaj doar atunci când este folosit critic, responsabil și cu discernământ

Ce competențe legate de AI sunt deja esențiale pentru angajabilitate, inclusiv în domenii non-tehnice, din perspectiva mediului privat și a proceselor de digitalizare? 

Alexandra Cernian: În mediul privat, inteligența artificială a devenit un instrument de lucru uzual, inclusiv în roluri non-tehnice. Câteva competențe sunt deja considerate de bază:

• Alfabetizare practică în AI, adică capacitatea de a ști când să folosești AI și pentru ce (redactare, sinteză, analiză, idei, automatizare). 
• Formularea clară a cerințelor (prompting bazat pe gândire structurată),  prin abilitate de a defini problema, contextul și criteriile de calitate. 
• Verificare și asumarea responsabilității, prin fact-checking, corelarea cu alte surse, citare și evaluarea critică a rezultatului. AI poate genera conținut convingător, dar nu își asumă răspunderea, aceasta rămâne întotdeauna la om.
• Capacitatea de a interpreta indicatori, tabele sau dashboard-uri și de a nu lua decizii automate pe baza unui rezultat generat de AI.
• Securitate și confidențialitate: înțelegerea tipului de informații care nu trebuie introduse în sisteme AI (date personale, comerciale, confidențiale). Riscurile legate de scurgeri de date sau încălcări de conformitate sunt o preocupare majoră pentru angajatori.
• Colaborare eficienta om–AI, prin utilizarea AI ca instrument de sprijin, nu ca substitut al judecății. Angajații valoroși sunt cei care păstrează controlul asupra obiectivelor, contextului și deciziei finale, folosind AI pentru a accelera procesul, nu pentru a-l înlocui.

Prin urmare, diferența nu o face cunoașterea tehnologiei în sine, ci maturitatea cu care aceasta este integrată în procesul de lucru. AI devine un avantaj doar atunci când este folosit critic, responsabil și cu discernământ.

Există riscul ca inteligența artificială să accentueze inegalitățile de șanse pe piața muncii? Cum poate alfabetizarea digitală timpurie să prevină acest lucru și ce credeți că ar trebui să facă sistemul de învățământ preuniversitar în direcția aceasta? 

Alexandra Cernian: Da, există un risc real ca inteligența artificială să accentueze inegalitățile de șanse pe piața muncii și în educație, din cel puțin trei motive:

• Acces inegal la resurse (dispozitive, internet, timp, sprijin, profesori pregătiți).
• Diferențe în calitatea utilizării: un elev care învață să folosească AI pentru a gândi mai bine (verificare, argumentare) va avansa, in timp unul care o folosește doar pentru a produce rapid, fără înțelegere, va acumula lacune.
• Bias și excludere: modelele AI pot reflecta prejudecăți sau erori sistemice, iar fără alfabetizare digitală, utilizatorii nu au instrumentele necesare pentru a le identifica.

În acest context, alfabetizarea digitală timpurie devine un mecanism-cheie de prevenție, care poate reduce inegalitățile prin crearea unor competențe de bază comune pentru toți elevii, prin formarea unor obiceiuri corecte de lucru (verificare, etică, confidențialitate, discernământ) și prin reducerea dependenței de soluții de tip „copy-paste”, în favoarea autonomiei cognitive. Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre folosirea tehnologiei, ci despre formarea modului de a gândi cu ajutorul ei. 

Ce ar trebui să facă sistemul preuniversitar:

• Să trateze AI literacy ca abilitate de bază, integrată interdisciplinar: la limba română prin argumentare și utilizarea surselor, la istorie prin interpretare și context, la științe prin date și ipoteze, la educație civică prin etică și responsabilitate.
• Să includă module de securitate cibernetică și igienă digitală (phishing, parole, date personale).
• Să investească în formarea profesorilor și ghiduri clare de utilizare la clasă (ce e permis, ce e evaluat, cum se verifică).
• Să regândească evaluarea, astfel încât sa fie pus mai mult accent pe procesul de gândire, pașii urmați și justificarea deciziilor, și mai puțin pe produsul final, care poate fi generat ușor de un sistem AI. 

În plus, un parteneriat mai strâns dintre școală și industrie, care poate juca un rol esențial în reducerea decalajului dintre educație și piața muncii. Prin proiecte reale, mentorat și stagii de practică, elevii și studenții pot vedea concret cum este utilizată inteligența artificială în organizații, care sunt limitele ei și unde intervine responsabilitatea umană. Aceste experiențe ii ajuta pe elevi sa înțeleagă că AI nu este o soluție magică, ci un instrument integrat în procese de lucru, reguli și etică profesională. În lipsa acestui contact, rămâne riscul ca școala să rămână deconectată de realitatea economică, iar tinerii să intre pe piața muncii cu așteptări nerealiste și competențe insuficient ancorate în practică.

Miza este una majoră: fără intervenție educațională timpurie, AI riscă să adâncească diferențele existente. In schimb, cu o abordare coerentă, poate deveni un instrument de echilibrare a șanselor și de pregătire reală pentru viitor.

Privind în ansamblu, care este cea mai mare responsabilitate a educației față de elevii de azi, într-o lume influențată tot mai puternic de AI? 

Alexandra Cernian: Cea mai mare responsabilitate este să formeze autonomie intelectuală și etică: elevi care pot gândi, verifica, decide și colabora, folosind AI ca instrument, nu ca substitut al judecății.”

Rapoartele internaționale vorbesc tot mai mult despre adaptabilitate și competențe digitale ca esențiale pentru viitorul muncii. Cum se resimte această presiune a „pregătirii pentru viitor” în viața copiilor și adolescenților, din perspectivă psihologică?

Anda Păcurar, psiholog: Copiii sunt mai pregătiți decât adulții și se luptă zi de zi să învețe mai mult. Când avem o diferență de vârstă minim 10 ani transferul de informație se fae de la cel mai tânăr către cel mai în vârstă. Lumea este într-o continuă schimbare și copiii se nasc în această lume și se adaptează rapid. Au foarte multe informații stocate și abilități antrenate doar că adulții nu au mijloacele de evaluare și se bazează pe vechile standarde. Ca adult ai vrea copilul să învețe din cărți dar dacă ești onest vezi cât îți este şi ție de greu să nu fii distras de la citit deşi ai ani de practică în spate.

Care sunt principalele riscuri ale utilizării necritice a inteligenței artificiale de către elevi, mai ales în contexte educaționale, dar și ca un companion personal sau chiar ca psiholog/confident?

Anda Păcurar: Părinții sunt cei ce pot pune bazele gândirii critice și rezolvării de probleme încă de când copilul e bebeluș și apoi când merge la grădiniță. Bebelușul, de exemplu, încearcă să ajungă la suzetă și părintele trebuie doar să îl lase să încerce în diferite moduri, să se frustreze, să plângă și în final să reușească. Iar când merge la grădiniță îi oferă trei tricouri dintre care să aleagă sau trei jucării să decidă care merge cu el. Subtilitatea este că el învață că în fața unei probleme sunt cel puțin trei soluții și că trebuie să aleagă şi să decidă.

Oricât ai fi de inteligent nu poți rezolva suferința

Copilul care este încurajat să întrebe și care este întrebat din aproape în aproape învață să chestioneze și AI ul și atunci îl folosește ca pe un partener nu ca pe un decident.
La acest moment AI ul este pozitiv, protocolar și e atrăgător dar încă nu poate imită dimensiunea umană a relației, umorul spontan. Copilul care e crescut printre semeni și are relații semnificative, încurajatoare va folosi cu discernământ AI ul și nu se va aliena.

Ca psiholog sau psihoterapeut AI-ul stabilește o comunicare de bază, instructivă dar nu umană. E foarte inteligent, analitic, răspunde pe puncte dar psihoterapia nu este doar despre lucrul cognitiv. Rațiunea nu vindecă emoțiile, psihicul. Nu este nicio legătură între inteligență și sănătatea psihică. Oricât ai fi de inteligent nu poți rezolva suferința. În procesul psihoterapeutic cel mai vindecător și important factor este relația terapeutică, relația umană, transferul, contra transferul.

Care este diferența, din punct de vedere psihologic, între a ști să folosești instrumente AI și a avea o relație sănătoasă cu tehnologia?

Anda Păcurar: Relație sănătoasă înseamnă non-abuzivă. Atâta timp cât copilul funcționează în real (mănâncă, doarme, merge la școală, se vede cu prieteni, are o rutină în familie) este bine. Adultul trebuie să înțeleagă cum îi folosește copilului tehnologia (să învețe,, să relaționeze, să se auto regleze emoțional când e copleșit) și să vadă dacă poate contribui la bunăstarea lui nu să îl cronometreze și programeze. Abuzul de ecrane apare când părintele stabilește timp, copilul e atunci provocat să obțină mai mult, asta devine scopul.

Ce competențe non-tehnice ar trebui dezvoltate la elevi (copi și tineri) pentru ca alfabetizarea digitală să sprijine dezvoltarea emoțională și gândirea critică?

Anda Păcurar: Interviul Socratic – abilitate de a pune întrebări din aproape în aproape.

Facilitarea socializării în special cu cei de-o seamă (parc, joacă, grădiniță, cluburi, sporturi de echipă, tabere).

Şah – pentru dezvoltarea gândirii strategice.

Conectare cu natura (de exemplu în Elveția copiii de grădiniță merg o zi pe săptămână în pădure, indiferent de vreme).

Din experiența dumneavoastră, ce rol au profesorii și părinții în a ghida copiii într-o lume în care inteligența artificială va fi tot mai prezentă în educație și pe piața muncii?

Anda Păcurar: Profesorii și părinții trebuie să folosească toate abilitățile de mai sus să poată înțelege și ghida procesul nu împiedica. Schimbarea se întâmplă, nu o poți evita, o poți doar nega.

În opinia dumneavoastră, cine ar trebui să aibă responsabilitatea principală pentru politicile privind educația în inteligență artificială: Ministerul Educației și Cercetării, printr-o strategie națională coerentă, sau/și universitățile și zona de cercetare, prin inițiative punctuale? Ce riscuri apar dacă această responsabilitate rămâne fragmentată sau inexistentă, ca acum?

Mihnea Moisescu, decan Facultatea de Automatică, profesor universitar: „În general, componenta strategică este coordonată de Ministerul Educației și Cercetării și include opinii ale experților din domeniul universitar, din cel al cercetării, dar și din mediul privat. Însă, într-o epocă în care inteligența artificială se dezvoltă într-un ritm amețitor, cred că, deși importanța unor politici coerente este crescută, modul efectiv de implementare este cel care aduce valoare adăugată. Este foarte important de precizat că rolul unor politici, oricât de bine structurate și ancorate în realitate, este aproape inexistent în măsura în care acestea nu sunt însoțite și de măsuri concrete de implementare. Fragmentarea pronunțată însă nu poate fi benefică, pentru că poveștile de succes tind să rămână localizate și greu de reprodus la nivelul sistemului de educație.

Pentru societatea românească, riscurile legate de educația în inteligență artificială sunt majore. În primul rând, aș vedea un risc determinat de o combinație a doi factori: analfabetismul digital și analfabetismul AI. Chiar dacă cei doi factori sunt într-o relație strânsă, analfabetismul AI poate avea un impact mult mai mare, în măsura în care se preconizează utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a aplicațiilor bazate pe AI. Un set coerent de cunoștințe în domeniul utilizării AI poate asigura o interacțiune eficientă și conduce către o nouă generație pregătită pentru schimbările ce vor urma.

Lăsăm elevii/studenții să rezolve probleme sau teme cu aplicații AI?

Un alt risc major este cel al competitivității din ce în ce mai scăzute a companiilor românești într-o piață dominată de utilizarea tehnologiilor AI, atât în producție, cât și în management, lanțuri de aprovizionare, marketing, prognoză etc. În lipsa unor cunoștințe avansate de integrare a tehnologiilor AI cu sistemele actuale, companiile vor dispune de din ce în ce mai puține avantaje în fața concurenței.

Mai mult, combinația dintre AI și robotică poate aduce, chiar într-un viitor foarte apropiat, o integrare fără precedent a roboților umanoizi, atât în producție, cât și în alte zone de activitate ale companiilor, mai întâi pentru activități simple și, treptat, pentru activități cu grad mai mare de complexitate.

Un alt risc, poate mai puțin avut în vedere, este riscul de a greși în modul de abordare a utilizării AI în educație. Poate principala întrebare asociată cu evoluția AI în învățământ în acest moment ar suna așa: lăsăm elevii/studenții să rezolve probleme sau teme cu aplicații AI? Răspunsul, deși ar părea simplu, poate avea repercusiuni. Dacă interzicem utilizarea AI, vom încuraja gândirea independentă, dar nu cumva vom crea și limitări în exploatarea maximală a potențialului colaborării dintre om și AI? Dacă vom încuraja colaborarea în învățare, nu vom crea o dependență periculoasă și o limitare în rezolvarea independentă a unor probleme? O variantă elegantă, fără a apela la studii elaborate, ar putea fi reprezentată de o abordare echilibrată în ambele direcții, cel puțin pentru viitorul apropiat, în așa fel încât să încurajăm gândirea proprie, dar să nu limităm semnificativ potențialul unei colaborări în rezolvarea problemelor.

Din perspectiva dumneavoastră, cum va schimba inteligența artificială piața muncii în următorii ani, dincolo de discursul legat de „înlocuirea” unor profesii?

Mihnea Moisescu: Văd schimbarea în două direcții: una limitată la nivelul lumii virtuale și una cu impact asupra lumii reale.

Din perspectiva lumii virtuale, asistenții AI vor deveni din ce în ce mai utilizați în activitatea profesională, ducând la o schimbare profundă a modului de lucru. Schimbarea se va produce în viitorul apropiat și poate fi de calibrul sau chiar mai pronunțată decât cea produsă odată cu dezvoltarea internetului. Asistenții vor fi capabili să rezolve probleme din ce în ce mai complexe și, cel mai important, fără a furniza informații inexacte sau raționamente eronate. În viitorul îndepărtat îmi este greu de apreciat, fără a apela la o doză semnificativă de „science-fiction”.

Următorul pas, într-un orizont de timp de câțiva ani, este trecerea de la asistentul virtual la agentul capabil să efectueze acțiuni în numele utilizatorului: acțiuni simple cerute de utilizator, de tipul rezervării unui bilet de avion, și ulterior acțiuni complexe, automate, în urma unei analize și fără intervenția utilizatorului, de tipul unui răspuns la un e-mail, ca rezultat al unei analize a textului și al unei decizii bazate pe un proces de învățare. Complexitatea va crește odată cu generalizarea unor astfel de modele.

Din perspectiva lumii reale, roboții umanoizi dotați cu sisteme AI vor ajunge, în viitorul apropiat, o realitate cotidiană. Mai întâi vor face acțiuni simple și probabil neîndemânatice, dar, ușor-ușor, vor face acțiuni din ce în ce mai complicate, lucrând împreună cu omul. În viitorul apropiat, pentru multe profesii, cuvântul va fi colaborare sau asistență, nu înlocuire, cel puțin nu în viitorul apropiat.

În prima revoluție industrială, motorul cu aburi nu a eliminat rolul omului din producție. Nici următoarele revoluții – automatizarea, roboții, calculatorul – nu au produs efecte radicale. Cuvântul potrivit cred că este transformare și nu înlocuire. O întrebare care încurajează această abordare ar suna așa: cine va repara acești roboți când se vor strica? Experiența anterioară dovedește că, la un moment dat, se vor strica.

Competențele noi sunt legate de modul în care profesorii vor reuși să utilizeze instrumentele AI pentru a facilita învățarea și pentru a capta atenția unor noi generații de elevi și studenți

Ați afirmat chiar la un eveniment desfășurat împreună cu Edupedu în 2024 că profesorii nu vor fi înlocuiți de AI, dar că rolul lor se va transforma. Ce competențe noi devin esențiale atât pentru profesori, cât și pentru elevi și dacă de atunci s-a schimbat ceva în această zonă, avansul AI fiind unul accelerat aparent?

Mihnea Moisescu: Competențele noi pe care vor trebui să le aibă elevii depind de modul în care vor dori să utilizeze inteligența artificială. Dacă vor dori să devină creatori de aplicații folosind tehnologii de inteligență artificială, vor avea nevoie de competențe avansate în domeniul matematicii și informaticii și, implicit, de o pregătire consistentă și constantă pe tot parcursul școlii, liceului și facultății. În cazul facultății, competențele includ, dar nu se limitează la: algebră liniară, calcul diferențial, probabilități și statistică, limbaje și tehnici de programare, structuri de date și algoritmi avansați, procesarea limbajului natural, ingineria datelor.

Dacă vor dori să utilizeze, în activitatea de zi cu zi, agenți inteligenți dotați cu inteligență artificială, atunci vor avea nevoie de competențe de utilizare și interacțiune (cunoscute ca „prompt engineering”). Din perspectiva profesorilor, competențele sunt legate de modul în care vor reuși să utilizeze instrumentele AI pentru a facilita învățarea și pentru a capta atenția unor noi generații de elevi și studenți.

OECD, organizație la care România este în plin proces de evaluare pentru a adera, vorbește în rapoarte recente despre un decalaj tot mai mare între competențele formate în educație și cele cerute pe piața muncii. Cum se vede acest decalaj din mediul universitar?

Mihnea Moisescu: Mediul universitar, în special cel din domeniul IT, trebuie să fie în permanență conectat la noile tehnologii, deoarece frecvența cu care acestea apar și viteza de adopție au devenit, în ultimii ani, de-a dreptul impresionante în raport cu transformările cunoscute din istorie. În acest sens, decalajul nu este atât de pronunțat. Pentru a dezvolta software, încă ai nevoie doar de un calculator relativ performant și de o conexiune la internet. Dacă ai nevoie de resurse suplimentare, acestea sunt accesibile în „cloud”, cu o investiție relativ mică, sau pot fi obținute prin acces partajat la resursele unui „supercomputer”, cu o investiție încă sustenabilă.

Nu același lucru se întâmplă și când domeniul de activitate implică accesul la echipamente cu grad mare de complexitate. Aici decalajul este unul semnificativ. Revenind la formare, lipsa de coerență în aplicarea unor strategii, constrângerile financiare, schimbările dese, birocrația excesivă și lipsa de continuitate în politicile de resurse umane reprezintă cele mai importante frâne pentru reducerea decalajului.

Cred însă că un decalaj semnificativ nu se înregistrează în formarea experților din domeniul IT, indiferent că discutăm de o formare de bază sau o specializare. Consider că decalajul semnificativ se înregistrează în rândul celor care sunt în formare sau sunt deja angajați și desfășoară activități ce devin din ce în ce mai dependente de noile tehnologii.

De ce este important ca educația despre inteligența artificială și gândirea computațională să înceapă încă din școală și cât de devreme, nu doar la nivel universitar?

Mihnea Moisescu: Este important ca educația despre inteligența artificială și gândirea computațională să înceapă încă din școală, pentru că asistăm la o schimbare profundă a modului în care vom interacționa cu calculatoarele, cu mediul din jurul nostru, nu numai mediul virtual, ci și mediul real. Cu cât vom dobândi mai repede cunoștințele și aptitudinile pentru a o putea gestiona, cu atât vom putea beneficia mai repede de avantajele pe care le aduce.

Un elev pregătit să lucreze cu noile aplicații de inteligență artificială va fi un elev care va putea să beneficieze de o serie de avantaje pe care elevii din generațiile anterioare nu le-au avut. De exemplu, accesul foarte ușor la informații sau posibilitatea de a avea răspunsuri la întrebări într-un interval foarte scurt de timp. Ne amintim că generațiile dinainte de Revoluție aveau un acces foarte dificil la informațiile tehnice de actualitate. Chiar și după Revoluție, accesul nu a fost unul ușor. Odată cu extinderea pe scară largă a internetului, accesul a devenit mult mai facil, însă volumul foarte mare de informații a început să îngreuneze găsirea informației căutate.

Ce competențe legate de AI considerați esențiale pentru viitorii angajați, inclusiv pentru cei care nu vor lucra direct în domeniul IT?

Mihnea Moisescu: Cred că o competență esențială pentru viitorii angajați, în special pentru cei care nu vor lucra direct în domeniul IT, este cea legată de modul de interacțiune cu aplicațiile bazate pe inteligență artificială. În acest sens, angajații vor trebui să poată transmite ceea ce doresc să obțină pentru a facilita activitățile pe care le desfășoară, să descrie într-un mod care reduce ambiguitatea și crește specificitatea și să poată evalua rezultatul furnizat și, eventual, să solicite îmbunătățiri. Avantajul va fi reprezentat de modul în care ceri și de modul în care evaluezi, interpretezi și integrezi rezultatul furnizat.

Riscul este foarte mare ca noile generații să nu mai dobândească cunoștințele necesare pentru a modela o lume aflată în continuă schimbare

Ce riscuri există pentru sistemul educațional și pentru piața muncii dacă școala rămâne în urmă față de ritmul dezvoltării tehnologice și cum credeți că școala și profesorii din România pot recupera decalajul deja instalat?

Mihnea Moisescu: Concurența, în ultima perioadă, este cuvântul de ordine în lume, iar capacitatea de a obține avantaje prin utilizarea noilor tehnologii devine din ce în ce mai importantă. De la început trebuie să evaluăm riscurile din perspectiva creatorilor de inteligență artificială și a utilizatorilor de inteligență artificială.

Riscul major pentru prima categorie este să ajungem, într-un timp foarte scurt, la un nivel atât de mare de decalaj în adopția tehnologiilor cu grad mare de complexitate, încât să nu mai putem furniza experți pentru o industrie capabilă să dezvolte produse competitive.

Pentru a doua categorie, riscul major, în cazul în care școala rămâne în urmă față de ritmul dezvoltării tehnologice în domeniul inteligenței artificiale, este cel legat de pregătirea unor generații care nu vor dori, nu vor ști sau vor întâmpina probleme în a utiliza aplicațiile bazate pe inteligență artificială. În acest sens, cred că cel mai periculos risc este de a alimenta frica utilizării unor astfel de aplicații.

Fără investiții ghidate de politici coerente și nu doar de disponibilitatea sau, cel mai des, de indisponibilitatea unui buget, investiții făcute atât în infrastructură, dar mai ales în pregătirea resursei umane, decalajele nu vor fi ușor de recuperat. Dacă profesorii nu vor începe să utilizeze aplicațiile bazate pe inteligența artificială la întregul lor potențial și vor rămâne la modalitățile clasice de predare, riscul este foarte mare ca noile generații să nu mai dobândească cunoștințele necesare pentru a modela o lume aflată în continuă schimbare.

Este important de avut în vedere și că volumul de informații din jurul nostru este din ce în ce mai mare, iar gestiunea informațiilor va fi din ce în ce mai dificilă fără utilizarea unor noi tehnologii. De exemplu, la începutul anilor ’90, informatica era o disciplină foarte puțin răspândită în școală și în liceu, iar în acest moment aceasta a devenit o disciplină fundamentală pentru dezvoltarea unor categorii din ce în ce mai largi de profesioniști.